Aula Magna a Universității POLITEHNICA din București a găzduit, festivitatea de celebrare a 205 ani de la fondarea primei școli de inginerie din România.
„205 ani de când comunitatea a ceea ce este astăzi Universitatea POLITEHNICA din București a făcut educația accesibilă oamenilor, indiferent de pătura socială, etnia, genul sau chiar țara din care proveneau. Când educația era rezervată elitelor, îndemnul lui Gheorghe Lazăr, fondatorul și părintele spiritual al universității a fost: „Veniți toți, de toate părțile şi de toată starea, veniți la izvorul tămăduirii! La muzeul înfloririi!”.
Domnul Michael Murphy, Președintele Asociației Universităților Europene și bun prieten, a fost prezent la eveniment și a transmis un mesaj puternic comunității noastre despre universitățile viitorului și rolul nostru în dezvoltarea socială. Îi mulțumesc pentru prezență și pentru viziunea pe care ne-a împărtășit-o. Le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat astăzi comunității noastre: reprezentanții Guvernului României, ai ministerelor de resort, ai Academiei Române, ai corpului diplomatic al statelor UE și non-UE, reprezentanții universităților din toată țara, precum și partenerii UPB, alături de care construim viitorul ingineriei din România.
La fel de important, doresc să mulțumesc companiilor care au sprijinit evenimentul și care au devenit deja, de-a lungul anilor, parteneri tradiționali ai Universității POLITEHNICA din București: Crystal System, Nuclearelectrica Oficial, Transelectrica. Nu în ultimul rând, mulțumesc comunității și studenților care continuă să construiască tradiția de 205 ani a universității. Viva, Crescat, Floreat!” a transmis rectorul UPB, Mihnea Costoiu.
Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai veche și prestigioasă școală de ingineri din România. Scurtă istorie
Universitatea POLITEHNICA din București este o operă nemuritoare a generațiilor de profesori și discipoli care, prin eforturi susținute și cu mare dragoste de neam, i-au scris istoria. Este o istorie care continuă să fie scrisă în fiecare zi și care reprezintă parte din istoria României și a intelectualității românești.
Istoria modernă a românilor și a statului român se leagă de eforturile intelectualilor de adaptare și sincronizare cu civilizația occidentală. Valorile autentice comune, știința și tehnologia, aducătoare de cunoaștere și bunăstare, i-au determinat pe intelectualii români, iubitori de neam și de țară, să convingă autoritățile timpului să aprobe înființarea unor instituții de învățământ moderne, care să corespundă nevoii de fond a societății acelor vremuri: aceea de a construi.
Așa se face că, între anii 1816 și 1817, un intelectual școlit la Sibiu, Cluj și la Școala de ingineri de la Viena, întemeiată în 1797, Gheorghe Lazăr, a stăruit pe lângă boierii efori ai școlii pentru crearea, la București, a unei școli superioare în limba română.
După ce s-au convins că este un tânăr instruit, boierii i-au trimis domnitorului Ioan Gheorghe Caragea o anaforă prin care solicitau înființarea unei școli domnești, unde un profesor să fie însărcinat cu instruirea ucenicilor pentru măsurarea pământului.
La 24 martie 1818, prin opis domnesc, s-a aprobat anafora boierilor efori ai școlii și s-a poruncit evacuarea chiriașilor și repararea odăilor necesare școlii, la Mănăstirea Sfântul Sava.
În august 1818, Gheorghe Lazăr este învrednicit să deschidă cursurile de inginerie la Școala de la Sfântul Sava. Gheorghe Lazăr adresează o înștiințare către de toată cinstea vrednică tinerime, cu următoarea chemare: veniți toți din toate părțile și de toată starea.
Astfel, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti îşi are sorgintea în şcoala de ingineri hotarnici înfiinţată de Vodă Caragea în cadrul Academiei Domnești de la Sfântul Sava și aflată sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. Școala organizată de Gheorghe Lazăr pregătea ingineri hotarnici și topometri.
Personalități marcante din istoria Universității POLITEHNICA din București
*Petrache Poenaru, cu studii strălucite la Viena și la Paris, obține în 1827 primul brevet de invenție al stiloului sub numele Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală. Petrache Poenaru este, de asemenea, primul român care a călătorit cu trenul, recenta invenție engleză (1830), pe linia Londra-Liverpool.
