fbpx
Educatie

Copiii ucraineni se întorc la școală…în România!

Narada și Wellbeing Institute (Școala Încrederii) îi ajută pe copiii ucrainieni să depășească traumele emoționale prin întoarcerea la școală

Până la începutul acestei săptămâni, 30.000 de minori din Ucraina au ajuns pe teritoriul României, în încercarea de a se salva de teroarea războiului. Aproape peste noapte, viețile lor s-au schimbat și au fost nevoiți să lase în urmă casele, prietenii, școala și, în unele cazuri, chiar și unul dintre părinți. Au nevoie de adăpost și hrană, dar și de ajutor pentru suflet. În condițiile în care sunt departe de casă, într-o țară cu limbă necunoscută și nimic din jurul lor nu mai seamănă cu ceea ce au lăsat în urmă, singurul lucru familiar și care poate ameliora suferințele emoționale ale copiilor ucraineni este școala.

În aceste condiții, Narada și Wellbeing Institute (Școala Încrederii) creează primul Fond de Reziliență în Educație pentru a veni cu o soluție completă în sprijinul copiilor ucraineni refugiați la noi în țară și a școlilor care urmează să îi primească.

Ajutor concret pentru necesități de suflet

Dat fiind faptul că guvernul, înțelegând necesitatea unei astfel de acțiuni a creat deja cadrul legal prin care școlile din România pot integra copiii ucraineni, Fondul de Reziliență în Educație oferă suport școlilor prin:

1

Dezvoltarea infrastructurii lor prin intermediul HartaEdu.ro. Astfel, profesorii, directorii școlilor și chiar și părinții care au tangență cu instituții de învățământ care oferă sprijin refugiaților – sunt invitați să înscrie alerte pe HartaEdu.ro prin care să specifice necesitățile, indiferent de natura lor – de la nevoi care vizează infrastructura școlilor, la mobilier, materiale educaționale sau de suport pentru nevoi de zi cu zi, precum pături, haine, produse de igienă etc.

2

Acces la tehnologie, materiale educaționale și rechizite. Pentru copiii refugiați care dintr-un motiv sau altul nu pot ajunge la școală, Narada și Wellbeing Institute (Școala Încrederii) strâng fonduri pentru a trimite școala la ei prin facilitarea accesului hibrid la educație. „Școala la cutie” – un kit ce include o tabletă, manuale școlare, un ghid în limba ucraineană pentru dezvoltare emoțională și pentru creșterea rezilienței post-traumă, precum și rechizite – oferă sprijin acelor copii ucraineni care nu pot frecventa fizic școlile puse la dispoziție de statul român. Toate persoanele care doresc să contribuie la alcătuirea kiturilor educaționale pentru copiii refugiați o pot face foarte simplu, prin transmiterea unui SMS la 8845 cu textul „ELEV” și o donație de 2 euro.

Platforma naradix.ro devine un instrument de susținere a refugiaților întrucât va găzdui clase pentru imersiune atât în română, cât și în engleză, webinarii susținute de profesioniști și adresate adulților, prin care aceștia sunt consiliați pentru înțelegerea propriilor emoții, gânduri și creșterea agilității emoționale, a compasiunii, bunătății, încrederii și a rezilienței.

Platformă de ajutor rapid

Acestor eforturi de acoperire a necesităților educative și de reglare psiho-emoțională li se adaugă și contribuția la acoperirea nevoilor zilnice ale refugiaților. Această contribuție este realizată prin intermediul platformei refugees.ro, un agregator care facilitează răspunsul rapid la toate necesitățile vitale ale ucrainenilor. Acțiunea este realizată cu sprijinul HaHaHa Production.

Apel                

Narada și Wellbeing Institute (Școala Încrederii) fac apel la toți cei care pot veni în sprijinul refugiaților, prin intermediul platformelor digitale, dar și prin implicarea în acțiuni de voluntariat.

Orice persoană este invitată să contribuie la integrarea mai ușoară a minorilor din Ucraina printr-un simplu SMS la 8845 cu textul ELEV sau donație directă pe site-ul organizației Narada.

Profesorii, directorii de școli și părinții sunt rugați să intre pe HartaEdu.ro pentru a înscrie alerte cu absolut tot ce este necesar – de la pături și produse de igienă, la kituri educative sau nevoi de reabilitare a infrastructurii școlare.

Narada este un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation.

Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.

Back to top button