Digital & TehnologieEducatieTimp liber

Universitatea POLITEHNICA București găzduiește ROBOFEST 2026 în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie

Dacă tot jonglăm cu o mie de lucruri pe zi, n-ar fi timpul să ne ajute și roboții?
Ne vedem la ROBOFEST!

Nu-i așa că uneori ai impresia că ziua ar trebui să aibă mai mult de 24 de ore. Job, casă, familie și parcă vrei și puțin timp pentru tine… cum să faci să obții asta? Simți că ai nevoie de ajutor și idea de a avea încă două mâini, cu siguranță e una extrem de atractivă.

S-ar putea să existe soluții în viitorul foarte apropiat pentru că între 30 octombrie și 1 noiembrie, POLITEHNICA București găzduiește ROBOFEST 2026, un festival în care robotica, inteligența artificială și ideile ingenioase desprinse parcă din filme, ajung să ne fie prezentate.

De la roboți spectaculoși la soluții pentru viața reală

La ROBOFEST, tehnologia nu înseamnă doar roboți care se mișcă spectaculos sau demonstrații care te fac să spui „Wow!”. În spatele lor sunt tineri care învață să rezolve probleme, să construiască, să testeze și să găsească soluții.

În cadrul celei de-a XVII-a ediții RoboChallenge, sute de roboți intră în competiție, în 22 de probe care pun la încercare cunoștințele de electronică, mecanică și programare, dar și creativitatea participanților.

Iar dacă te întrebi când vom avea roboți care să ne organizeze eficient ziua, să ne scape de sarcinile repetitive sau să ne ofere mai mult timp pentru noi, răspunsul nu este neapărat un robot care face totul. Uneori, tehnologia bună este cea care preia exact acele lucruri care ne consumă timpul.

Poate că viitorul nu înseamnă să facem mai multe, ci să avem mai mult timp pentru ceea ce contează.

Cine primește premiul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României?

ROBOFEST este și un prilej de a descoperi tineri care transformă pasiunea pentru știință în proiecte concrete.

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este partener al festivalului, iar Fundația va acorda un premiu în cadrul evenimentului, duminică, 1 noiembrie, la ora 16:30.

Cine îl va câștiga? Merită să fii acolo pentru a afla.

Dincolo de competiție, premiul aduce în prim-plan ceea ce contează cu adevărat: ideile, talentul și curajul tinerilor de a construi ceva nou.

Pune ROBOFEST pe lista de weekend!

Dacă vrei să ieși din rutina obișnuită și să descoperi o lume în care imaginația se întâlnește cu tehnologia, fă-ți timp pentru ROBOFEST.

Când: 30 octombrie – 1 noiembrie 2026
Unde: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
Moment de urmărit: duminică, 1 noiembrie, ora 16:30 – decernarea premiului Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Poate nu pleci de acolo cu un robot care să-ți rezolve lista de treburi de zi cu zi. Dar ai putea pleca cu o idee despre cum ar putea arăta o viață în care tehnologia chiar lucrează în favoarea ta.

Back to top button