Adevărat a Înviat! În toate lumile.
Mai incluziv ca Hristos nu este nimeni – el învie pentru fiecare trăitor cândva sub soare.
Cu răbdare, desigur. În răbdarea Lui, anul acesta Iisus a înviat mai întâi pentru creștinii catolici, apoi și-a tras din nou suflul cosmic, timp de vreo lună. Și iată că acum a Înviat și pentru ortodocși, care de data asta sărbătoresc împreună, fie că sunt de rit „nou” sau „vechi”, deși, da, ritul nou și ritul vechi serbează Crăciunul separat, la interval de două săptămâni. Iisus ascultă cu răbdare argumente teologice și pseudo-teologice și învie pentru toți așa cum a făcut-o dinainte de timp.
Fie și numai acest lucru ar trebui să ne facă să vedem mai clar cam cât de inutile sunt disputele care ne despart și cât de mare și de prețios este gestul care ne unește: să întindem lumânarea pentru a lua lumina Învierii.
E oare momentul să ne întrebăm acum câți credem, câți serbăm, câți ne mai uităm spre spiritualitate, câți o includem la rubrica de obiceiuri și tradiții identitare?
Câți adoptam minimalismul ca să fim sustenabili și câți îl adoptăm pentru că a fost marca primelor biserici ale lui Iisus?
Câți am postit pentru a ne purifica trupul pentru rugăciune și câți am postit după ceas și calendar ca să slăbim pe cântar – intermitent – precizăm cu toții cu mare atenție, de parcă ne-ar amenința careva cu postul fără sfârșit!
Să ne întrebăm la urma urmelor câți am postit și câți am postat?
Câți am mărturisit și câți ne-am grăbit să ne împărtășim o dată?
Să ne mai gândim cât împărțim săracilor și cât le ținem socoteala ce-au făcut cu ceea ce le-am împărțit?
Combatem risipa de energie, parcă am învățat și să aruncăm mai puțină mâncare – cât a făcut educația și cât au făcut scumpirile pentru a determina acest comportament ar merita să ne gândim, dar cu altă ocazie. Acum are mai mult sens să ne întrebăm, în absolut, cât irosim și cât ne irosim? Câți suntem în pragul burnoutului pentru sărbătorile noastre perfecte, pe care le invidiază tot instagramul? Oare suntem la fel de hăituiți și lipsiți de speranța ca și cel din urmă sărac, vlăguit de goana după o umbră de sărbătoare decentă?
Dacă ar fi însă să ne punem atâtea întrebări, am ajunge imediat la ceea ce ne desparte. Am ajunge la merite, la departajări. Ceea ce Iisus nu a făcut. Iisus a Înviat pentru toți.
De 2000 de ani asta este vestea și nici nu știi ce este mai incredibil: că a Înviat sau că a Înviat pentru toți?
Iisus este o iubire mereu mai mare decât orice iubire la care ne putem gândi – și asta este în aceeași măsură incredibil, cât este și suprema consolare. Din ce în ce mai des noi, oamenii de azi, ajungem să ne simțim izolați – câteodată izolați de-a dreptul în vârtejul lumii. Iar când ai rămas singur, nu e consolare mai mare decât să știi că este cineva cu tine, cineva care a trecut peste marginile lumilor pentru tine.
Pentru un copil nu există dar mai mare decât iubirea părinților săi, și nu există zestre mai importantă decât a ști că această iubire este necondiționată. La fel, pentru un adult, oricât de răsfățat, de sofisticat, de pozitiv, de profan sau de credincios ar fi, nu e nimic mai prețios decat certitudinea că acolo cineva mă iubește. Depresia nu are putere în fața acestei certitudini.
Iar Hristos te iubește cu o iubire care vine mereu înaintea și în întâmpinarea credinței tale. Aceasta este taina și miracolul.
Hristos a Înviat!
