Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, august-octombrie 2026
„Poarta Basmelor: Spectacol itinerant de teatru despre rădăcinile identității și limbii române”, proiectul Asociației E Ceva Bine finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu 165.369,60 lei, a ajuns la final.
Desfășurat pe parcursul a 4 luni (august-octombrie 2026), printr-o intervenție artistică directă, proiectul se alătură eforturilor constante ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni în contracararea riscului iminent de asimilare culturală cu care se confruntă copiii din comunitatea românească din Italia.
Folosindu-se de resursele lingvistice și simbolice din basmele și poveștile românești, regizorul Alexandru Nagy a construit un spectacol dinamic în care personaje precum Harap Alb, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Zmeilor se arată în fața publicului vlăguite, prăfuite și abandonate. Numele lor, altădată celebre, sunt aproape necunoscute copiilor de astăzi care preferă ecranele telefoanelor. Și totuși, Mara și Victor, doi copii, reușesc prin periplul lor plin de peripeții să le redea eroilor forța de altădată, subliniind prin acțiunile lor că eroii trăiesc atâta vreme cât poveștile sunt citite și spuse mai departe. Că basmele românești nu se pot spune cu adevărat decât în limba română și că doar păstrând limba vie, copiii din diaspora devin, la rândul lor, salvatori și păstrători ai acestui tezaur imaterial.
Spectacolul s-a bucurat de o distribuție de excepție – Laura Bălan, Ioan Bădeliță, Petru Georoiu cu participarea extraordinară a copiilor-actori Mara Bernstein și Victor Georoiu, cursanți ai Școlii de Teatru Victory of Art din București.
Peste 600 de români din 7 micro-comunități românești din zona Piemonte, au participat la spectacol și la activitățile complementare ale proiectului într-un spațiu de conectare intergenerațională – copiii, părinți și bunici. Prin intermediul atelierelor de conectare culturală, actorii și-au asumat rolul de mediatori, au stimulat dialogul ghidându-i în procesul de reconectare cu limba română și le-au stârnit curiozitatea prin jocuri specifice spațiului cultural românesc. Pentru ca magia poveștilor să continue și acasă, publicul a primit broșuri în care aceștia vor găsi o serie de jocuri, un ghid de arhaisme pentru decriptarea cuvintelor folosite în basmele populare, bilețele cu cuvinte ce se regăsesc în text, pentru a fi înțelese și integrate în vocabularul activ de acasă – toate aceste instrumente având ca scop sublinierea importanței jocului și teatrului în păstrarea limbii române.
Traseul caravanei a inclus Parohia Cirié (17 octombrie), Parohia Chivasso (18 octombrie), Parohia Settimo Torinese (18 octombrie), Școala Grupul Vatra, parte a Asociației Primo Passo (19 octombrie), Parohia Venaria Reale (21 octombrie), Parohia Novara (23 octombrie), Parohia Ivrea (25 octombrie).
„Prin acest proiect am reușit să deschidem un dialog cultural necesar în comunitățile din diaspora. Dincolo de cifre, cea mai importantă realizare este că am adus împreună generații diferite prin intermediul teatrului și al jocului. Am văzut copii născuți în Italia descoperind cuvinte românești alături de părinți și bunici, ceea ce confirmă că basmul popular rămâne o resursă valoroasă pentru păstrarea identității noastre lingvistice. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar mai ales fără sprijinul preoților parohi care ne-au găzduit și facilitat întâlnirile cu aceste comunități. De asemenea, trebuie să mulțumim Asociației Primo Passo, o organizație extrem de implicată în activități artistice și păstrătoare de tradiții”, a declarat Iulian Constantin Văcărean, Președintele Asociației E Ceva Bine.
Proiectul „Poarta Basmelor: Spectacol itinerant de teatru despre rădăcinile identității și limbii române” a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea totală a proiectului a fost de 174.169,72 lei, din care valoarea finanțării obținute (suma aprobată) a fost de 165.369,60 lei, iar valoarea contribuției proprii a fost de 8.800,12 lei.
Despre Asociația E Ceva Bine
Asociația E Ceva Bine este o organizație neguvernamentală care dezvoltă proiecte culturale, sociale și educaționale, cu scopul de a genera un impact pozitiv în comunitate și schimbare socială prin educație și artă. Proiectele Asociației E Ceva Bine au ajuns la publicul din București, din țară și din afara României. Activitatea organizației a fost recunoscută prin premii în cadrul Galei Societății Civile și al Galei Asociațiilor Comunitare.