*Anghel I. Saligny (1854 – 1925) a fost un remarcabil inginer, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton-armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.
A proiectat liniile ferate Adjud-Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate-șosea și cale ferată din România (1881-1882).
Pe baza unor invenții proprii, Anghel Saligny a construit, în premieră mondială, silozurile din beton armat de la Brăila (1888) și Galați (1889). Silozurile proiectate și executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25 000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la bază și peste 18 m înălțime). Pereții celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizați, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci.
În perioada 1884-1901, în calitate de șef al Serviciului docuri, și din 1877, ca șef al Serviciului lucrărilor noi din Direcția Generală a Căilor Ferate Române, s-a ocupat de înlocuirea podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fără culee, pe linia ferată Filiași-Târgu Jiu (1886).
Cea mai importantă lucrare a sa este proiectarea în 1888, urmată de construcția în perioada 1890-1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă. Acesta era, la acea vreme, cel mai lung din Europa și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul lui Saligny este celebru pentru cele două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale ca material de construcție pentru tabliere de poduri. Soluțiile inovatoare ale lui Saligny au fost folosite și la construirea Turnului Eiffel.
În anul 1885, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Pe motiv că ofertele prezentate de firmele străine nu au fost mulțumitoare, s-a luat decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.
Sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, construit între 1890 și 1895, asigura legătura feroviară între București și Constanța. Începerea lucrărilor de execuție a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezența Regelui Carol I, iar la 14 septembrie 1895 a avut loc inaugurarea lucrării.
Complexul originar de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste brațul Borcea, unul peste Dunăre și un viaduct peste balta Iezerului, desființat în 1969. Podul de la Cernavodă a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa și unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4 088 m între malul stâng și cel drept al văii Dunării.
Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur.
Între anii 1889 și 1909, Anghel Saligny a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare.
*Profesorul Traian Negrescu s-a născut la 3 ianuarie 1900, într-o familie de intelectuali. După absolvirea liceului la Craiova, a plecat la Iași, unde urmează un an secția de Matematică a Facultății de Științe, iar în următorul an (1918) se înscrie la Secția de Mine și Metalurgie a Școlii Politehnice din București, obținând titlul de inginer în anul 1922.
După o specializare în Franța, obține în anul 1927 doctoratul în fizică la Sorbona, sub conducerea profesorului Georges Urbain, cu teza Recherches experimentales d’analyse spectrale quantitative sur les alliages metalliques, în care pune pentru prima dată bazele spectrografiei cantitative la aliajele metalice. Laboratorul de Metalografie al Școlii Politehnice din București, condus de profesorul Traian Negrescu, a devenit primul centru de analize chimico-metalurgice, pirognostice și metalografie din sud-estul Europei.
*Profesorul Elie Carafoli a făcut parte din grupul celor mai importante personalități ale școlii aeronautice românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. A înființat catedra de Aeronautică și Mecanica Fluidelor, la a cărei conducere rămâne timp de 45 de ani. În 1948 a fost numit membru titular al Academiei Române. Din 1961, i s-a acordat conducerea Comisiei de Aeronautică de pe lângă Academia Română. În plus, el a fost membru titular al Academiei Internaționale de Astronautică, vicepreședinte al Federației Internaționale de Astronautică (1965 și 1967), președinte în exercițiu (1968 și 1969) al Federației Internaționale de Astronautică. În plină glorie, Carafoli a fost inclus, în deceniul șapte al secolului trecut, printre cei 35 de membri de onoare ai Societății Regale de Aeronautică.
*Costin D. Nenițescu este întemeietorul Catedrei de Chimie Organică din UPB, numit de către studenți și colaboratori Magistrul. Descoperirile din domeniul reacțiilor catalizate de clorura de aluminiu și cercetările pentru cunoașterea petrolului și benzinelor românești poartă amprenta marelui profesor și cercetător.
