Există produse lactate vegetariene?
Dorin Cojocaru, Preşedinte al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), spune că în compoziţia produselor lactate trebuie să se regăsească doar lapte şi cheag.
„Produsele lactate trebuie să fie formate din lapte, fără conservanţi, fără aditivi, fără substanţe suplimentare de îngoşare şi fără arome. Deci trebuie să fie lapte simplu. Dacă ne referim la brânzeturi, trebuie să scrie pe etichetă doar cheag şi lapte. Atât”, explică preşedintele APRIL.
Orice alt produs care are în conţinut altceva decât lapte, spune Dorin Cojocaru, nu face parte din grupa lactatelor. „Acelea sunt produse alimentare. Dacă are orice adaos de grăsime vegetală sau animală, nu este un produs lactat, ci o <specialitate>. Aşa o găsim denumită la raft. Dacă vrem să consumăm un produs lactat veritabil, el trebuie să conţină doar lapte, cheag şi culturi lactice”, conchide Preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).