Ritualuri străvechi și semnificații actuale
În calendarul creștin, sărbătoarea din duminica precedentă Paștelui se numește întâmpinarea Domnului și, după Biblie, marchează intrarea lui Iisus în Ierusalim în ziua de Paște (iudaic) a anului zero. Iisus este primit triumfal în Ierusalim, într-o procesiune cu ramuri de palmier și/sau de măslin. Conform profeției Cărților Sfinte ale Vechiului Testament, el este călare pe un asin. Este întâmpinat ca un mare profet, deoarece se dusese vestea despre minunea pe care tocmai o făcuse cu o zi înainte, când a înviat pe un tânăr pe numele Lazăr, fratele Mariei și Martei.
Totuși, în zilele noastre, sărbătoarea se leagă de flori și se sărbătoresc oamenii cu nume de flori (este adevărat ca și toți cei care poartă nume vegetale: Brad, Crenguța, Mălin etc). De ce se întâmplă asta?
Când ceremonia de întâmpinare a Domnului a ajuns să fie re-pusă în scenă pe meleagurile europene, ramurile de palmier au lăsat locul, în mod firesc, ramurilor de salcie plângătoare și florilor. Nu întâmplător, deoarece la Roma, care a preluat prima creștinismul ca religie statală dominantă, exista deja în același timp al primăverii o procesiune vegetală dedicată zeiței păgâne Flora. Ca toate cultele vegetale, și acest cult implica moartea și învierea – un fond mitologic încă și mai vechi implica moartea unui zeu, aflarea trupului acestuia de către femei, plângerea și învierea lui.
Dacă în Roma acelei vremi zeul care moare și învie este cel mai probabil să fi fost identificat cu Dionisos (ba chiar și cu Osiris, zeul importat direct din Egipt), atunci când sărbătoarea creștină a ajuns în spațiul nostru marcat de Dunăre, Marea Neagră și munte, atunci când ea a pătruns în lumea noastre agrară, numele zeului care moare nu s-a mai păstrat.
Ritualurile străvechi din acest spațiu menționează însă și ele o astfel de poveste locală de moarte și renaștere, dar eroului ei i se știe numai numele biblic de Lazăr. Evangheliile consemnează că la rugămințile Mariei și Martei, două femei credincioase, Iisus s-a înviat pe tânărul Lazăr, fratele lor care tocmai murise. Este dovada fizică a puterii lui Iisus de a învia sau, mai concret, a puterii credinței de a învia, de a întoarce cursul morții.
În Bulgaria – și pe alocuri și la noi – fetele mai merg încă în Sâmbăta lui Lazăr (sâmbăta de dinainte de Florii) să colinde cu Lăzărica, împodobite cu flori, purtând coșuri cu flori și primind în dar ouă pe care le vor roși în joia mare. Cântecele și jocul lor pun în scenă exact această evoluție a morții, plângerii și învierii lui Lazăr, iar ritualul creștin al Paștelui, care urmează peste o săptămână, arată faptul că suntem toți implicați în aceste fapte mistice, care devin un soi de prezent perpetuu.
La mulți ani tuturor Florilor și tuturor celor care poartă nume vegetale! Tuturor, Paștele cu bucurie!