Încă de la începutul anilor 1930 în cadrul cercetărilor sistematice privind reacții ale hidrocarburilor catalizate de clorura de aluminiu sunt obținute în grupul de cercetare al profesorului Nenițescu rezultate de primă importanță pentru înțelegerea mecanismului reacțiilor prin intermediari carbocationici. Este observat pentru întâia dată rolul esențial al unui cocatalizator (urme de apă) în reacția de izomerizare a cicloalcanilor în prezența clorurii de aluminiu. Din această perioadă datează alte observații fundamentale privind reacția cicloalchenelor cu cloruri acide catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (cunoscută astăzi în literatură ca reacția Nenițescu de acilare reductivă) sau transferul de hidrogen într-o formă foarte activă. Aceasta este prima menționare a transferului intermolecular de ion de hidrură, așa cum se va numi mai târziu. În perioada 1965-1970, studiază reacțiile solvolitice. Colaborează cu celebri profesori din Statele Unite ale Americii, contribuie cu scrierea unor capitole la diverse tratate. Numeroși compuși organici și reacții îi poartă numele. Se poate spune că hidrocarbura Nenițescu, prima anulenă (CH)10, a propulsat chimia anulenelor. A fost pionierul aplicării metodelor fizice în chimia organică în România.
Rezultatele muncii lui Costin Nenițescu se văd în cele 262 de articole originale și 21 de brevete. În anii 1970, lucrările sale au numărat 1000 de citări. În ziua de azi, Chemistry Citation Index numără mai mult de 20 de citări pe an.
*Academicianul Remus Răduleț (1904 – 1984), profesor de teoria electromagnetismului, a promovat electrodinamica relativistă în cursul Bazele electrotehnicii, propunând axiomatizarea acestei științe și teoria mărimilor fizice primitive. Este inițiatorul imensei enciclopedii tehnice intitulate Lexiconul Tehnic Român, președinte al Comisiei Electrotehnice Internaționale (CEI), creatorul Școlii Românești de Bazele Electrotehnicii.
*Tudor Tănăsescu (1901 – 1961) este prima mare personalitate a electronicii românești. Profesorul Tudor Tănăsescu este considerat întemeietorul Școlii Românești de Electronică. A fost șeful catedrei de Tuburi Electronice din anul 1948. A elaborat teoria și metodele de proiectare ale amplificatoarelor radio de putere în clasă C. În anul 1952, profesorul Tudor Tănăsescu a fost ales membru al Academiei Române.
*Emilian Bratu (1904 – 1991) a fost un inginer chimist român, membru titular al Academiei Române (1974). Profesorul Emilian Bratu a fost fondatorul primei școli de inginerie chimică din România (este considerat creatorul școlii de Inginerie Chimică din Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor).
Activitatea științifică a profesorului Emilian Bratu se extinde pe mai multe domenii: chimie analitică, în primă fază, tehnologie și inginerie chimică mai apoi. Opera științifică a profesorului este axată pe problematica majoră a ingineriei chimice.
Lucrările din domeniul fizico-chimiei apei grele își conservă actualitatea, constanta de disociere figurând în culegerile internaționale de date. Din același domeniu fac parte și lucrările referitoare la coeficienții de activitate ai gazelor, elaborarea unor ecuații generale pentru presiunea vaporilor saturați și a echilibrului în sisteme lichid-vapori. Cercetările referitoare la epurarea apelor reziduale, fabricarea unor compuși chimici, ca și analiza unor gaze au un caracter tehnologic.
Opera științifică a profesorului Emilian Bratu este axată pe problematica majoră a ingineriei chimice. Separarea toluenului din benzină prin distilare azeotropă cu metil-etil-cetonă, printre lucrările incipiente ale noului domeniu, s-a bucurat de aprecieri unanime și a fost recunoscută oficial prin acordarea Premiului de Stat. Emilian Bratu și-a legat numele de studii erudite consacrate elucidării mecanismelor unor operații unitare și a metodelor de calcul a unor mărimi utile în activitatea de proiectare a utilajelor industriale. Din numeroasele realizări se pot aminti: determinarea refluxului optim al coloanelor de rectificare, dimensionarea schimbătoarelor de căldură spirale, tehnica pentru măsurarea structurii stratului fluidizat, studiul transferului de căldură și de masă la evaporarea picăturilor în mediu gazos ș.a.
