Cristian Pelivan, Director  executiv ARMO – Asociatia Românăa Magazinelor Online

Comerțul online este mai sustenabil. Aceasta este valabil inclusiv la comerțul de bunuri alimentare. Se încurajează livrarea coletelor la punct fix, pentru a reduce numărul de transporturi și amprenta de carbon.

Pentru produsele nealimentare avem regulamentul privind ecodesign-ul, care va presupune realizarea unui pașaport digital al produsului. Acest pașaport digital va conține informații despre modul în care a fost realizat produsul, ce substanțe are în componența sa, cum poate fi reciclat, gradul de reparabilitate. Economia circulară începe de la producători.

Reglementările de sustenabilite pot fi impuse acum de UE doar companiilor din state membre UE, dar nu și companiilor cu sediul în afara Uniunii Europene. Dar producătorii din afara UE se pot adresa direct consumatorului european, cu produse neconforme, dar ieftine – guvernanții încearcă acum să caute soluții pentru a pune stop acestui flux. Trebuie să gândim și mecanismele prin care să putem impune tuturor acelorași reguli, pentru că altfel nu facem decât să dezavantajăm companiile europene.

Dorin Chioțea:

Sunt puncte de vedere din care comerțul online este mai sustenabil, dar și puncte de vedere care îl fac mai costisitor. Cum s-au angajat magazinele online să gestioneze problemele ambajalelor și reciclării?

Cristian Pelivan:

Din punctul nostru de vedere, comerțul online este mai sustenabil. Aceasta este valabil inclusiv la comerțul de bunuri alimentare, care începe să capete o popularitate tot mai mare în ultima perioadă. În primul rând, în depozitul în care sunt stocate alimentele, nu mai umblă nimeni, ca să lase ușa deschisă la frigider. Deci putem începe cu un exemplu atât de simplu, din modul în care retailerii de bunuri alimentare. Retailerii online de bunuri alimentare au un consum mai mic de energie, pentru că pur și simplu nu trebuie să ilumineze, să țină o temperatură plăcută cumpărătorului, de 22 de grade, iar în depozit să aibă temperatură scăzută. Și multe astfel de exemple care ajută la o economie, în primul rând, a consumului de energie. Nu putem compara un depozit din care se livrează bunuri cu un mall, care consumă mult mai multă energie electrică, pentru ventilație și pentru iluminat. Marele companii au depozite foarte bine organizate și automatizate, cu roboți care fac ca lucrurile să se desfășoare într-un mod cât mai eficient posibil.

În ultimii ani, avem o dezvoltare a rețelelor de livrare la punct fix. Probabil cca 50%, din consumatori preferă aceste metode de livrare – așteptăm să vedem datele exacte de la Ancom. Ei tind să prefere să nu le mai vină curierul acasă, ci să le fie livrat coletul la un automat de livrat colete sau la un alt fel de punct de proximitate, cum sunt oficiile poștale sau diverse magazine, depinde de rețeaua fiecărui curier. Un colet livrat la un punct fix presupune emiterea în atmosfera gazelor cu efect de seră în cantități de 20 de ori mai mici – în condițiile în care un colet livrat acasă presupune o reducere de cca 14 ori.

Dorin Chioțea:

Ce pondere are comerțul online astăzi în România versus comerțul clasic?

Cristian Pelivan:

Suntem undeva între 12 și 14%, depinde de cine face calculele și ce metodologie folosește. Media europeană este între 20 și 25%. Sunt unele companii de consultanță care spun 20%, sunt unele care spun 25%, mai este și Eurostatul care este undeva între ele. Așa că mai avem suficient de mult să creștem până când vom ajunge la media europeană.

Ce fac magazinele online pentru a fi mai sustenabile?

Pe de o parte sunt măsuri impuse, precum regulamentul privind deșeurile de ambalaje, care ne spune că în curând va trebui să limităm volumul de aer liber dintr-un colet. Oricum magazinele au luat deja măsuri și au investit în tehnică, în roboței care să consolideze comenzile: dacă înainte comandam trei produse și primeam trei colete diferite, acum începem să primim un singur colet. În curând va deveni obligatoriu cât de strâns să fie împachetat coletul.

