Ne-am fi dorit să fie metaforă, dar e o realitate din natură
Pe 7 iunie, de Ziua Oceanelor, ne dorim să atragem atenția asupra eliberării lor de plasticul și microplasticul care le îneacă. Pentru ca noi să ne bucurăm din nou de natura curată! Ce trebuie să știm despre asta, ce s-a făcut și ce se mai poate face aflați din seria de 4 articole care urmează.
„Acum 150 de ani oamenii au creat un material ușor, puternic, necostisitor și virtual nemuritor: plasticul. Acest ultim aspect ne vine acum de hac deși încă ajută inimile să bată și avioanele să rămână în aer. Aceasta deoarece peste 40% din el este folosit o singură dată și apoi aruncat.“ Cam așa își începea în 2018 National Geographic campania de conștientizare asupra poluării globale cu plastic.
Producția de plastic a explodat în ultimii 70 de ani, de la 2 milioane de tone la 380 milioane de tone pe an. Nimeni nu știe exact câte deșeuri de plastic nereciclate ajung în ocean, ultima cloacă a pământului. Cea mai mare parte din ele nu sunt azvârlite de pe vapoare, ci sunt aruncate cu nepăsare pe uscat sau în râuri, îndeosebi în Asia – dar nu numai. Apoi sunt purtate de vânt sau apă în mare. Nu este clar cât va dura ca acest plastic să de biodegradeze complet. Statisticile variază de la 450 de ani la niciodată.
Ceea ce face plasticul util pentru oameni – durabilitatea și densitatea mică – îl face periculos pentru animale. Plasticul se descompune greu și în cea mare mare parte plutește.
Animalele mănâncă plastic pentru că îl iau drept hrană, Anșoa mănâncă plasticul pentru că, odată cel îl acoperă algele, acesta ajunge să miroasă a mâncare. Păsările marine consumă puțina energie din organismele lor malnutrite ca să caute tot mai departe hrana, dar se întorc la pui cu deșeuri de plastic.
Nu înțelegem pe deplin impactul pe termen lung al plasticului asupra faunei (și asupra noastră). Nu îl folosim de prea multă vreme.
Se crede că plasticul din ocean ucide milioane de animale marine în fiecarea an. Aproape 700 de specii, unele periclitate, au fost afectate. Unele animale sunt vizibil vătămate – strangulate de plase de pescuit abandonate sau de inelele de doze. Au făcut înconjurul pământului fotografiile cu pești, țestoase și păsări deformate pe viață din pricină că undeva în stadiul de pui au înghițit vreo sticlă de plastic. „Pe insula mare din Hawaii, pe o plajă presupus neatinsă – nu e niciun drum pavat până la ea – am mers prin plastice până la gleznă“, povestește redactorul National Geographic Laura Parker.
Dar cea mai mare îngrijorare a stârnit-o, pe bună dreptate, dușmanul nevăzut, microplasticul.
În 1993, cercetătorii se întrebau de ce nu găseau și mai mult plastic în mare. Producția mondială crescuse exponențial, însă cantitatea de plastic plutitor pe ocean, oricât de alarmantă era, nu părea să crească la fel de repede. Răspunsul a fost halucinant: s-a demonstrat că plasticul lipsă este rupt în bucăți atât de mici încât sunt greu de văzut – așa-numitele microplastice, particule de plastic cu diametrul sub 5 mm.
S-au găsit microplastice în toate locurile unde oamenii au apucat să le caute, de la sedimentele celui mai adânc fund de mare până la ghețurile plutitoare din Arctica – care, pe măsură ce se topește în următorul deceniu ar putea descărca peste un bilion de bucăți de plastic în apă. Pe unele plaje de pe Insula Mare din Hawaii până la 15% din nisip este alcătuit de fapt din granule de microplastic. Desigur că toate vietățile marine, de la zooplancton la balene, înghit microplastic.
Experimentele arată că microplasticul dăunează vietăților acvatice, dar și țestoaselor și păsărilor; le blochează tractul digestiv, le atenuează impulsul de a mânca și le schimbă comportamentul de hrănire. Toate acestea le reduc și rata de înmulțire. Cu stomacul plin de plastic, unele specii mor de inaniție.
Însă, după cum era de așteptat, microplasticul nu are cum să îl ocolească nici pe creatorul lui, omul. Urmăriți-ne în continuare pentru a afla ce efecte are oceanul de microplastic asupra omului.