O mențiune trebuie făcută în legătură cu activitatea științifică din ultimele decenii de activitate. În această perioadă profesorul Emilian Bratu a inițializat și realizat, împreună cu doctoranzii săi, un număr apreciabil de cercetări privind intensificarea fenomenelor de transfer de masă și căldură, în scopul creșterii performanțelor utilajelor industriale. Tehnicile de intensificare sunt bazate pe pulsarea fazelor fluide sau vibrarea unor părți din structura utilajelor. Rezultatele investigațiilor sunt sintetizate în câteva zeci de articole publicate în reviste de specialitate și sub formă de comunicări prezentate la manifestări științifice naționale și internaționale. Nu pot fi trecute cu vederea valoroasele sale contribuții în domeniul intensificării operației de absorbție în coloane pulsate, creșterea capacității de separare a coloanelor de rectificare cu umpluturi vibrate, intensificarea proceselor în strat vibrofluidizat, creșterea vitezei de evaporare a picăturilor într-un gaz pulsat ș.a.
Profesorul Emilian Bratu a avut o relație de prietenie cu profesorul Costin D. Nenițescu. Ambii, de formație germană, au intuit de timpuriu necesitatea introducerii în țara noastră a disciplinei de Inginerie Chimică în învățământul politehnic superior, pornind de la perspectivele externe favorabile ale dezvoltării unei industrii chimice bazate pe rezervele de materii prime autohtone. Au luptat împreună pentru afirmarea chimiei în Politehnică, lor datorându-li-se, în cea mai mare măsură, introducerea în 1938 a denumirii de Chimie industrială pentru facultatea din Politehnică.
Astfel, în anii 1940-1950, Prof. C. D. Nenițescu a sprijinit strădania Prof. Em. A. Bratu pentru înființarea și consolidarea, la București, a Catedrei de Procedee și Aparate, devenită ulterior Catedra de Inginerie Chimică, fiind prima catedră de acest fel din țară și printre primele din Europa. Pe de altă parte, în primii ani ai deceniului cinci, Prof. Em. A. Bratu a răspuns solicitării prof. C. D. Nenițescu de a ține o prelegere privind progresele ingineriei chimice, în special în domeniul aplicării criteriilor de similitudine în domeniul reacțiilor chimice, în fața colectivului didactic și a colaboratorilor în cercetare în domeniul Chimiei Organice, conferință care s-a bucurat de un deosebit interes.
*Profesorul Șerban Solacolu (1905 – 1980) este considerat creatorul Școlii de Știința Materialelor Oxidice din UPB.
A absolvit cursurile Școlii Politehnica din București (Secția industrială), continuându-și studiile între anii 1930-1933 la Școala Tehnică Superioară din Berlin-Charlottenburg, unde a primit titlul de doctor, în urma susținerii tezei cu tema Aplicarea diagramei Rankin în practica arderii cimentului.
În anul 1933, Șerban C. Solacolu a fost numit conferențiar titular definitiv la Școala Politehnică din București, la cursul de tehnologia materialelor de construcții și ceramică. Numeroși ingineri au susținut tezele de doctorat sub conducerea sa până în anul 1948, când doctoratul a fost desființat pentru a fi reorganizat. Din anul 1948 a fost profesor universitar la Școala Politehnică din București, predând, pentru prima oară în România, cursul de chimia fizică a silicaților tehnici.
A fost apoi șef de secție la Centrul de Chimie Anorganică din București, director științific fondator și consilier la Institutul de Cercetări pentru Materiale de Construcții.
A fost deschizător de domenii de cercetare în Chimia fizică a solidelor, Echilibre termice de faze în sisteme aplicate, Vitroceram, Cimenturi portland și aluminoase, Ceramici refractare, Ceramici cu proprietăți electrice și magnetice.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941.
*Profesorul Ion I. Agârbiceanu realizează în 1960 primul laser funcțional care avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin. În 1963 a fost realizat primul laser cu descărcare în gaze din România, după o concepție originală, brevetată.
Ion I. Agârbiceanu a fost profesor universitar la Institutul Politehnic din București, iar în perioada 1955-1971 șef al Catedrei de Fizică. În anul 1956 a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din București, laboratorul de Metode Optice în Fizica Nucleară, în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine și izotopice, rezonanța magneto-optică și păturile subțiri dielectrice. A fost reprezentantul României la International Union of Pure and Applied Physic și la European Group for Atomic Spectroscopy, membru corespondent al Academiei Române.
