La mulți ani. Florin, Florica, Floriana, Florentina, Azaleea, Crenguța, Codruța, Codrin, Brad, Mugur, Lăcrămioara, Roza, Liliana, Iris, Crina, Camelia, Silviu și Silvia… E greu să facă cineva o statistică completă a tuturor românilor care își pot sărbători ziua de Florii, deoarece sunt extrem de numeroase și diverse variantele vegetale din care sunt alcătuite atât de multe nume românești.
De unde se vede că totuși românul este înfrățit cu codrul sau că realmente suntem un popor vegetal. Sintagma, inventată de poeta Ana Blandiana, a stârnit cândva multe polemici. Poezia ei interzisă în 1984 a fost citită pe rând ca dovadă de eroism, de înțelepciune, de defetism, de amărăciune, de revoltă.
Eu cred că suntem un popor vegetal,/De unde altfel liniştea/În care aşteptăm desfrunzirea?/De unde curajul/De a ne lăsa pe toboganul somnului/Până aproape de moarte/Cu siguranţa/Că vom fi în stare să ne naştem/Din nou?/Eu cred că suntem un popor vegetal -/Cine-a văzut vreodată/Un copac revoltându-se?“
Eu însă cred că aici poeta a făcut o descriere, cam la fel cum a făcut înaintea ei și Eminescu, atunci când a spus Codru-i frate cu românul!
Da, avem o afinitate mare cu regnul vegetal și asta se vede și din importanța pe care o are de când lumea la noi sărbătoarea Floriilor.
Pentru Biserica Ortodoxă, este Intrarea Domnului în Ierusalim, întâmpinarea triumfală pe care i-au făcut-o lui Iisus locuitorii Ierusalimului care sărbătoreau Paștele evreiesc și aveau cu ramuri de palmier în mâini – exact după scripturile Vechiului Testament. După ce îl învie pe Lazăr, Iisus este recunoscut și întâmpinat ca fiind cel așteptat.
În genere în lumea creștină aceasta este o sărbătoare asociată cu ramuri verzi de tot felul (creștinismul s-a răspândit în zone climatice unde palmieri nu au cum să existe și atunci palmierul este înlocuit cu specii vegetale locale – la noi este salcia). Câteodată acestea sunt completate și cu flori.
Este firesc, vor spune specialiștii în istorii și simboluri, primul lucru pe care oamenii l-au văzut murind și înviind este chiar vegetația. Primul lucru pe care l-au ucis ritual și apoi l-au venerat au fost chiar plantele de cultură din care își făceau pâine. Nu degeaba Iisus însuși spune despre pâine: Acesta este trupul meu. Moartea și învierea lui Iisus formează o paralelă sacră cu moartea vegetației în fiecare toamnă și învierea ei în primăvară, cam pe la Florii.
Nu degeaba Biserica Romei a preferat să facă apropierea între serbările zeiței Flora – Floralia – și Intrarea Domnului în Ierusalim. De aici avem denumirea de Sărbătoare a Floriilor – și de aici vine și numele de Florida – peninsula a fost descoperită de un conchistador spaniol în chiar ziua de Pascua Florida – adică de Florii. Floraliile la Roma – și în alte numeroase locuri din Imperiul Roman – erau celebrări pestrițe ale fertilității, plăcerii și vieții, mai degrabă plebee. Se purtau haine în culori strălucitoare, desigur se purtau flori în păr și pe străzi se eliberau iepuri și capre. Se pare că pe această cale a pătruns ideea de Iepuraș de Paște. Tradiția Iepurașului ajunge pe plaiurile românești relativ târziu, adusă pe filieră catolică.
Nu știm cu certitudine dacă pe teritoriile românești actuale se sărbătorea Floralia în timpul stăpânirii romane. Ceea ce știm sigur este însă că numai într-un colț de Balcan înflorește obiceiul de a-i sărbători cu această ocazie pe toți cei care au nume vegetale. Poporul vegetal. Este vorba despre Bulgaria, România și câteva colțuri din Serbia și Macedonia.
Cum s-ar explica asta? Desigur că mitologii, istoricii și folcloriștii se vor pune imediat pe treabă, încercând să găsescă un cult și un popor care a unit aceste meleaguri și a adus această tradiție. S-ar putea să și găsească explicații convingătoare. Dar să nu lăsăm copacii să ne absoarbă și să ne împiedice să vedem pădurea, respectiv adevăratul miracol care este această comunitate a oamenilor cu natura vegetală, frăția oamenilor-copaci, oamenilor-plante într-o lume în care devoțiunea penru natură începe să capete forme tot mai abstracte.
Chiar dacă acum rămâne la nivel de nume, ea este acolo exact așa, ca nume, pentru a ne aminti de o înțelepciune a vegetalului pe care am încorporat-o. Și de un respect pentru pământ care ne este organic. Și despre o certitudine a nemuririi care ne este organică.
Să mulțumim, deci, oamenilor-flori că ne aduc aminte măcar o dată pe an de asta și să nu uităm să le spunem: La mulți ani, Floarea, Călin, Laura, Laurențiu, Dalia, Narcis, Viorel, Viorica, Anemona, Margareta! Să ne trăiți!