Această regulă se va aplica nu doar producătorilor de produse, ci și magazinul atunci când livrează acele produse. Așadar, unul din puncte în care au făcut investiții este acesta de consolidare a comenzilor, astfel încât să primești un colet cât mai mic, cu cât mai produse, dacă ai plasat trei comenzi diferite, ele să fie livrate într-un singur colet, să se facă un singur drum, practic, până la punctul de livrare sau până la tine acasă și așa mai departe.

Au început să se folosească autoturisme electrice, autoturisme, autoutilitare electrice pentru livrarea coletelor. Se încurajează livrarea coletelor la punct fix, pentru a reduce numărul de transporturi și amprenta de carbon.

Îndecembrie 2024 erau vreo 8500 de puncte de livrare în țară. A fost o creștere anul trecut, eram la 5500, acum am ajuns la 8500. În Polonia, și sper să nu greșesc, sunt vreo 20 și ceva de mii, de exemplu. Scopul ar fi ca un astfel de punct să se găsească la cinci minute distanță de mers. Astfel încât să nu folosim mașina ca să mergem la acest automat să ne luăm comenzile, ci să mergem pe jos și să mai facem puțină mișcare.

Dorin Chioțea

Magazinele online pot impune producătorilor sau vânzătorilor de la noi declarații de sustenabilitate verificabilă?

Cristian Pelivan:

 Aici e un răspuns puțin mai complicat. Pot și nu pot, dar probabil vor putea. Dar din nou discutăm aici despre categorii de produse. Există un regulament european pentru combaterea defrișărilor, dar acolo sunt menționate doar anumite produse, în general produse agricole, alimentare, care provin în marea lor parte din America de Sud sau Asia.

Mă refer la cafea, ulei de palmier etc. Pentru aceste produse trebuie să existe, potrivit acestui regulament, un lanț foarte transparent al furnizorilor, astfel încât ele să nu provină de pe terenuri care înainte au fost păduri, care au fost defrișate în scopul de a fi cultivate pentru a produce. să zicem cafea. Pentru ca aceste produse să poată fi vândute pe piața europeană, trebuie să ai acest lanț clar și trebuie să poți să faci verificări. Ceea ce de fapt este foarte complicat să faci aceste verificări.

O vă dau un exemplu: s-au lansat servicii care folosesc imagini prin satelit. Când cumperi cafeaua, trebuie să te asiguri că ea provine dintr-o sursă care a fost cultivată pe o parcelă care înainte nu a fost pădure și care nu a fost defrișată pentru ca acea cafea să fie cultivată. Asta înseamnă costuri foarte mari de compliance. Înseamnă că eu, retailer, trebuie să mă asigur că furnizorul de la care am cumpărat și că furnizorul care a cumpărat furnizorul meu, și tot acest lanț până la producător respectă aceste norme, respectiv să știu exact pe ce parcelă a fost cultivat bobul de cafea pe care eu îl vând măcinat.

Acest regulament a intrat în vigoare, dar momentan nu se aplică. Inclusiv Germania a cerut amânarea aplicării lui pentru cel puțin un an, pentru că, din nou, este foarte dificil să ai această trasabilitate pe întregul lanț, de la toți furnizorii și până la producătorul inițial.

Pentru alte categorii de produse, produsele nealimentare, inclusiv produsele textile, avem regulamentul privind ecodesign-ul, care va presupune realizarea unui pașaport digital al produsului. Acest pașaport digital va conține informații despre modul în care a fost realizat produsul, ce substanțe are în componența sa, cum poate fi reciclat, gradul de reparabilitate și așa mai departe. Se dorește introducerea acestui concept de reparabilitate nu doar la produse electronice sau electrocasnice, inclusiv la produse textile (de câte ori poți să coși înapoi un nasture). Se urmărește să se marcheze cât de ușor este de reciclat acel produs, pentru că, din nou, intenția este, cum a spus și domnul consilier superior, ca economia să nu mai fie liniară, ci să fie circulară și atunci, din nou, trebuie să pornim de la producători și aceste produse să fie cât mai ușor de reciclat și de reparat.