*Academicianul Dorin Pavel (1900 – 1979), părintele hidroenergeticii românești, a avut contribuții hotărâtoare în realizarea lucrărilor de amenajare a lacurilor din zona Bucureștiului, a condus proiectarea pentru amenajarea Bârzavei, Nerei și Timișului, proiectele de amenajare a râului Sadu și cascadelor hidroelectrice ale Bistriței, Argeșului, Oltului, Someșului și Sebeșului. Încununarea succesului gândirii tehnice a profesorului Dorin Pavel rămâne grandioasa lucrare de la Porțile-de-Fier.
Uriașe obiective economice, Porțile-de-Fier, hidrocentrale, termocentrale, poduri, șosele, locuințe, toate sunt rodul științei predate în Școala Politehnică de-a lungul timpului.
*Ion C. Brătianu (1864 – 1927) – Prim-ministru al României, Ministru al Apărării Naționale, Ministru al Afacerilor Externe, Ministru de Finanțe: Țara nu se poate ridica decât prin ingineri.
*Dumitru Dorin Prunariu (1952 – ) – este primul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. Este absolvent UPB, generația 1976.
*Profesorul Constantin N. Dinculescu (1898 – 1990) a fostfondatorul școlii românești de centrale electrice, membru titular al Academiei Române, rector al Institutului Politehnic București, fondatorul secției de Energetică Nucleară din cadrul Facultății de Energetică.
*Anastase Dragomir (1896 – 1966) – inventator român din domeniul aviației, cunoscut pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil.
*Ion Heliade Rădulescu (1802 – 1872) – a preluat conducerea Școlii de ingineri hotarnici de la Gh. Lazăr, stabilind în cadrul acesteia baza modernă pentru înființarea Institutului Politehnic de mai târziu. A fost membru fondator al Academiei Române și primul său președinte.
*Spiru Haret (1851 – 1912) – Profesor Universitar UPB de algebră superioară și geometrie analitică, a fost un matematician, astronom și pedagog român renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al Educației.
*Henri Coandă (1886 – 1972) – a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.
In 1969, during the early years of the Ceauşescu era, he returned to spend his last days in his native Romania, where he served as director of the Institute for Scientific and Technical Creation (INCREST) and in 1971 reorganized, along with professor Elie Carafoli, the Department of Aeronautical Engineering of the Polytechnic University of Bucharest, spinning it off from the Department of Mechanical Engineering.
*Nicolae Vasilescu – Karpen (1870 – 1964) – om de știință, inginer, fizician și inventator român, membru titular al Academiei Române. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei și a ingineriei civile. A urmat cursurile Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București, absolvind-o în anul 1891, ca șef de promoție, pe când nici nu împlinise vârsta de 21 de ani.
*Dumitru Văsescu (1860 – 1909) –a fost un inginer și inventator român. A construit în 1880 un inovativ automobil cu motor cu aburi, care i-a purtat numele. După terminarea studiilor la Paris, Dumitru Văsescu se întoarce în țară, în 1906, aducând cu el și automobilul cu abur, cu care a circulat prin București. Mașina a fost expusă la Școala de Poduri și Șosele din Capitală, unde D. Văsescu a lucrat ca profesor. Stins din viață, în urmă cu un secol, la 29 octombrie 1909, la București, Dumitru Văsescu a lăsat amintirea unui ingenios și pasionat inventator.
*Dragomir M. Hurmuzescu (1865 – 1954) – a fost un fizician și inventator român, fondatorul învățământului electrotehnic din România și colaborator al soților Marie și Pierre Curie. În 1884 absolvă cursurile Colegiului Sfântul Sava. În 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din România, iar în 1937 – membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor.
*Lazăr Edeleanu (1862 – 1941) – a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid. Principalele direcții de cercetare au fost în domeniile derivaților acidului fenilmetacrilic și fenilizobutiric, acizilor nesaturați din seria aromatică, acțiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acțiunii cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzedrinei), chimiei rafinării și chimizării petrolului. Învață la Liceul „Sf. Sava”, întreținându-se din meditații și trăind în condiții precare, găzduit într-un subsol. „Procedeul Edeleanu, sublinia Costin D. Nenițescu, a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”.
