Casă & Familie
În tendințe

Tribuna Consumatorilor în actualitate: educația consumatorului pentru e-commerce

În fiecare an ziua de 15 martie este dedicată consumatorului. Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului este un prilej pentru a reflecta asupra principalelor provocări pe care le pune consumul în societatea contemporană – iar Tribuna Consumatorilor a creat deja o tradiție din marcarea acestei zile prin dezbateri semnificative la care participă cele mai relevante voci în domeniu. Astfel, pe 13 martie 2023, în avanpremiera Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Asociația Sută la Sută Românesc, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, a organizat o conferință, transmisă live pe pagina de Facebook Tribuna Consumatorilor, dedicată celui mai important trend în consumul actual: e-commerce.

În live streaming-ul evenimentului din 13 martie amfitrioni au fost jurnalistul Dorin Chioțea și ambasadoarea Asociației Sută la Sută Românesc, Florentina Baloș. La discuție au participat jurnaliști și consumatori, care au de vorbă în direct cu președintele ANPC, domnul Horia Constantinescu. S-au discutat aspecte care țin de legislație, de inițiativele, luările de poziție și instrumentele de acțiune ale ANPC în privința provocărilor din ce în ce mai mari care vin din partea mediului comercial online.

Concluzia directă a fost necesitatea ca fiecare dintre noi, în calitate de consumatori, să devenim din ce în ce mai informați și mai educați în raport cu aceste provocări, cu posibilitățile de acțiune pe care le avem și cu posibilitățile de acțiune pe care le au organismele create ca să ne apere drepturile, cum este ANPC.

În continuarea discuției, Gabi Ralea, îndrăgită jurnalistă și bloggeriță, a oferit câteva jaloane pe drumul acestei educații a consumatorului. Cum să facem cumpărături online într-un mod eficient, responsabil și sustenabil? Cum să cumpărăm rapid și eficient ceea ce avem nevoie, ținându-ne departe de orice încercări de fraudă?

Totul începe cu decizia de cumpărare: așa cum ni se spune să nu mergem la supermarket atunci când suntem flămânzi sau supărați, la fel trebuie să procedăm și în mediul online, unde tentația de a cumpăra impulsiv și compulsiv este chiar mai mare. Doar un click ne desparte de acumularea încă unui obiect de care… avem sau nu nevoie? „Nu cumpăra imediat“, ne sfâtuiește Gabi Ralea. Lasă obiectul în coșul virtual măcar până a doua zi, ca să ai timp să te gândești „la rece“ dacă vrei cu adevărat să cumperi obiectul respectiv. Gândește-te dacă îl vei folosi cu adevărat, de câte ori și în ce condiții. Apreciază sau calculează mental cam care ar fi prețul lui per utilizare. Ține seama și de costul întreținerii și chiar al debarasării. Pentru electrocasnicele mari, de exemplku, ofertele buy back sunt preferabile.

Înainte de a completa formulare de date și mai ales de plată, examinează cu mare atenție sursa, adică site-ul. Evită site-urile care au numai reviewuri pozitive, spune Gabi Ralea. Dacă îți par nerealiste…ele chiar sunt! Un site autentic, responsabil și puternic va păstra pe pagină și reviewuri negative, alături de cele pozitive, care trebuie să fie realiste și credibile. Cere eventual părerea altor consumatori, pe care îi cunoști.

Dacă nu cunoști site-ul, este mai bine să alegi plata la livrare, iar dacă totuși dai date pe formularul de plată, nu le salva pe site.

Cât despre plăti, invitații au reiterat un sfat: în niciun caz și sub niciun motiv nu divulga PIN-ul cardului sau numărul de securitate de pe spatele cardului, nici pe site-uri nesecurizate și nici în interacțiunile cu vânzâtorii persoane fizice de pe platformele de comercializare „de ocazie“.

Fii un consumator informat și vei fi mai bine protejat – este o exigență care rămâne valabilă, atât în comerțul direct, cât și în mediul online!

Back to top button