Dorin Chioțea:

Deși există numeroase informații și campanii de informații privitoare la producția nesustenabilă și practicile comerciale neloiale ale unor platforme de comerț online asiatice, consumatorii le aleg în continuare (uneori declarând că, da, au avut și experiențe neplăcute cu respectivele platforme, dar tot le preferă). Ce ar trebui să știe lumea?

Cristian Pelivan:

Aș porni de la o anecdotă: am fost în juriul unui concurs dedicat tinerilor consumatori și am vorbit cu ei despre aceste platforme de comerț din Asia. Iar atitudinea lor era: cumpăr produsul, dacă nu e conform sau nu îmi place, platforma spune că nu trebuie să-l mai dau înapoi și îmi restituie banii. Vedem că, pentru a căpăta o cotă de piață cât mai mare, aceste platforme au astfel de politici în care îți spun că până la o anumită sumă nu trebuie să mai dai produsul înapoi: îl păstrezi și îți virăm noi banii. Ceea ce înseamnă că noi, practic, importăm astfel direct deșeuri direct. Apoi, referitor la textile, tinerii spuneau: da, știu, nu sunt produse de calitate, dar sunt ieftine, oricum le port de două, trei ori, după care le arunc.

Din nou, importăm deșeuri.

Ceea ce încercăm noi, din păcate, să facem este să reglementăm bunul simț. Poate trebuie să ne gândim mai mult, să investim mai mult în educație. Am văzut recent un studiu care se numește Consumatorul etic și care arată că între persoanele care au o abordare mai sustenabilă asupra consumului se întâlnesc persoane care au venituri cel puțin medii și educație cel puțin la nivel superior.

Poate că răspunsul este aici: este o investiție pentru viitor, este o investiție pe termen foarte lung.

Dorin Chioțea:

Unii cumpără, mai ales haine de ocazie, cu intenția clară de a le purta o dată și de a le da înapoi, profitând de termenul legal de 14 zile. Cum se poate lupta împotriva acestui gen de persoane neoneste?

Cristian Pelivan:

 Legislația are prevederi și pentru a gestiona genul acesta de comportament. La un retur în magazin, această comisie poate constata că produsul are urme de purtare, miroase a parfum, nu mai prezintă eticheta. Sigur, când ești o companie care vinde milioane de produse pe lună, este foarte, foarte dificil să faci acest lucru.

Însă în asociația noastră sunt și companii mici, cu volume de vânzări mai mici și care fac acest lucru pentru că au pățit-o de prea multe ori. În special în zona retailer-lor de fashion, avem magazine care vând rochii sau rochii de mireasă. La o discuție cu omologii mei din țările nordice am aflat că în Suedia foarte multe magazine nu mai vând rochii de mireasă – până și ei se confruntau cu această problemă.

Stelian Matei:

Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României a realizat un instrument, codul român al sustenabilității, preluat după modelul german. Avem și un site, codsustenabilitate.gov.ro, unde companiile pot raporta voluntar. Site-ul a fost făcut după vechile criterii ale NFRD-ului, directiva de raportare non-financiară. Urma să-l adaptăm pentru noua directivă, dar între timp Comisia Europeană a hotărât să relaxeze puțin condițiile și să cumuleze această raportare cu directiva do not significant harm și cu taxonomia în ceva mai ușor și mai prietenos cu companiile.

Însă noi avem o platformă pe care companiile raportează absolut voluntar și unde noi încercăm să atragem cât mai multe rapoarte, tocmai pentru ca un consumator să poată să vadă cum stau brandurile preferate în ceea ce privește respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Cristian Pelivan

Toate aceste reglementări despre care noi am vorbit pot fi impuse doar companiilor din state membre UE, dar nu și companiilor cu sediul în afara Uniunii Europene. Noi acum trăim pe o piață mai globală decât putem crede și acești producători din Asia în special se pot adresa direct consumatorului european, profitând de anumite găuri, loopholes, din legislația europeană. Coletele cu valoare sub 150 de euro sunt acum scutite de la plata taxilor vamale și de la controalele vamale. Foarte multe dintre aceste produse sunt neconforme – guvernanții încearcă acum să caute soluții pentru a pune stop acestui flux. Trebuie să gândim și mecanismele prin care să putem impune tuturor acelorași reguli, pentru că altfel nu facem decât să dezavantajăm companiile europene.