Edeleanu a obținut 212 brevete de invenții, în România, dar și în SUA, Germania, Franța, Austria, Suedia, Olanda etc.
*Aurel Persu (1890 – 1977) – a fost un inginer mecanic român, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume cu roțile integrate în caroserie. Invenția care l-a făcut celebru a fost un „Automobil de formă aerodinamică cu patru roți montate înăuntrul formei aerodinamice”. Brevetul a fost obținut în Germania la 19 septembrie 1924, cererea de brevetare fiind adresată la 13 noiembrie 1922. După multe calcule și experimente de laborator, el a ajuns la concluzia că forma ideală a unui automobil, a unui vehicul în mișcare, este forma picăturii de apă în cădere, forma aerodinamică ideală. El a ajuns la coeficienți aerodinamici de 0,22 care și azi sunt greu de atins. A construit automobilul în perioada 1922-1924, cu bani proprii, în Germania. În țară a fost conferențiar la Școala Politehnică, iar din 1938 director general la Fabrica de avioane I.A.R. Brașov. A ieșit la pensie în 1950, dar a continuat să lucreze la Institutul de Documentare Tehnică din București. A murit în mai 1977.
*Virgilius Justin Capră (1933 – 2015) – a fost un inventator, profesor și inginer român care a inventat mai multe vehicule cu consum redus de combustibil și care susținea că a inventat un jet pack. A primit diferite distincții și premii de anvergură redusă precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică (triciclu electric sau hibrid, împreună cu Marian Velcea), diploma Eureca Gold Medal pentru același aparat; diploma Salonului Internațional de Invenții de la Geneva, Premiul Dan Voiculescu și multe altele.
Urmează școala primară și liceul, început în 1944 la Liceul „Dumitru Barbu Știrbei” din Câmpina, după care a promovat examenul de capacitate (1948) și apoi încă patru clase – cursul superior – făcute la Școala Tehnică Petrol, Câmpina, specialitatea Foraj, urmate de bacalaureat (1952). După terminare, se înscrie la Școala Superioară de Aviație, care avea două secții: Școala divizionară – aceasta pregătea subofițeri, și Școala superioară de aviație de la Mediaș (1952-1956), care pregătea ofițeri, unde a absolvit ca subinginer în aviație. În 1974, la insistențele ministrului Octavian Groza, se va prezenta la Institutul Politehnic din București pentru echivalarea studiilor, primind, abia atunci, și diploma de inginer.
*George (Gogu) Constantinescu (1881 – 1965) – a fost un inovator, inventator, om de știință și inginer român. Născut la Craiova în 1881, „Gogu” Constantinescu a fost pasionat din primii ani de realizarea unor experimente legate de matematică, fizică şi chimie, datorită dorinţei sale de cunoaştere, iar acest lucru l-a determinat să se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, o instituţie de învăţământ superior foarte cunoscută la vremea respectivă.
Constantinescu a terminat facultatea în 1904 ca şef de promoţie, iar cursurile urmate aici au fost esenţiale pentru cariera viitoare a inginerului român, care a început să-şi pună în practică ideile printr-o serie de invenţii care ulterior aveau să intre în anonimat.
A pus baza teoriei sonicității care permite folosirea compresibilității lichidelor (sau fluidelor în general) pentru a transmite putere prin vibrații (oscilații), prin folosirea modelelor matematice existente în domeniul electricității. A aplicat teoria sonicității în dezvoltarea mai multor invenții: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic și altele. Printre alte realizări ale sale se mai numără și un dispozitiv de tragere printre palele elicei indiferent de turația acesteia și primul schimbător de viteze automat. A participat activ la construcția de avioane englezești, tip Bristol, înainte de Primul Război Mondial. În acest context, la 29 martie 1920, renumitul ziar The Times publica: „Vice Mareșalul Sir John Maitland a prezidat sâmbătă o prelegere a domnului Gogu Constatinescu în Sonicitate (transmiterea puterii prin vibrații), dată la Politehnică, sub auspiciile unei serii de prelegeri pentru profesori ai Consiliului Ținutului Londrei. Sir John Maitland a spus că datorită d-lui Constatinescu și dispozitivului de tragere pe care l-a inventat, noi am deținut supremația peste germani în aer, așa cum am făcut-o”.
