Bagajul este unul dintre cele mai importante motive de îngrijorare pentru toți cei care călătorim cu avionul. Şi pe bună dreptate! Pierderea sau deteriorarea bagajului ne pot strica o vacanţă ce promitea să fie perfectă sau ne pot complica o călătorie de afaceri. În plus, un astfel de eveniment nefericit înseamnă și o pierdere financiară importantă.
Bagaje pierdute sau deteriorate: ce soluții avem?
Cum facem cererea de despăgubire? Documente necesare pentru despăgubire în cazul bagajului pierdut, întârziat sau deteriorat
Valoarea despăgubirii
Dacă ne-a fost pierdut, deteriorat sau întârziat bagajul cu care călătorim, sunt doi paşi pe care trebuie să-i urmăm:
1. facem, pe loc, o reclamaţie la serviciul specializat din cadrul aeroportului. Această declaraţie trebuie să conţină: o copie a biletului de călătorie, copii ale etichetelor de bagaj şi copia constatării lipsei sau a deteriorării bagajului.
2. transmitem către compania aeriană o cerere de despăgubire.
ATENŢIE! Reclamaţia trebuie înregistrată imediat după sesizarea pierderii sau deteriorării bagajului, dar nu mai târziu de şapte zile de la acel moment.
Cum facem cererea de despăgubire
Conform Convenției de la Montreal, liniile aeriene sunt responsabile de bagaje din momentul în care am făcut check-in-ul până când le preluăm de pe banda de bagaje. Există însă și limite.
Cel mai adesea, companiile aeriene nu îşi asumă răspunderea pentru transportul la cală al obiectelor fragile, de valoare sau perisabile. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la transportator.
Tocmai de aceea, companiile aeriene recomandă asigurările de călătorie sau transportarea în bagajul de mână a obiectelor importante sau de valoare, de pildă bijuterii, telefoane, laptop, tablete sau documente.
Indiferent dacă ne pierdem bagajul, dacă întârzie sau dacă îl găsim deteriorat, e nevoie să completăm o reclamație, să prezentăm tichetul de îmbarcare împreună cu eticheta bagajului, lista cu obiecte pierdute, întârziate sau deteriorate și dovada valorii acestora. Bagajul este declarat „pierdut” dacă nu este recuperat în 21 de zile.
Recomandare: Trebuie să ne asigurăm că trecem pe eticheta bagajului numele, adresa și numărul de telefon.
Limita de despăgubire se plasează în jurul a 1.200 de Euro, dar nu poate depăşi valoarea bunurilor declarate la momentul în care este depusă reclamaţia.
Comisia Europeană a lansat aplicaţia Your Passenger Rights pentru pasagerii care călătoresc în cadrul Uniunii Europene. Această aplicaţie se referă la drepturile consumatorilor în legătură cu transportul aerian, maritim, pe calea ferată sau cu autocarul şi este disponibilă pe Google Android, iPhone, iPad, telefoane inteligente cu sistem de operare Windows.