fbpx
Alimentație

Micul dejun la români

7 din 10 români consideră că micul dejun este important

Cel mai nou studiu iSense Solutions arată că 7 din 10 români consideră că micul dejun este important, alegând să îl consume în medie de 5 ori pe săptămână.

Cei care iau micul dejun în fiecare zi sunt și cei care declară că au un stil de viață sănătos și cei care declară că fac sport/ mișcare în mod regulat.

Românii din mediul urban asociază micul dejun cu sentimentul oferit de cadrul familial, respectiv de propria locuință și de obicei micul dejun se ia acasă (87%), împreună cu familia sau partenerul/a (59%), dar și singuri (33%).

Micul dejun este un prilej de a fi împreună, “cel mai frumos mic dejun e atunci când suntem toți patru la masă, noi doi și fetele noastre, indiferent de locație”.

10% iau micul dejun la birou, în timp ce 2% iau micul dejun pe drum – în timp ce merg, sau în mașină.

În general micul dejun se ia între 8:00 și 10:00 dimineața (47%) sau între 6:00 și 8:00 (38%).

O treime dintre cei care obișnuiesc să mănânce micul dejun îi alocă până în 15 minute, iar aproape jumătate între 15 și 30 de minute.

Cei care sar peste micul dejun o fac pentru că nu au poftă de mâncare (36%), pentru că nu au timp (23%) sau pentru că preferă doar o cafea și o țigară (24%)

Ce mânăncă românii la micul dejun?

– ouă (62%)

– brânzeturi (61%)

  • mezeluri (50%)
  • fructe și legume (25%)


Ce beau românii la micul dejun?
– cafea (63%)

– iaurt, sana, chefir (43%)

  • lapte (37%).
  • suc de fructe/smoothie (8%)

8 din 10 români consideră că micul dejun este foarte important pentru copii, motiv pentru care 34% dintre cei care au copii afirmă că iau micul dejun pentru a fi un exemplu pentru micuți.

Cei care au copii în gospodărie adaugă în micul dejun unt (47% vs. 43%), cereale/ musli (34% vs. 29 %) dar și produse de patiserie cumpărate (croissante, ștrudel, covrigi s.a. – 21% vs. 17%).

Românii care consideră că au un stil de viață sănătos evită mâncărurile de tip fast food și băuturile carbogazoase, încercând să consume zilnic fructe și/ sau legume. Cei care fac sport/ mișcare în mod regulat mănâncă într-o proporție mai mare vs. populația totală, batoane de cereale (12% vs. 7%) și beau shake proteic (5% vs. 2%).

La capitolul weekend-uri și răsfățuri, 43% dintre români afirmă că în weekend alocă mai mult timp micului dejun sau se răsfață cu unul special (35%). 1 din 10 români din mediul urban declară că a mers să ia brunch-ul o dată pe săptămână în ultimul an, în timp ce 37% dintre romani susțin că nu au mers niciodată.

Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 1000 de respondenți, marja maximă de eroare +/- 3.1%, la un nivel de încredere de 95%.  

Informațiile calitative au fost extrase din Comunitatea Online iSense Solutions Modern Consumers, care cuprinde 50 de respondenți activi, cu vârste cuprinse între 18 – 55 ani și a fost desfașurat în luna ianuarie 2022.

Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.rowww.researchromania.ro, www.sensepanels.com și www.sensecommunities.com

Back to top button