fbpx
Articole Utile

Top 6 remedii naturale pentru mahmureală

După o seară în care ai cam exagerat cu alcoolul, s-ar putea să te trezești cu durere de cap, greață insuportabilă, sete excesivă și oboseală extremă. Ești mahmur. Acestea sunt unele dintre cele mai frecvent raportate simptome ale mahmurelii, potrivit unui studiu publicat în septembrie 2017 în revista Human Psychopharmacology .

Corpul absoarbe o cantitate fixă ​​de alcool pe oră. „Această cantitate variază foarte mult în funcție de numeroși factori, incluzând sexul, masa corporală și cantitatea de alcool consumată”, spune Edouard Coupet II, medic de urgență Yale Medicine din New Haven.

Potrivit dr. Coupet, alcoolul pătrunde în sânge la câteva minute de la prima înghițitură și apoi este absorbit de tractul digestiv și procesat de ficat. Se creează un subprodus toxic numit acetaldehidă, pe care corpul se străduiește să-l elimine.

Impuritățile din alcool (care variază de la un tip de alcool la altul) pot contribui, de asemenea, la severitatea mahmurelii. Cu alte cuvinte, cu cât alcoolul este mai pur, cu atât mahmureala este mai puțin severă.

1. Bea apă ca să eviți deshidratarea

Alcoolul acționează ca un diuretic, ceea ce te poate face să urinezi mai mult. Acest lucru poate duce la  deshidratare, care este una dintre cauzele majore ale simptomelor mahmurelii.

Cu alte cuvinte, acea sete groaznică care te trezește la orele mici ale dimineții este un semnal că ești pe drumul spre mahmureală. Cantitatea de apă pe care o bei trebuie să fie egală cu cantitatea pe care o pierzi, iar alcoolul poate deranja acest echilibru.

Dacă știi că vei bea alcool, hidratează-te pe tot parcursul zilei și continuă să bei apă și înainte de a merge la culcare. Și dacă te trezești cu mahmureală, fă tot posibilul să bei câtă apă poți.  

2. Bea lichide ca să restabilești electroliții

Deoarece alcoolul este un diuretic și urinezi foarte mult, pierzi și electroliți și, ca urmare, poți avea amețeli, greață și crampe.

Cercetările publicate în februarie 2015 în  Journal of Strength and Conditioning Research au arătat că atunci când consumi electroliți după perioade lungi de deshidratare, contribui semnificativ la refacerea mineralelor importante cum ar fi sodiul,  potasiul și  calciul.

Ce băuturi bogate în electroliți te ajută? Băuturile speciale pentru sportivi, tip Gatorade, și supa de pui. Îți vei reveni mai repede!

Băuturile fermentate, cum ar fi kombucha, pot fi, de asemenea, benefice atunci când te simțiți epuizat, deoarece sunt bogate în minerale, antioxidanți și bacterii bune pentru organism.

3. Consumă alimente bogate în nutrienți înainte și după ce bei alcool

Pentru a preveni mahmureala, cercetări făcute în trecut au arătat că anumite alimente pot ajuta organismul să metabolizeze mai eficient alcoolul. Digestia alimentelor înainte sau în timpul consumului de alcool poate contribui la creșterea nivelului hormonilor anti-diuretici (ADH), a fructozei și a fluxului sanguin în ficat, toate acestea ajutând organismul să descompună mai repede alcoolul.

Ce mănânci dacă ești deja mahmur? Contrar credinței populare, alimentele grase nu te vor ajuta să treci mai ușor de mahmureală. Experții recomandă fructe precum bananele, deoarece acestea sunt pline de minerale precum potasiul pe care alcoolul le poate epuiza. O banană are 422 mg de potasiu și 32 mg de magneziu.

4. Consumă ghimbir ca să scapi de greață

Medicii și nutriționiștii sunt de acord că ghimbirul este unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru calmarea stomacului supărat, care este adesea un simptom obișnuit al mahmurelii.

Ghimbirul poate ajuta digestia și în acest fel poate ușura problemele cu stomacul. Alcoolul irită mucoasa stomacului, unul dintre motivele pentru care ți se face greață când ești mahmur. O meta-analiză publicată în decembrie 2019 în Jurnalul Academiei de Nutriție și Dietetică a constatat că ghimbirul a redus cu 60% vărsăturile la pacienții cu cancer tratați cu chimioterapie.

5. Bea un ceai de mușețel ca să reduci anxietatea 

Pentru unii, anxietatea indusă de mahmureală poate fi la fel de sâcâietoare ca simptomele fizice. Într-un studiu publicat în martie 2019 în revista Personality and Individual Differences, cercetătorii au descoperit că oamenii timizi aveau niveluri de anxietate mai mari a doua zi după ce consumau alcool.

6. Restabilește nivelul de energie cu vitamina B și protejează-ți imunitatea cu vitamina C

Multe simptome de mahmureală rezultă din deficiențe de nutrienți, iar echilibrul vitaminei B este afectat în special de consumul de alcool, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul European de Nutriție Clinică.

Vitamina B este responsabilă pentru energia, funcția creierului și menținerea sistemului imunitar și a sistemului nervos. Epuizarea acesteia poate fi asociată cu senzații de oboseală. Poți reface stocul de Vitamina B consumând ouă, carne de curcan, pâine din cereale integrale. 

Potrivit experților, o altă vitamină care ajută la recuperarea din mahmureala este vitamina C. Cercetările publicate în 2015 în  Alcohol Research Current Reviews au arătat o legătură între consumul de alcool și un sistem imunitar slăbit. Pentru a evita sensibilitatea la răceli, virusuri și potențiale boli provocate de alcool, consumați fructe și legume precum  broccoli, portocale, ardei grași roșii, kiwi și căpșuni.

Back to top button