Smartphone-ul a devenit o unealtă indispensabilă omului modern, nefiind de mirare că este singurul obiect pe care îl luăm cu noi peste tot. Aşadar, este foarte important să ştim cum să îl alegem pe cel mai potrivit pentru fiecare dintre noi şi care sunt cele mai importante criterii pe care să le luăm în considerare atunci când ne decidem asupra unui telefon.
Caracteristicile principale ale aparatului
Abonamentul potrivit
Sistemul de operare. Practic, în prezent avem de ales între sistemul iOS (iPhone) şi Android, iar fiecare are avantajele şi dezavantajele lui. Majoritatea consideră că sistemul Apple este mai uşor de utilizat şi nu ne dă bătăi de cap. În schimb, Android este mai flexibil şi avem posibilităţi numeroase de personalizare. Principala diferenţă între cele două este, însă, preţul, telefoanele iPhone fiind mult mai scumpe decât cele bazate pe sistemul Android.
Design-ul şi mărimea. Smartphone-urile vin în diferite mărimi, culori, cu margini rotunjite, cu margini pătrăţoase etc.
RECOMANDARE: Este de preferat să verificăm pe platforme online şi să vedem fotografii, să urmărim clipuri video cu produsele, pentru a ne face o idee. Dacă ne hotărâm la un anumit telefon, este indicat să mergem să testăm telefonul înainte de cumpărare – să vedem cât de bine îl putem ţine, dacă nu este prea mare, sau prea alunecos etc.
Ca idee, telefoanele mai mici de 5,5 inchi pot fi folosite cu o singură mână, în timp ce acelea mai mari au nevoie de două mâini pentru a putea fi utilizate bine.
După ce am ales sistemul de operare şi mărimea telefonului, este timpul să ne uităm la display şi la cât de performant este. În cazul unui utilizator de smartphone foarte activ, care are tot timpul aplicaţii pornite sau dacă vrea să se joace cele mai noi jocuri video şi să vizioneze filme, acesta ar trebui să se orientaţi către telefoane performante cu cel puţin 4 GB memorie RAM şi ecran cu o rezoluţie Full HD (1080p). Aici este important să fim atenţi la cât de luminos este ecranul telefonului astfel încât să-l putem utiliza fără probleme afară, în lumina soarelui. Dacă dorim doar un telefon care să fie funcţional, ne putem mulţumiţi cu 2 GB memorie RAM şi un ecran HD (720).
Autonomia bateriei este foarte importantă deoarece nu vrem să ţinem telefonul tot timpul la încărcat. Ca regulă de bază, este important ca bateria telefonului să nu fie mai mică de 3.000 mAh, astfel avem asigurată o zi de funcţionare chiar şi pentru utilizatorul intensiv.
Camera foto a devenit o componentă extrem de importantă în procesul de decizie al achiziţionării unui produs, deoarece elimină nevoia unei camere foto şi astfel puem imortaliza momente, indiferent de situaţie.
ATENŢIE: Un număr mare de megapixeli nu înseamnă neapărat ca va fi şi o cameră bună; mărimea senzorului e cea care contează cu adevarat. Un alt lucru care trebuie reţinut este faptul că la nivel optic nu există mari diferenţe între camerele foto ale smarpthone-urilor de vârf, iar diferenţa o face procesarea imaginilor de către software.
RECOMANDARE: Este bine să testăm camera frontală şi pe cea principală pentru a ne asigura că suntem mulţumiţi de calitatea imaginii.
Abonamentul este foarte important. Degeaba avem cel mai performant telefon de pe piaţă, dacă abonamentul nu permite folosirea lui la capacitate maximă. Un astfel de exemplu este atunci când avem prea puţini giga de net incluşi. În funcţie de nevoile pe care le avem, putem alege operatorul şi abonamentul potrivit: navigăm mult pe internet, dăm multe SMS-uri sau multe telefoane? Fiecare dintre noi ştie răspunsul şi poate hotărî care este alegerea potrivită.
Indiferent de ce telefon cumpărăm, alegerea este una pur subiectivă, de aceea este foarte important să nu luăm în considerare doar recenzii, clipuri video sau părerile cunoscuţiilor, ci este important să-l testăm puţin înainte de achiziţie.