Sunt mai multe motive pentru care ai putea decide să cumperi dintr-un magazin second-hand. Nu ai prea mulți bani de cheltuit, cauți piese de colecție sau pur și simplu te gândești că așa mai scăpăm de poluare. Ce trebuie să știi atunci când te îndrepți către un magazin cu obiecte care au aparținut altora?
Legislația cu privire la textilele second-hand
În România nu există o legislație clară cu privire la vânzarea produselor second-hand. Există Hotărârea nr. 163/2007 privind vânzarea și distribuirea gratuită a hainelor sau a altor textile ”la mâna a doua”. Această hotărâre specifică printre altele că ”se admit introducerea pe piață, comercializarea și distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată și a articolelor textile purtate sau uzate numai dacă acestea au fost supuse operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție efectuate de persoane fizice sau juridice specializate în domeniu și sunt însoțite de un document, distinct pentru fiecare lot, care certifică efectuarea operațiunilor anterior menționate.”
Dincolo de acest articol sec de lege, tu trebuie să iei decizia și stabilești dacă este sigur să cumperi și apoi să porți hainele sau încălțămintea din magazinele second-hand.
Hainele second-hand
Alege haine din materiale mai puțin sensibile, care pot fi spălate și călcate, fiindcă așa le poți curăța foarte bine. Indiferent cât de bine îți spune vânzătorul că au fost dezinfectate, e mai bine să fii precaut.
Poți găsi în magazinele second-hand haine care au imperfecțiuni sau pete și ai putea crede că ai să rezolvi acasă problema. Se întâmplă așa mai ales când dai peste piese de colecție sau haine de la branduri foarte scumpe, care au un preț de nerefuzat. Verifică dacă poți repara defectele și, mai ales, cât ar costa procedura. Gândește-te că poate exact ăsta e motivul pentru care primul proprietar a renunțat la hainele acelea – fiindcă nu le-a putut remedia.
Nu cumpăra obiecte de lenjerie intimă de niciun fel. În general, încearcă să eviți lucrurile care vor veni în contact direct cu pielea ta, mai ales cu zonele sensibile ale corpului. Chiloții, sutienele, maiourile, șosetele, dresurile sau costumele de baie sunt produse pe care ar fi bine să nu le cumperi la mâna a doua, chiar dacă le poți spăla la temperaturi foarte înalte.
Ce merită să cumperi dintr-un magazin second-hand?
În unele magazine second-hand poți găsi haine și încălțăminte de la branduri exclusiviste. Există și comercianți de nișă care vând doar așa ceva. De cele mai multe, ori vei găsi în denumirea magazinelor sau a produselor cuvântul ”vintage”. Pe aceeași idee merg și târgurile numite ”garage-sale”; aici sunt scoase la vânzare piese prețioase, haine sau accesorii de calitate foarte bună, puțin sau deloc uzate, pe care primul proprietar nu le mai poate folosi. În loc să le țină înghesuite în șifonier, își dorește să le dea mai departe unor oameni care să le aprecieze și să se bucure de ele. Prețurile acestor haine sau accesorii sunt destul de mari, dar mai mici decât ai plăti dacă le-ai cumpăra noi.
Hainele de ocazie, foarte elegante, pe care știi că o să le porți o singură dată la un eveniment simandicos, poți să le cumperi de la magazinele second-hand. Evident, și pe acestea trebuie să le duci la curățătorii specializate, ca să te asiguri că sunt dezinfectate. Avantajul este că vei plăti pentru ele mult mai puțin decât într-un magazin cu produse noi și că vei cumpăra haine purtate, probabil, tot o singură dată de vechiul proprietar.
Tot la capitolul haine, tot ce este fabricat din denim poate fi cumpărat în siguranță. Materialul de jeans este unul dintre cele mai rezistente, dacă este fabricat fără fibre sintetice, așa cum se întâmpla cu ani în urmă. O geacă de blugi (sic!) poate fi purtată și 30 de ani! Pe lângă faptul că este rezistent, denimul se și curăță foarte bine, așa că ești în siguranță dacă porți astfel de haine.
Obiectele de marochinărie precum gențile, curelele și alte accesorii care fac parte din colecții ale unor branduri de lux sunt și ele achiziții bune din magazinele cu lucruri purtate. Tot în boutique-urile specializate în produse ”vintage” poți să găsești bijuterii, mobilier sau alte accesorii pentru casă, care altminteri te-ar costa o mică avere.
Nu este o rușine să intri în magazinele second-hand, fie că vând obiecte vestimentare, mobilier sau decorațiuni. Până la urmă sunt niște obiecte, important este să ne fie utile și să ne coste atât cât putem plăti. Mai ales că este posibil să găsim niște lucruri excepționale la prețuri foarte mici. Totul este să știm cum să tratăm aceste obiecte ca să fim în siguranță atunci când le folosim.