Maria era supărată, ea își dorea păpușa… „O vom cumpăra online“, a spus Mihai. „Așa putem compara mai ușor mai multe site-uri de magazine până ce găsim unul care să ne informeze și de unde vine exact marfa, și ce potențiale pericole poate pune copiilor de diverse vârste, în limba română!“
Știai că ai dreptul de a avea acces la piețe care asigură o gamă variată de produse și servicii?
Orice consumator are dreptul să achizitioneze produsul sau serviciul care corespunde cel mai bine nevoilor sale, la unul sau mai mulți comercianți, fără a avea obligatia de a da explicații referitoare la motivul pentru care refuză să cumpere un anumit produs sau serviciu.
„Dar cum pot să iau o păpușă pe care nu o văd?“ a strigat Maria. „De unde să știu dacă îmi place, dacă o voi iubi?“
„O primești acasă și ai 14 zile în care o poți trimite înapoi fără nicio explicație și capeți toți banii înapoi, garantat!“ a spus Mihai. „Aveți timp să faceți cunoștință!“
Potrivit legislației UE care se aplică și la noi în România, din momentul în care ai primit un produs sau un serviciu pe care l-ai comandat online sau fără a merge la magazin (prin telefon, poștă, de la un comis voiajor), ai dreptul de a anula și returna comanda în termen de 14 de zile, indiferent de motiv și fără nicio justificare (poți pur și simplu să te răzgândești). Astfel, vânzătorul va fi obligat să returneze banii în termen de 14 de zile de la anularea comenzii, dar rambursarea poate întârzia în cazul în care comerciantul nu a primit produsele înapoi sau cel puțin dovada că au fost trimise. Rambursarea trebuie să includă și eventualele taxe de expediere care au fost făcute la efectuarea comenzii. Cu toate acestea, comerciantul poate percepe costuri suplimentare de livrare în cazul în care consumatorul a solicitat o livrare non-standard (expres).
Citește Termenii și Condițiile fiecărui magazin online în parte, pentru a vedea dacă acestea au prevăzută o procedură de returnare, precum și condiții clare în care are loc returnarea, respectiv termenul în care aceasta se realizează.
Fii un consumator informat, e important!
Fii un consumator informat este broșura realizată cu sprijinul #Mondelez, #Vodafone, #Catena și #CSALB, în parteneriat cu #ANPC, #ISMB, un proiect susținut de #Romalimenta cu suportul juridic al #Iordache Parteners și prin participarea iSEnse Solution, dedicată informării consumatorilor tineri. Explică și principalele drepturi ale consumatorilor pe înțelesul tuturor și orientează atenția consumatorilor către subiecte importante și relevante.