Pe ambalajele de alimente adesea se regăsesc destul de numeroase logouri colorate, care intuim că înseamnă indicatori de calitate în special în zona eco. Suntem înclinați să credem că tot ceea ce este bun pentru planetă este și mai natural și mai sănătos și mai prielnic omului, de aceea cu cât avem mai multe astfel de logouri suntem înclinați să credem că avem de-a face cu un aliment mai sănătos.
Cel mai sănătos este însă să cunoaștem exact semnificația acestor logouri.
1 Bio sau ecologic sau organic
Sub sigla în formă de frunză este înscris codul certificatorului (de ex. RO-ECO-008). După acest cod ne putem da seama cine a emis certificarea pentru acel produs, și accesând pagină certificatorului putem verifica dacă într-adevăr produsul respectiv este certificat ecologic (totuși, nu toți certificatorii au publică lista cu firmele/furnizorii certificați). Tot sub sigla se mai trece și specificația că produsul provine din agricultură UE sau Non UE.
Sigla nu trebuie să fie neapărat verde, depinde de culoarea ambalajului, poate fi și alb-negru, forma însă este aceeași și este obligatorie
2 Fairtrade
Tradus în limba română, fairtrade înseamnă comerţ cinstit, cele 2 părţi implicate fiind agricultorii sau micii producători pe de-o parte, respectiv marile companii pe de altă parte.
Vorbim aici de cultivatori din ţări precum Africa, America Latină şi Asia care nu au acces la o piaţă de desfacere mare, şi automat întâmpină dificultăţi în vânzarea produselor. Prin urmare, aceştia au nevoie de importatori şi companii mari care să le achiziţioneze, însă, de cele mai multe ori, preţul pe care îl primesc nu este unul echitabil. Aici intervine fairtrade.
Fairtrade este un parteneriat economic prin care marile companii plătesc micilor producători din ţările mai puţin dezvoltate un preţ corect pentru produsele lor şi munca depusă. Comerţul cinstit implică aşadar câştiguri echitabile de ambele părţi, şi conferă totodată cultivatorilor puterea de a negocia preţul mărfii în funcţie de tarifele de pe piaţa globală la momentul respectiv.
Fairtrade: avantaje pentru micii producători
Scopul mişcării fairtrade este să echilibreze diferenţele economice care există între statele dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare prin modificarea practicilor comerciale, cu beneficii în special pentru acestea din urmă.
Pe lângă obţinerea unui preţ corect pentru munca lor şi roadele acesteia, cultivatorii şi muncitorii se bucură şi de alte avantaje importante:
- condiţii mai bune de muncă;
- protejarea sănătăţii prin reducerea utilizării de pesticide toxice în procesul de cultivare;
- relaţii transparente cu marile companii, bazate pe dialog şi respect;
- încurajarea spiritului anteprenorial;
- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.
Cea mai mare cantitate de produse fairtrade o găsim în categoria celor alimentare, şi anume: cafea, cacao, banane, kiwi, zahăr, orez, condimente, miere, alune, fructe uscate, ceai, vin etc.
Florile, bumbacul, bijuteriile sau mingile pot fi etichetate ca produse provenite din comerţul cinstit deoarece pentru a avea sigla fairtrade pe ambalaj, este esenţial să conţină fie şi doar un singur ingredient sau material de acest gen.
Ce înseamnă să alegi un produs fairtrade
Pentru consumator, din punct de vedere al preţurilor, produse fairtrade au un cost comparabil, câteodată chiar mai mic în comparaţie cu cele care nu au această siglă pe ambalaj. Cu alte cuvinte, alegerea lor nu ne afectează din punct de vedere financiar, dar poate face diferenţa pentru producători și mediu.
3 Dacă eticheta Fair Trade nu înseamnă prețuri mai mari pentru consumator, dar înseamnă un preț minim garantat și supraviețuire asigurată pentru producătorul mic din zonele defavorizate, eticheta Rainforest Alliance se concentrează mai mult pe protejarea mediului în sine. Ceea ce poate să însemne pentru consumatorul eco-conștient prețuri mai mari, prin care el finanțează programe care apără pădurea ecuatorială. Producătorii înscriși în Rainforest Alliance nu au însă prețuri minim garantate și între ei intervine concurența.
Etichetarea Rainforest Alliance promovează responsabilitatea față de mediu, echitatea socială și viabilitatea economică pentru comunitățile agricole
Eticheta Alianței Pădurilor Tropicale garantează:
– Îmbunătățirea mijloacelor de subzistență ale producătorilor, lucrătorilor agricoli și familiilor acestora și comunităților
– Prevenirea defrișărilor, promovarea reîmpăduririi, protejarea biodiversității și atenuarea consecințelor schimbărilor climatice
– Îmbunătățirea eficienței și reducerea costurilor, ceea ce duce adesea la câștiguri mai mari
– Construirea rezilienței la schimbările climatice prin metode agricole inteligente din punctul de a face 200 de ani
– Îmbunătățirea sănătății fermierilor, a lucrătorilor și a familiilor acestora
– Protejarea drepturilor lucrătorilor și ale copiilor
– Respectarea drepturilor comunităților
– Protejarea și consolidarea pădurilor și a altor ecosisteme
Găsim eticheta Rainforest Alliance pe:
Produse agricole, cum ar fi cacao, cafea, ceai, nuci (cum ar fi alune), nucă de cocos, legume, flori tăiate, chili, piper
În plus: ierburi, condimente, alte ingrediente ale ceaiului din plante și rooibos (atunci când sunt cultivate cu orice altă cultură enumerată anterior sau în cazul certificării lanțului de aprovizionare fără agricultură în domeniul de aplicare).
4 Demeter
Demeter este zeița greacă a agriculturii.
Certificarea Demeter este cea mai folosită certificare care atestă că produsele alimentare bio nu sunt doar bio ci provin din agricultura biodinamică.
Agricultură biodinamică privește o fermă că un organism viu, care se susține singur, din forțe proprii și urmează ciclurile naturii. Printre criteriile care trebuie respectate în agricultura biodinamică se numără managementul fertilității solului, protejarea culturilor exclusiv prin metode blânde, bunăstarea animalelor, clădiri care conțin principii ecologice (greenhousing).
Certificarea Demeter se acordă doar produselor care deja sunt certificate bio, prin urmare nu vom găsi această sigla decât însoțită și de sigla pentru certificare bio.
4 Wildlife friendly
Eticheta aceasta însoțește un aliment obținut fără defrișări sau alte metode care să afecteze habitatul animalelor sălbatice (acest lucru se referă în special la produse din import care provin din zone ca America de Sud sau Africa). Pe etichetă regăsim exact animalul al cărui areal a fost protejat prin respectarea unor condiții speciale de cultivare prin care s-a obținut produsul alimentar pe care îl cumpărăm.