A fost printre primii care a folosit betonul-armat în construcția clădirilor din România – printre clădirile construite de acesta: Cazinoul din Constanța, Castelul de apă de la Periș, podurile de peste râul Siret de la Adjud, Răcătău, Roman, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanța (Moscheea Carol I).
În contul lui Gogu Constantinescu figurează circa 400 de brevete de invenție, parte patentate în SUA, Danemarca, Elveția, Austria, Germania, Marea Britanie, Franța, România etc., precum și altele, care nu au fost niciodată publicate. Un mic calcul ne arată că de la apariția primei invenții (1907), până la data trecerii în eternitate (1965), a fost realizat câte un brevet la mai puțin de 2 luni.
*Dumitru Dumitrescu (1904 – 1984) a fost un academician român, inginer, membru titular (1963) al Academiei Române. A fost întemeietorul școlii românești moderne de hidraulică.
*Gheorghe Filipescu – inginer constructor, membru corespondent al Academiei Române, a absolvit Şcoala Naţională de Poduri și Șosele din Bucureşti, pe care a frecventat-o între anii 1902-1907. Apoi a devenit asistent (1909) şi profesor de rezistenţa materialelor şi statistica construcţiilor (1916-1937) la Politehnica din Bucureşti. A îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Secţiei de Matematici a Societăţii Române de Ştiinţe. Lui îi aparţin contribuţii originale în domeniul rezistenţei materialelor, statisticii construcţiilor şi teoriei elasticităţii. A imaginat metoda coeficienţilor nedeterminaţi, care-i poartă numele, pentru rezolvarea sistemelor hiperstatice. A aplicat pentru prima oară în România principiul deplasărilor virtuale la studiul sistemelor static nedeterminate pentru construirea liniilor de influenţă. A lăsat numeroase lucrări şi studii de specialitate, între care: Formule pentru calculul betonului armat (1911), Noţiuni asupra vectorilor (1929), Statistica construcţiilor şi rezistenţa materialelor (postum, 1940). La 25 mai 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Inginerul şi omul de ştiinţă Gheorghe Em. Filipescu a trecut în lumea umbrelor, la 25 noiembrie 1937, în Bucureşti.
*Nicolae Tipei (1913 – 1999) a fost un inginer român, membru corespondent (1963) al Academiei Române. Nicolae Tipei a urmat cursurile Școlii Politehnice. La terminarea facultății s-a angajat inginer la Ministerul Aerului și Marinei, revenind, în 1936, în învățământul universitar, devenind conferențiar în 1950 și profesor în 1954. În 1938 a fost inginer la CFR, Direcția Atelierelor Grivița, iar în 1939 a fost șef secție celule la societatea LARES. În perioada 1954-1964 a fost și șef de secție la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române. De-a lungul activității sale a predat cursuri de mecanica mașinilor aeriene și a rachetelor, exploatarea mașinilor aeriene și infrastructură, lubrificație. Cele mai multe lucrări au un caracter teoretic fundamental, mai ales în teoria lubrificației, publicând monografia Hidrodinamica lubrificației și coordonând volumul Lagăre cu alunecare. În 21 martie 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, titlu care i-a fost retras după ce a rămas, în 1971, în Franța și pe urmă în Statele Unite (asupra activității și contribuțiilor sale, autoritățile comuniste au introdus un adevărat boicot). În America a fost membru al Laboratorului de Cercetare General Motors, Departamentul de Mecanica Fluidelor (1978-1983). A murit în SUA, în aprilie 1999.
*Elie Radu a urmat cursurile la Școala Politehnică din Bruxelles, pe care a absolvit-o în 1877, obținând titlul de inginer diplomat. În decembrie 1877, după întoarcerea în țară, își realizează visul adolescenței intrând în serviciul Ministerului Lucrărilor Publice, unde debutează ca inginer alături de Anghel Saligny (1854–1920), la controlul liniei ferate Ploiești-Predeal.
