AlimentațieCasă & FamilieEducatieVideo

Chestiunile zilei pentru consumatori discutate cu președintele ANPC, domnul Horia Constantinescu

Dublul standard!

În următoarele zile, cele mai fierbinți întrebări din prezent ale consumatorilor români primesc răspunsurile Președintelui ANPC, Horia Constantinescu, în 5 interviuri exclusive.

Temele discutate sunt:

1. Ce măsuri ia ANPC-ul pentru ca românii să nu mai fie tratați ca „pelicanii Europei” când vine vorba de produsele din supermarketuri?

2. Ce acțiuni vor avea loc în cadrul noului program înființat de instituție: „Academia Comisarilor Tineri”?

3. Sfaturi pentru consumatori privind schimbările din industria energiei electrice.

4. Ce face ANPC pentru a aduce mai aproape de consumator producătorii români?

5. Continuă și în 2022 controalele în supermarketuri și hipermarketuri?

Din primul episod: 

„Împreună cu domnul Director General al Direcției Generale de Control din cadrul ANPC, Paul Anghel, am hotărât acum 2 ani ca România să fie prima țară care va pune pe masa autorităților similare cu ANPC faptul că în Europa există dublu standard.“

„Comparând produse cumpărate din Franța, de la același operator economic de anvergură existent și pe piața românească, descopeream că francezilor le place marmelada de vișine, iar nouă ne place marmelada de E-uri cu gust de vișine.“

„Am pus pentru prima oară în fața europenilor faptul că suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua.

Pornind de la această idee, solicitam luarea în calcul a ideii de a înființa o instituție, un fel de Interpol al consumatorilor, speram eu să putem, în felul acesta, să stabilim ca această instituție să înceapă activitatea de pe teritoriul României. Din păcate, proiectul nu a fost continuat. Îl vom rediscuta cu europenii, mai ales că dă o nouă șansă acestei abordări, iar regulamentele europene vor fi transpuse în actele normative românești – celebrul proiect Omibus – care vorbește clar că va trebui să avem o structură de reacție rapidă pentru a putea combate dublul standard“

Urmăriți filmul pentru mai multe detalii!

Back to top button