Serviciul de Internet Banking (sau online banking /mobile banking) ne oferă accesul online la datele contului nostru bancar la care poate fi atașat un card bancar și ne permite să facem operaţiuni pentru care altfel am fi nevoiţi să facem o vizită la bancă, prin simpla accesare a unui website securizat pe care banca ni-l pune la dispoziţie.
Pe scurt, serviciul de Internet Banking permite vizualizarea soldurilor conturilor și accesarea lor de oriunde şi oricând, de pe calculator sau laptop sau de pe o aplicație mobilă disponibilă pe tabletă sau smartphone și achitarea de bunuri și servicii cumpărate online.
După ce activăm serviciul, putem transfera bani dintr-un cont în altul, putem face plăţi în lei sau valută către orice cont deschis la o bancă din România sau din străinătate, putem plăti facturi sau abonamente, polițe de asigurări taxe sau impozite.
Mai mult decât atât, ca să nu mai avem lunar grija plăţii de facturiri, putem, de exemplu, să activăm serviciul direct debit: la o anumită dată din lună, o anumită sumă de bani pleacă din contul nostru în contul furnizorului de utilităţi.
În România, majoritatea instituţiilor financiar pun la dispoziția clientului un serviciu de Internet Banking. Tot ceea ce trebuie să facem este să solicităm această opțiune şi, după caz, să achităm o taxă lunară pentru accesul la platforma online.
Alături de un set complet de instrucţiuni de utilizare, vom primi în anumite cazuri, și un dispozitiv de acces – un token. Tokenul generează parole unice pentru fiecare tranzacție în parte, pentru a aduce un plus de securitate tranzacțiilor realizate online.