Financiar & Asigurări

Brokerii de credite ne scapă de alergătură

Un broker de credite este o companie independentă de bănci sau alte instituţii financiare nebancare (IFN) care intermediază credite. Pe scurt, brokerii de credite sunt intermediari între clienţi şi bănci. Brokerii de credite oferă consultanţă, se ocupă de actele necesare unui credit, susţin creditul în faţa băncii si oferă diverse alte servicii utile. În ceea ce priveşte clientul, toate aceste servicii sunt gratuite.

De ce să apelăm la brokerii de credite?

Care sunt avantajele dacă apelăm la brokerii de credite?

Cel mai simplu motiv pentru care merită să apelăm la brokerii de credite e comoditatea. Cei mai mulţi dintre aceştia oferă posibilitatea de a completa formulare online, fără a fi nevoie de prezentarea actelor în original până la momentul în care ne prezentăm la bancă pentru a semna contractul de credit. Astfel, putem afla ce tip de credite putem obţine stând în faţa calculatorului, efortul fiind unul minim.

Ce avantaje avem atunci când apelăm la brokerii de credite? În primul rând, petrecem mult mai puţin timp analizând ofertele băncilor. Brokerii de credite ne cer mai multe informaţii, după care selectează băncile care ne pot acorda credite şi valoarea acestora. La noi ajung ofertele într-o formă destul de avansată, care specifică şi termenii la care va fi supus contractul. Astfel, e mult mai uşor să alegem varianta convenabilă pentru noi, fără a mai fi nevoie să cerem oferte diferite în funcţie de valută, comisioane sau durate diferite.

Pe de altă parte, putem beneficia de cea mai mare sumă la cele mai mici costuri. Brokerii de credite au interesul de a intermedia cât mai multe împrumuturi, astfel că ne vor prezenta oferte cât mai avantajoase. Sunt şanse mari ca ofertele prezentate de brokerii de credite să reprezinte sumele maxime pe care le putem primi, pentru că specialiştii ştiu exact cum să alcătuiască dosarul în funcţie de scoringul nostru.

Un alt avantaj este că, apelând la un broker de credite, scăpăm de drumurile la bancă şi de interviurile cu angajaţii instituţiei, ceea ce se traduce printr-o însemnată economie de timp. Un broker de credit se ocupă de întreg procesul de obţinere a ofertei, astfel încât nu trebuie să mai purtăm noi discuţiile alături de consilierii de credite. Mai mult, după ce am ales una dintre ofertele prezentate de broker, rămân de făcut doar două drumuri la bancă – unul pentru a depune actele şi unul pentru a semna contractul. Nu mai trebuie să pierdem timpul alergând între bănci, pentru că de asta se ocupă brokerii de credite.

ATENŢIE: Brokerii de credite ne vor prezenta, în general, suma maximă pe care o putem obţine. Așadar, nu este bine sa luăm împrumuturi mai mari decât avem nevoie, asigurându-ne în acelaşi timp că rata pe care trebuie să o plătim nu ne creează un inconfort financiar.

Unii dintre noi se pot gândi că un credit intermediat de un broker e mai scump decât unul negociat chiar de noi. Acest lucru este fals, pentru că brokerii de credit primesc comision de la bancă, nu de la clienţi. Este şi firesc, pentru că ei aduc clienţi noi băncilor. Astfel, băncile vor oferi aceleaşi condiţii contractuale – fie că este un credit obţinut de client în sucursală sau unul negociat de un broker de credite.

Back to top button