De la colectarea separată a deșeurilor la microorganisme specializate
Din fericire plasticul din ocean nu este chiar o calamitate precum schimbările climatice. Ne-am obișnuit, e drept, cu confortul ambalajelor de plastic, ni se pare mai curat și mai igienic să împachetăm totul separat – în ce altceva decât plastic? După cum ni se pare ușor să luăm cu noi băuturi ambalate la PET de plastic decât să cărăm ambalaje grele din sticlă…
Dar știm și cum să ridicăm gunoiul, cum să-l aruncăm, cum să-l reciclăm. E nevoie numai să creăm instituțiile și sistemele necesare; ideal ar fi să facem acest lucru înainte ca oceanul să se transforme irecuperabil și pentru câteva secole la rând, în oceanul de plastic.
În prezent, există două categorii de microplastic: primar și secundar.
Microplasticele primare sunt particule minuscule concepute pentru uz comercial, cum ar fi produsele cosmetice, precum și microfibrele aruncate din îmbrăcăminte și alte textile, cum ar fi plasele de pescuit.
Microplasticele secundare sunt particule care rezultă din descompunerea articolelor mai mari din plastic, cum ar fi sticlele de apă. Această descompunere este cauzată de expunerea la factorii de mediu, în principal radiațiile solare și valurile oceanului. Microplasticele au fost detectate în organismele marine, de la plancton la balene, în fructele de mare comerciale și chiar în apa de băut. În mod alarmant, instalațiile standard de tratare a apei nu pot elimina toate urmele de microplastice. Pentru a complica și mai mult lucrurile, microplasticele din ocean se pot lega de alte substanțe chimice dăunătoare înainte de a fi ingerate de organismele marine.
Ce se poate face?
1 Țările lumii pot aplica interdicții anumitor tipuri de plastic, în special celor mai abundente și mai problematice.
2 Chimiștii pot crea polimeri biodegradabili.
3 Consumatorii pot evita obiectele din plastic de unică folosință.
4 Întreprinderile și conducerea statelor pot investi într-o infrastructură care să capteze și să recicleze materialele înainte să ajungă în apă.
Putem face plasticul mai biodegradabil sau reciclabil. Dar tot trebuie să reciclăm mult mai mult sau să îl folosim mult mai puțin.
Cheia reciclării este accesibilitatea: marea majoritate a oamenilor reciclează cu plăcere dacă este un proces simplu, din care eventual și câștigă ceva: Norvegia recuperează sticlele de plastic într-o amețitoare proporție de 97%. Aceasta deoarece oferă garanții mari pentru acestea. În plus, în majoritatea supermarketurilor sunt automate care înghit sticlele de plastic și scuipă afară suma returnată. Inițiative de felul acesta au început să fie implementate și la noi de către marile lanțuri de supermarketuri.
Nici majoritatea produselor care se numesc „biodegradabile“ nu se ridică însă la înălțimea așteptărilor, de exemplu dacă ajung în mediul întunecos și lipsit de oxigen al unei gropi de gunoi comerciale sau în apele destul de reci ale oceanului. Nu le poți arunca nici la compost. Pentru a se dezintegra, au nevoie de temperatura de 55 ºC a unui procesor de compost industrial. Multe dintre aceste procesoare nu acceptă decât plasticul care îndeplinește anumite standarde pentru a nu lăsa fragmente dăunătoare mediului sau sănătății umane.
Așa se face că în 2015 Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a desființat biodegradabilele ca soluție nerealistă, care nici nu va reduce cantitatea de plastic deversată în oceane, nici nu va împiedica daunele potențiale, chimice și fizice, asupra florei și faunei marine. Concluzia a fost că eticheta „biodegradabil“ riscă chiar să încurajeze aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor.
De aici două concluzii:
1 trebuie să producem și să consumăm pur și simplu mai puțin plastic, ceea ce constituie o mare provocare la adresa stilului nostru de viață. Actuala decizie europeană referitoare la interzicerea consumului de tacâmuri/pahare de plastic de unică folosință este un pas decisiv făcut înainte.
2 între timp, cea mai responsabilă abordare ar fi un model de „economie circulară“ în care totul este refolosit sau reciclat și nu este acceptabilă nicio contaminare a mediului, cu produse biodegradabile sau nu.
O rezoluție ONU din 2017 a indicat necesitatea unor regulamente internaționale pentru a reduce pericolul pe care microplasticele îl reprezintă pentru oceane și ecosistemele lor și pentru sănătatea umană.
Însă pandemia ne-a făcut aproape să uităm de aceste considerente. Cuprinși de frica de contaminării cu virus, ne-am fi înfășurat de bună voie și cu entuziasm plămânii în plastic! Oricum, mulți și-au înfășurat aproape continuu în plastic mânile, trupul, inclusiv diverse alimente. Aveam nevoie de plastic, mineral și protector, nude hârtie sau alt material cu suspiciune organică.
Când frica domina rațiunea, prea puține au fost vocile care au numărat măștile și alte deșeuri paramedicale lăsate în seama unei mulțimi imense de consumatori care nu le-au putut asigura distrugerea și deci care au ajuns, desigur, în mediu.
Ce ne-a învățat acest moment? Că mereu vor fi în istorie „cazuri de forță majoră“, considerente care ne vor abate de la o relație firească cu mediul nostru. Și de fapt mereu au existat considerente de un fel sau altul. În fond, cele mai înalte deziderate de „independență economică“. „igienă“ și „progres“ au fost cele care ne-au umplut oceanele cu plastic. Gândul la mediu, ideea că în lume există un echilibrul ecologic care funcționează cu sau fără noi ar trebui să ne servească drept moderator și să ne amintească de fiecare dată că:
1 nu suntem singuri în lume și nu ne putem înfășura plămânii în plastic și apoi să rămânem în viață
2 în acest univers orice acțiune are și o reacțiune, iar formele în care aceasta se poate manifesta pot fi foarte surprinzătoare și deloc plăcute.
Ultima oră: se întrevede o speranță de la cercetătorii care de curând au descoperit o tehnologie nepoluantă de a a produce un plastic ireproșabil din… zahăr! Materialul este complet biodegradabil, in timp scurt. Cercetările continuă!