Elie Radu a contribuit la construirea șoselelor transcarpatice, realizate după Marea Unire cu Transilvania. În Ministerul Lucrărilor Publice a avansat continuu, ocupând funcții ca subdirector, director și director general, ajungând la gradul de inginer inspector general clasa I. A construit 650 km de căi ferate după concepții proprii. Unul dintre cele mai importante trasee de cale ferată realizate de el este linia Târgu Ocna – Comănești – Palanca. A proiectat și realizat numeroase poduri din beton armat și tabliere metalice, o realizare deosebită fiind considerată legarea malurilor Siretului prin opt poduri. În 1889, Elie Radu a realizat o stație de captare a apei subterane la Bragadiru, unică în Europa, și prima rețea de alimentare a orașului București. Ulterior a mai realizat și alimentarea cu apă a orașelor Botoșani, Sinaia, Turnu Severin, Târgoviște, Iași. I se datorează proiectarea și construirea a 60 de clădiri de gări, remarcabile fiind cele de la Curtea de Argeș, Comănești și Galați. Sub conducerea sa a fost proiectată si realizată construcția clădirii Ministerului Lucrărilor Publice.
*Mihai Drăgănescu (1929 – 2010) a fost un inginer, autor, eseist și filozof român, specialist în electronică, membru corespondent, membru titular și președinte al Academiei Române. A fost profesor la Institutul Politehnic din București și director general al ICI – Institutul de Cercetare în Informatică. A avut contribuții la dezvoltarea teoriei tuburilor electronice (influența capacităților între electrozi asupra circuitelor electronice) și dispozitivelor semiconductoare (teoria tranzistorului la nivele mari de injecție, efecte capacitive și inductive în dispozitive semiconductoare etc.), sintetizate în câteva lucrări.
*Constantin Aramă – inginer. Născut în 1919, academicianul Constantin Aramă a absolvit Școala Politehnica din București și, după o perioadă de timp în care a fost inginer la Craiova, București și Pitești, a intrat în sistemul de învățământ superior ca profesor și apoi șef de catedră la Catedra de Motoare cu Ardere Internă de la Institutul Politehnic din București.
Paralel cu activitatea didactică, academicianul Constantin Aramă a desfășurat și bogata activitate de cercetare concretizată în numeroase lucrări dintre care amintim: Combustibili lubrifianți pentru motoare, cercetarea în domeniul construcțiilor de mașini, economia de combustibili pentru automobile, poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă – reducerea poluării și economicitate, termodinamica.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963 și titular în 1991, președinte al Comisiei de termotehnică a Academiei Române, membru titular al Institutului de Ingineri Mecanici din Marea Britanie și președinte al Fundației Master.
*Ion S. Antoniu (1905 – 1987) a fost un inginer român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din 1963, filatelist.
În 1968, la Târgul internațional de la Nüremberg, a primit medalia de aur pentru primul aparat care măsoară puterile active, reactive și deformante – numit PQD-metrul.Invenția a fost patentată în S.U.A., Marea Britanie, Elveția, Franța.
*Ion Ionescu-Bizeț (1870 – 1946) a fost un inginer și matematician român, membru corespondent (1919) al Academiei Române. A fost profesor la Școala Politehnică din București. A condus lucrările de construcție a numeroase poduri, printre care podul peste Borcea (prima porțiune a podului peste Dunăre), podul de la Bobolia pe Valea Prahovei, podul metalic curb de cale ferată și șosea peste bazinul de la Giurgiu (1905–1906), a elaborat proiectul pentru Șantierul naval de la Turnu-Severin etc. Este autorul unui studiu de deviere spre Prut a apelor Siretului în vederea construcției unei centrale hidorelectrice și a transformării Prutului într-un canal navigabil între Galați și Iași. A excutat harta hidrografică a bazinului Dunării. A fost unul dintre întemeietorii revistei „Gazeta matematică”.
Ion Ionescu a desfășurat o activitate bogată în Societatea Politehnica, înființată în 1881, cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău-Mărășești. A fost secretarul Societății Politehnica timp de 13 ani, apoi timp de 9 ani, între 1923 și 1932, a fost vicepreședinte, iar între 1932 și 1934 a fost președintele acestei societăți profesionale.
