Discutăm cu domnul Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului
5 000 de elevi din țară și peste 3000de elevi din București iau partea anul acesta la ediția cu numărul 3 a programului Gustă cu atenție. Bucură-te de moment. Ei vor învăța să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase, să mănânce conștient și să se bucure de aceste momente, dar și să fie atenți la citirea etichetelor atunci când aleg o gustare.
Programul este derulat de Asociația Sută la Sută Românesc, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Inspectoratele Școlare Județene Iași, Cluj și Mureș, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).
Florentina Baloș, Ambasadorul Asociației Sută la Sută Românesc: Vă mulțumim în primul rând pentru susținere, pentru implicarea dumneavoastră în astfel de programe educaționale, pentru că un consumator informat este un consumator educat
Ca tată, ca om de familie, cât de greu este să integrați în viața personală o alimentație echilibrată?
Horia Constantinescu: Din păcate, de cele mai multe ori ceea ce ne place este ceea ce ne determină să consumăm sau nu un produs. Ar fi de folos ca încă din fragedă pruncie să avem o abordare orientată către sănătos. Tot ceea ce ceea ce se dovedește ieftin pentru unele cazuri sau foarte bun pentru alte cazuri se poate dovedi ulterior ca fiind mult mai scump sau nu la fel de bun dacă privim din perspectiva consecințelor consumării produsului respectiv. Citirea etichetei e obligatorie! Din păcate nu foarte mulți dintre consumatori o fac pentru că nu conștientizează pe de o parte pericolele sau pentru că sunt mai interesați așa cum spuneam de ceea ce place față de ceea ce ar trebui să consume. Avem inclusiv spoturi publicitare care ne transmit că trebuie să evităm consumul de sare, zahăr sau grăsimi și cu toate acestea nu cred că foarte mulți tineri atunci când aleg să își cumpere dulciuri se gândesc la mesajul acela de interes public.
Aș mânia pe Dumnezeu să spun că de-a lungul existenței am măsurat sau am cântărit foarte bine ceea ce consum și pot spune că astăzi decontez printr-un diabet de tip 2 consumul de dulciuri gândindu-mă la ceea ce îmi plăcea mai mult decât la ceea ce ar trebui să consum. Iar acum, devenit și părinte -poate cel mai important statut din viața fiecăruia dintre noi- bineînțeles că îi explic fiecăruia dintre copii că pe lângă ceea ce consumă trebuie să compenseze cu mișcare fizică: am ales să mănânc o prăjitură în plus, trebuie să dublez cu efort fizic. DA, ar trebui să determinăm copiii și tinerii se citească eticheta, să aloce suficient timp cunoașterii și familiarizării cu ceea ce înseamnă a consuma sau nu ceva.