Principalele asigurări destinate posesorilor de autoturisme sunt CASCO și RCA-ul. RCA sau asigurarea de răspundere civilă obligatorie are rolul de a despăgubi persoanele pe care le prejudiciem sau accidentăm, în cazul în care suntem implicaţi într-un accident rutier.
Ce este asigurarea CASCO?
La ce ajută asigurarea CASCO?
Ce este franşiza?
Cum alegem asigurarea CASCO potrivită pentru noi?
Numele CASCO vine din limba engleză, fiind practic o combinaţie între termenii „casualty” (accident) şi „collision” (coliziune). Asigurările CASCO intră în categoria asigurărilor facultative, prin urmare nu suntem obligaţi din punct de vedere legal să încheiem o astfel de poliţă. Pe de altă parte, dacă pentru achiziţia unui autoturism apelăm la o soluţie de finanţare de tip leasing sau credit bancar, cel mai probabil, cel care ne împrumută banii va pune condiţia să asigurăm vehiculul pe tot parcursul derulării contractului, adică până îşi recuperează toţi banii.
Asigurarea de tip CASCO are rolul de a ne asigura pe noi şi bunurile noastre în cazul unui incident. Valoarea asigurării de tip CASCO depinde de valoarea maşinii; cu cât e mai scump autovehiculul, cu atât va fi mai mare valoarea poliţei CASCO.
Pentru a alege asigurarea CASCO potrivită pentru noi, trebuie să luăm în calcul o serie de factori.
Tipurile de riscuri care dorim să fie acoperite. Variantele standard se referă la avarii sau furt, dar asiguratorii permit deseori adăugarea unor clauze privind serviciile de asistenţă rutieră sau asigurarea altor pasageri din maşină.
Suma pe care suntem dispuși să o plătim pentru polița de asigurare. Companiile pot oferi prime de asigurare diferite, iar asta se va traduce şi în costuri diferite în ceea ce ne priveşte.
Tipul de asigurare dorit – cu sau fără franșiză. Termenul „franşiză” se referă la partea din valoarea daunei (stabilită ca sumă fixă ori procent din suma asigurată) care va fi suportată de noi în cazul unui incident. Mai exact, franşiza se stabileşte prin contract şi nu depăşeşte, de obicei, 0,5% – 1% din suma asigurată. Astfel, dacă noi vom suporta costurile pentru zgârieturi ori alte accidente uşoare ale maşinii, vom plăti rate mai mici pentru asigurarea de tip CASCO.
Rapiditatea cu care dorim să primim despăgubirile. Cel mai probabil, ne vom dori ca aceste costuri să fie acoperite cât mai repede posibil. În funcţie de companie, pot exista, însă, diferite termene în care asiguratorul ne poate despăgubi fără a plăti nicio penalizare.
Cum se calculează valoarea la care se asigură maşina? Asiguratorul determină această valoare prin stabilirea valorii iniţiale a maşinii (la ieşirea din fabrică), pe baza facturii de achiziţie sau pe baza valorii de catalog; la aceasta se aplică un indice de corecţie pe baza unui tabel propriu fiecărui asigurator (indicele va reflecta vârsta maşinii şi gradul de uzură).
Asigurarea CASCO poate fi achiziţionată printr-un sistem de rate şi va intra în vigoare a doua zi după ce efectuăm plata.
Cântărind avantajele şi dezavantajele, putem decide în cunoştinţă de cauză dacă asigurarea de tip CASCO este soluţia potrivită pentru noi.