- Citirea etichetei obligatorie!
Florentina Baloș: Vă mulțumim în primul rând pentru susținere, pentru implicarea dumneavoastră în astfel de programe educaționale, pentru că un consumator informat este un consumator educat! Ca tată, ca om de familie, cât de greu este să integrați în viața personală o alimentație echilibrată?
Horia Constantinescu: Din păcate, de cele mai multe ori ceea ce ne place este ceea ce ne determină să consumăm sau nu un produs. Ar fi de folos ca încă din fragedă pruncie să avem o abordare orientată către sănătos. Tot ceea ce ceea ce se dovedește ieftin pentru unele cazuri sau foarte bun pentru alte cazuri se poate dovedi ulterior ca fiind mult mai scump sau nu la fel de bun dacă privim din perspectiva consecințelor consumării produsului respectiv. Citirea etichetei obligatorie! Din păcate nu foarte mulți dintre consumatori o fac pentru că nu conștientizează pe de o parte pericolele sau pentru că sunt mai interesați așa cum spuneam de ceea ce place față de ceea ce ar trebui să consume. Avem inclusiv spoturi publicitare care ne transmit că trebuie să evităm consumul de sare, zahăr sau grăsimi și cu toate acestea nu cred că foarte mulți tineri atunci când aleg să își cumpere dulciuri se gândesc la mesajul acela de interes public. Aș mânia pe Dumnezeu să spun că de-a lungul existenței am măsurat sau am cântărit foarte bine ceea ce consum și pot spune că astăzi decontez printr-un diabet de tip 2 consumul de dulciuri gândindu-mă la ceea ce îmi plăcea mai mult decât la ceea ce ar trebui să consum. Iar acum, devenit și părinte, cred că cel mai important statut din viața fiecăruia, bineînțeles că îi explic fiecăruia dintre copii că pe lângă ceea ce consumă trebuie să compenseze cu mișcare fizică: am ales să mănânc o prăjitură în plus, trebuie să dublez cu efort fizic. DA, ar trebui să determinăm copiii și tinerii se citească eticheta, să aloce suficient timp cunoașterii și familiarizării cu ceea ce înseamnă a consuma sau nu ceva Gustă cu ateție. Bucură-te de moment este un program complex care începe cu partea de nutriție și continuă cu perspectiva emoțională astfel încât tinerii să înțeleagă de ce mănâncă uneori într-un mod compulsiv, de plictiseală ori de plăcere.
- Horia Constantinescu: Cât de importante vi se par campaniile ca aceasta? Orice campanie de conștientizare, de informare de educare din această perspectivă a consumatorilor tineri și până la copii este cu siguranță bine venită. Trebuie în schimb să plecăm de la realitate: plăcerea gustului este mai puternică decât înțelegerea consecințelor. Cred că la un moment dat ar trebui ca și industria să înțeleagă că pentru a avea o societate sănătoasă și pentru a avea din ce în ce mai mulți consumatori sănătoși ar trebui să susțină o alimentație rațională și bazată pe statisticile care spun că numărul diabeticilor este în creștere, la fel ca și numărul persoanelor cu probleme digestive, obezitate, diabet… Toate acestea ar trebui să lămurească industria că la un moment dat dacă distrugem cu bună știință societatea, s-ar putea să nu mai existe foarte mulți cumpărători – pentru că numărul acestora este fie în scădere, fie speranța lor de viață să nu mai fie la fel de mare… Cred că este un proiect la care toți ar trebui să ne mobilizăm și să înțelegem că este mult mai important să avem o societate sănătoasă și mai bine informată poate chiar detrimentul perspectivei financiare.
Florentina Baloș: Tinerii au început să aibă un interes aparte pentru informațiile pe care noi le transmitem. Care este părerea dumneavoastră și al instituției pe care o reprezentați vis-a-vis de interesul manifestat de aceștia în cadrul workshop-urilor?
- Horia Constantinescu: Prin forța lucrurilor, da, există un interes, pentru că altfel nu ar fi fost acolo dacă nu ar fi fost interesați de acest aspect. Totuși trebuie să ne gândim că la niște sute de mii de elevi și studenți în țara noastră, 5 000 mi se pare foarte puțin. Îmi doresc să ajungă la 50 000 și să înțeleagă că acel scris mărunt de pe ambalajul unui produs alimentar, conține informații pe care ulterior ar putea să le considere utile și astfel să ajungă să nu mai achiziționeze, respectiv să nu mai consume produsul respectiv. Trebuie să înțelegem că tot ceea ce înseamnă conservanți sunt dedicați în general Industriei – pentru că a conserva un bun reduce perisabilitatea și da, conduce la un termen de durabilitate mai lung. Nu există conservanți care să aibă în vedere sănătatea consumatorului. Comisia Europeană recomandă scurtarea drumului de la furcă la furculiță… La ce mi-ar trebui conservanți dacă aș mânca porodicile lui nea Ion care le cultivă chiar langă orașul în care locuiesc? Florentina Baloș: Vă mulțumim în primul rând pentru susținere, pentru implicarea dumneavoastră în astfel de programe educaționale, pentru că un consumator informat este un consumator educat!






