fbpx
Timp liber

Mi-am pierdut portofelul. Ce trebuie să fac?

Nu-ți mai găsești portofelul. Ai răscolit toată casa, biroul și mașina, ai întrebat prin toate locurile pe unde ai fost de ultima dată de când îți amintești de el și constați că n-ai nicio șansă să-l găsești. Trebuie să-ți iei inima în dinți și să-ți refaci toate actele pe care le aveai acolo. Dacă ai avut ghinionul să fi avut și ceva cash în portmoneu, ia-ți adio de la ei. Sunt infime șansele să îi recuperezi.

Dacă crezi că portofelul ți-a fost furat, primul pas e să mergi la poliție și să depui o plângere. Poate că nu vei recupera nimic, dar măcar ai ocazia să împiedici un hoț să fure și de la alții. 

Card bancar pierdut

Cardul bancar este cel mai ușor de refăcut, dar și cel care îți poate aduce cele mai mari pagube. Sună imediat la bancă și blochează-l dacă nu-l mai găsești. O poți face și mai rapid, direct de pe telefonul mobil, dacă ai instalată o aplicație a băncii. 

Sperăm că nu ți-ai scris PIN-ul pe spatele cardului sau pe vreo hârtiuță lăsată în portofel pentru că ai toate șansele să te trezești cu contul gol. 

După ce ai blocat cardul, mergi la bancă și cere emiterea unuia nou. În condiții de pandemie, unele bănci nici nu mai cer să mergi la sucursală. Poți face cererea telefonic, iar cardul îți va fi trimis acasă. 

Carte de identitate pierdută 

Pentru declarea unei cărți de identitate pierdute sau furate este nevoie să mergi la sediul Direcției pentru Evidența Populației de pe raza localității în care locuiești. Acolo vei completa o cerere pe care ți-o va da ofițerul de serviciu. Un nou buletin îți va fi eliberat în 10 zile lucrătoare

Vei avea nevoie de următoarele acte, pe care le vei depune la poliție în copie și în original:

  • Certificatul de naștere
  • Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor
  • Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie/Certificat de divorț însoțit de acordul parental privind stabilirea domiciliului minorului
  • Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor
  • Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz
  • Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum și, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reședință
  • Un document emis de instituții sau autorități publice – pașaport, permis de conducere, legitimație de serviciu, livret militar ori diploma de absolvire a unei instituții de învățământ, cu fotografie de dată recentă
  • Actul de identitate, în cazul deteriorării
  • Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate – 7 lei

Dacă solicitantul nu este proprietarul imobilului, este necesară declarația scrisă a găzduitorului; aceasta se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezența lucrătorului de la Evidența populației.

În situația în care găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul de evidență a persoanelor, declarația poate fi dată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate ori în prezența polițistului de la postul de poliție, în mediu rural. Minorul se va prezenta cu unul dintre părinți sau aparținător legal. 

Card de sănătate pierdut 

Pentru un nou card de sănătate va trebui să plătești la trezoreria din localitatea în care locuiești suma de 15,26 lei. Apoi vei descărca o cerere de aici și o vei completa. 

Dovada plății, împreună cu cererea și cu o copie dupa actul de identitate le vei trimite pe adresa Casei de Asigurări de Sănătate a județului de domiciliu. Poți merge să le depui și la sediul lor, însă în contextul pandemiei este recomandat să eviți locurile aglomerate. 

Permisul de conducere pierdut

În cazul în care ai pierdut și permisul de conducere, lucrurile se mai complică un pic. Și se mai și scumpesc.

Trebuie să te duci la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din localitatea în care locuiești cu următoarele acte:

  • Cererea solicitantului se completează în format electronic la ghișeu (împreună cu declarația de furt/pierdere, după caz);
  • Actul de identitate al solicitantului, original şi copie;
  • Dovada de plată a contravalorii permisului de conducere – 89 lei 
  • Permisul de conducere în original (în cazul motivului deteriorare).
  • Duplicatul se eliberează pe perioada de valabilitate a documentului preschimbat.

Pentru eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă este necesar să prezentați și documentul emis de o unitate medicală autorizată din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medial să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere (fișa medicală).

Noul permis de conducere îți va trimis prin Poșta Română în termen de 5-15 zile de la data depunerii cererii. Între timp ți se va elibera o dovadă cu care vei putea circula. 

Certificat de înmatriculare (talon) pierdut

Recuperarea talonului mașinii pierdut îți va da și ea ceva bătăi de cap pentru că va trebui să te duci la sesiul DRPCIV din localitatea în care locuiești. 

Ai grijă să ai la tine toate actele necesare ca să nu mai faci un drum în plus:

  • Cererea solicitantului;
  • Declaraţia solicitantului din care să rezulte pierderea;
  • Dovada achitării contravalorii certificatului de înmatriculare – 49 lei 
  • Actul de identitate al solicitantului în original şi copie;
  • În cazul persoanelor juridice, vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
  • Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.

Trebuie să știi că nu ai voie să circuli fără talon, așa că ia în calcul că va trebui să faci drumurile cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun. După ce ai depus cererea, poți intra pe site-ul DRPCIV să verifici dacă ți-a fost emis noul certificat. 

Back to top button