Eliud Kipchoge, deținător al recordului mondial la maraton între 2018-2023, a declarat că zâmbește în timpul curselor pentru a induce un sentiment de relaxare în corp, corelat cu o alergare mai eficientă.
Ca să performăm mai bine când facem sport, ne ajută foarte mult propriile încurajări. Putem să vizualizăm înainte de a face mișcare că reușim să facem foarte bine ce ne-am propus, putem să ne uităm în oglindă și să vedem ce bine lucrăm mușchii (dacă lucrăm cu greutăți), putem să ne încurajăm verbal, în gând sau cu voce tare. Orice tehnică funcționează, dacă avem impresia că ni se potrivește.
Dacă și zâmbim când facem sport, corpul se relaxează și nu mai resimțim efortul atât de puternic. Un studiu realizat pe cicliști a arătat că cei cărora li s-au arătat fețe fericite în timp ce pedalau au rezistat cu 12% mai mult decât cei care priveau fețe triste. Alergătorii care zâmbesc (nu neapărat mereu, dar periodic) folosesc oxigenul mai eficient, au o economie a alergării mai bună și percep efortul ca fiind mai redus, față de cei care stau încruntați.
Nature vs nurture
Circulă în social media diverse postăriîn care persoane care fac sport spun că sunt lăudate că au gene bune și că arată atât de bine, mai ales dacă au 40+. După care persoanele respective arată imagini de la antrenamente, cu titltul, ironic, ”my genes”.
Succesul lor nu vine din ADN, ci prin multă muncă, efort constant, disciplină.
Genele pot fi importante dacă vorbim despre rapiditatea cu care se vede progresul, de câtă masă musculară maximală poți pune, de cum reacționează organsimul în zona de fine tunning. Dar nimeni nu arată fit din greșeală sau că are gene prea bune. Ci pentru că a muncit. Fit însemnând lean, cu masă musculară și forță. Numărul de kilograme poate fi irelevant. Unele persoane slabe pot intra în categoria skinny fat, cu un procent mare de grăsime și un procent mic de masă musculară, așa cum sunt și persoane obeze sănătoase metabolic.
Este o întreagă discuție în lumea științifică între nature vs nurture – gene vs influența obiceiurilor și a mediului. Nu există îndoieli că impactul ”nurture” este semnificativ și poate afecta inclusiv expresia genelor.
În loc să ne resemnăm că pentru unii e mai ușor și pentru alții mai greu, putem să ne uităm obiectiv la ce facem zi de zi. Aud frecvent persoane după 40 de ani că menționează ca posibile cauze ale luării în greutate vârsta, premenopauza și menopauza, probabil hormonii. Asta încă înainte de a face analize și de a privi obiectiv la stilul de viață vs în urmă cu 10-20 de ani.
Desigur, este o reacție normală. Probabil cel mai dificil moment pentru încrederea de sine este să realizăm că nu facem mare lucru pentru noi și că e nevoie de o schimbare. Trebuie să stăm față în față cu propriile vulnerbilități și frustrări.
Putem să fim la 40, 50, 60 de ani mai bine decât eram la 30. Prima intervenție este la nivel de stil de viață – alimentație, somn, stres, sedentarism, lipsa de organizare (numită uneori și lipsă de timp), frecvența alegerilor nesănătoase.
Dacă vrem să slăbim, cea mai importantă evaluare se reduce la numărul de calorii vs energie consumată. Dacă vedem că ne îngrășăm, foarte probabil mâncăm prea mult pentru nevoile organismului nostru. Există și cazuri în care se întâmplă ca anumite persoane să mănânce excesiv de puțin și să nu slăbească deloc, având un metabolism foarte lent (modelul Calorii In / Calories Out continuă să funcționeze, doar că reducerea caloriilor nu va afea efectul scontat). Pentru acest caz, soluția poate fi abordarea numită reverse dieting. De cele mai multe ori nu e cazul de reverse dieting, pentru că, de fapt, este vorba despre o estimare subiectivă lipsită de acuratețe a inputului caloric și/ sau de lipsa de consecvență.
Organismului nostru îi place foarte mult predictibilitatea și cu cât suntem mai consecvenți, cu atât va funcționa mai eficient în favoarea noastră. Faptul că ne îngrășăm, că devine din ce în ce mai greu să slăbim când ținem o dietă restrictivă reprezintă reacțiile organismului de a se apăra în fața unui comportament neprevăzut și, adesea, agresiv.
Ce să reținem. Înainte de a spune că sunt genele, că e vârsta, că e menopauza, că sunt hormonii, să ne uităm la ce stil de viață avem, la ce măsuri putem să luăm și să fim consecvenți în aplicarea acestora. S-ar putea să avem surprize că 60 is the new 30 pentru corpul nostru.
Să arăți bine e un efort pentru cei din jur
Îmi amintesc că la unul dintre concertele de vara trecută, solistul de la Imagine Dragons, Dan Reynolds, a făcut senzație cu abdomenul său lucrat. Dar dincolo de pectorali, pătrățele, bicepși, mă întreb câte dintre admiratoarele lui ar avea răbdarea să fie cu o persoană care este preocupată excesiv să fie în formă. Dincolo de efortul personal, este și al celor din jur.
