Lucrările scrise se restituie centrelor zonale de evaluare, împreună cu o copie de pe procesul-verbal. în cazul organizării centrelor regionale de contestații, documentele sunt predate delegaților comisiilor de bacalaureat județene/a municipiului București din județele arondate centrului respectiv de contestații.
O copie a procesului-verbal în care sunt consemnate deciziile comisiei de contestații este predată de comisia din centrul de evaluare, respectiv de comisia de bacalaureat județeană delegatului fiecărui centru de examen care a înaintat cereri de reevaluare a lucrărilor scrise.
Borderourile de evaluare de la comisia de contestații și procesul-verbal se păstrează la sediul inspectoratului școlar respectiv timp de doi ani.
Cum se procedează în centrele universitare?
În 2017, pe fondul unei anchete care o implica pe jurnalista Emilia Șercan, și lucrarea de diplomă a acesteia, jurnaliştii „Adevărul“ au întrebat reprezentanţi ai unor centre universitare din România despre bunele practici atunci când cineva face o solicitare pentru a citi o lucrare de licenţă.
Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei, a declarat atunci că instituţia pe care o conduce tratează lucrările de licenţă drept nişte documente publice. „Lucrările de licenţă sunt lucrări publice. Noi nu le ţinem în arhivă mai mult de cinci ani, deoarece nu avem spaţii de depozitare şi nu există nicio obligaţie legală să facem depozit cu aceste lucrări“.
Nici lucrările de licență nu au o viață foarte lungă
Decanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca, Florin Streteanu, spunea pe atunci că lucrările de licență pot fi accesate în baza unei solicitări scrise formulată în baza Legii liberului acces la informaţiile cu caracter public, dar că situaţia diferă de la facultate la facultate. „Este o chestiune de interpretare şi de regulamente ale universităţilor. Lucrările de licenţă se arhivează cinci ani şi după cinci ani se dau la topit. Dacă cererea vizează o lucrare mai veche de cinci ani e lipsită de obiect pentru că nu se păstrează“, declară Florin Streteanu.
Cum stau lucrurile în străinătate?
Cu toate aceste impedimente, valide și în legislația altor țări, în Marea Britanie vă puteți comanda lucrarea ulterior, de la comisia de examen, pentru un cost variabil, care începe de la 30 de lire sterline.