fbpx

Cine suntem

Despre noi

Atunci când ne gândim la România, cu toții ne dorim să fie altfel. Unii dintre noi o vor mai curată sau cu o infrastructură adecvată secolului al XXI-lea. Alții o vor mai puțin coruptă, mai puțin săracă, mai puțin aglomerată. Iar lista poate continua, pentru că România ideală poate lua alt chip în funcție de nevoile fiecărei persoane în parte.

Dar, ca să fim capabili să înțelegem România de astăzi, trebuie să înțelegem că este un rezultat al unei cauze mai profunde: majoritatea problemelor unei societăți pleacă de la lipsa educației și a unei informări corecte.

Noi, fondatorii asociației care a demarat proiectul Tribunaconsumatorilor.ro, ne-am dat seama că vrem să începem să îndreptăm lucrurile. Pentru noi, pentru copiii noștri, pentru părinții și bunicii noștri, vrem să dăm un restart societății prin educație și informare în ceea ce privește drepturile consumatorilor. De ce? Pentru că avem la bază atât experiență în antreprenoriat, aflându-ne în postura furnizorului, dar suntem, totodată, și consumatori – cumpărători, pacienți, călători, etc.

Proiectul Tribunaconsumatorilor.ro este o inițiativă unică în România pentru că devine prima platformă online care reușește să înglobeze informații corecte și utile pentru toate tipurile de consumatori. Conținutul care se regăsește pe website-ul Tribunaconsumatorilor.ro vizează o serie de articole și video-uri pe teme legate de bani și tehnologie, familie, îngrijirea casei, automobile și călătorii.

Ideea proiectului ne-a venit după ce ne-am dat seama că publicul larg și furnizorii de produse și servicii din România au o reală nevoie de existența unei punți care să le faciliteze comunicarea. Odată identificată această nevoie, ne-am gândit cum anume să o rezolvăm și așa a luat naștere Tribunaconsumatorilor.ro.

Prin Tribunaconsumatorilor.ro, facilităm aceasta comunicare prin educarea oamenilor în legătură cu drepturile pe care le au în calitate de consumatori. Mai mult, o bună cunoaștere a drepturilor consumatorilor duce la întărirea relației consumator-furnizor, contribuind semnificativ, pe de-o parte, la calitatea serviciilor și a produselor existente, și, pe de altă parte, la cunoașterea drepturilor pe care le au consumatorii în România.

Proiectul a reușit să coaguleze în jurul său o echipă puternică, formată din specialiști, instituții și branduri care, împreună, își pun la dispoziție expertiza și resursele pentru a oferi informații valoroase consumatorilor din România.

Ne bucurăm să vedem cum comunitatea Tribunaconsumatorilor.ro crește pe zi ce trece și că răspunde unui număr tot mai mare de nevoi ale consumatorilor români. Obiectivul nostru, comun, este să transformăm Tribunaconsumatorilor.ro în site-ul de referință pentru toți consumatorii din România, indiferent de informațiile pe care vor să le afle sau de problemele pentru care au nevoie de sfaturi.

Viziune

Să fim cea mai importantă și complexă sursă de informații pentru consumatorii de produse și servicii din România.

Misiune

Vrem să dezvoltăm un liant între producătorii și furnizorii de bunuri și servicii și consumatori prin informarea și educarea acestora din urmă cu privire la drepturile lor de consumatori.

Valori

Colaborare – Numai prin conlucrarea între consumatori, specialiști, instituții și branduri, putem oferi beneficii comunității, în ansamblul ei.

Corectitudine și Încredere– Vrem să contribuim la dezvoltarea unei relații bazate pe corectitudine și încredere între consumatori și furnizorii de servicii și produse.

Educare – Vrem să fim un pilon de bază în informarea și educarea consumatorilor vizavi de drepturile pe care le au.

 

Descarca prezentarea
Back to top button