Dan Reynolds a suferit de o boală autoimună și de depresie și a lucrat cu o echipă de specialiști. A trecut inclusiv printr-un divorț în drumul pe care l-a parcurs și a înțeles că, de fapt, ani de zile s-a ignorat pe sine.
Nu lucrez nici pe departe atât de mult pe cât aș vrea pentru nevoile mele, dar mare parte din timp o dedic activităților individuale. Asta înseamnă că citesc foarte mult, că urmez cursuri, că scriu mult, că fac sport / mișcare zilnic, că monitorizez numărul de pași și plec de acasă pentru asta. Dacă pun totul cap la cap sunt câteva ore bune/săptămână. Vorbesc continuu despre ce mănânc, despre antrenamentele pe care le fac și nu le fac, despre ce aș putea îmbunătăți, despre ce am mai citit etc etc. Asta e preocuparea mea de bază, alături de serviciu, care are perioade intense și foarte intense. Sunt renumită acasă că pot să adorm oriunde și oricând.
O oră jumătate când fac sport, mă închid în sală, nimeni nu mă deranjează, iar soțul meu stă cu fata noastră. La fel în weekend, când am ajuns să alerg și mai mult de o oră și jumătate. El are grijă să facă mereu friptură la cuptor, să avem proteine. El spală vasele. El spală aragazul, frigiderul, air fryerul etc El duce gunoiul. El, el, el. Eu sunt responsabilă să ghidez temele pentru școală. Tot eu dau cu aspiratorul, dar o fac doar când nu mai rezist, mai ales că avem și pisică și câine de talie medie, care năpârlesc periodic. Praful? Uhhh, chiar nu îl mai remarc.
Viața cu o persoană excesiv preocupată de sport și alimentație nu e ușoară. Ne place să vedem bărbați cu pătrățele, dar probabil nu duc gunoiul imediat ce am terminat de gătit, nu se duc la magazin când am uitat să luăm ceva și ar prefera să se bage la ora 10 în pat, pentru că au antrenament dis de dimineață. În vacanțe, la prima oră, e posibil să prefere să fie la sală și nu pe plajă. Cum am mai văzut cazuri, dacă sunt și în competiții de body building sau power lifting, la nunta în familie vin cu mâncarea la pachet. Ziua lor este structurată începând de la antrenamente și nutriție.
Multe dintre persoanele care afișează pătrățele tot timpul anului suferă de body dysmorphia – sunt excesiv de obsedate de cum arată și tind să vadă în oglindă defectele.
Ce să reținem. Există stiluri și stiluri de viață, care ni se potrivesc sau nu, atât nouă, cât și familiei. Nu e cazul să ajungem la nivelul extrem de efort, care vine la pachet cu ceva obsesii. De altfel, cel mai bine e să căutăm care e doza minimă cu beneficii maxime. A trăi sănătos vine însă cu câteva schimbări semnificative în stilul de viață zilnic și trebuie să vrem să le facem. Nu înseamnă că nu ne mai bucurăm de meniul de la nunta verișoarei sau nu mai ieșim la terasă cu prietenii, dar cu siguranță ne vom uita altfel la meniu când comandăm.
Cea mai bună postură
Am tot vorbit în ultima perioadă despre cât de important e să facem mișcare continuu în timpul zilei, dincolo de activitatea fizică programată. Mă opresc din nou la subiect pentru că am văzut recent o postare (dar nu mai rețin a cui era) care spunea așa: cea mai bună postură este următoarea. Cred că nu există o formulă mai bună să exprimăm cât de important e să nu stăm pe loc mult timp.
Am fost învățați că cea mai bună postură e cea în care stăm la birou cu spatele drept. La școală, copiii încă mai stau cu mâinile la spate uneori, fiind o tehnică aplicată de învățătoare pentru a-i determina să stea cu spatele drept. Așa e că te îndrepți instantaneu când auzi ”spate drept”? 🙂 Eu cel puțin am făcut-o, scriind.
Cel mai bine e să nu stăm prea mult timp în aceeași postură, oricât de drept ar sta spatele, și să ne mișcăm.
De reținut. Așa cum mi-a rămas mie în minte, ți se va întipări și ție, pentru că e frumos spus: cea mai bună postură este următoarea. Este o lecție și pentru copiii noștri.
Îți recomand, înainte de a încheia, o aplicație foarte bună pentru stretching, Pliability. E contra cost, dar am realizat că rar mai există conținut de calitate în aplicații gratis și, până la urmă, e o evoluție firească. Eu încerc să fac zilnic din exercițiile de acolo și am realizat că degeaba mă duc uneori la masaj sportiv, stretchingul constant este un răspuns mult mai bun la durerile de spate. Mă simt mult mai ușoară după ce fac 10 minute de stretching.
Acum caut o aplicație de mobilitate, dacă ai o recomandare, m-aș bucura să îmi scrii. Când o să găsesc ceva interesant, cu siguranță anunț.
Către wellbeingcircle.ro
