Din actul fizic de acoperire a necesităților energetice ale organismului, a mânca devine un act psihic în momentul în care este perceput drept supremă satisfacție și siguranță. Acest lucru se petrece foarte devreme, chiar de la începutul vieții. De aceea psihologii și psihanaliștii susțin că satisfacția adusă de mâncare este prima și suprema satisfacție, cea mai sigură și universală. Oricine a privit un bebeluș mulțumit și sătul în brațele mamei sale poate înțelege această afirmație. Este de la sine înțeles că la această primă și supremă stare de bine ne raportăm toți în psihicul nostru, oricând și la toate vârstele. Unii spun chiar că este prima reprezentare a paradisului – nu degeaba în rai este vorba despre ceva de mâncare…
Psihanaliștii vorbesc la acest nivel despre o „satisfacție primară orală“: prin senzația de plin se îmbină în una și aceeași percepție pe de o parte umplerea stomacului, sațietatea, satisfacerea nevoii de hrană și pe de altă parte umplerea gurii cu sânul, care este o primă senzație erotică. Este o plăcere completă și străveche care devine reper pentru orice psihic al oricărui om din lume (unii spun că exact de aceea condamnaților la moarte li se acordă plăcerea unei ultime mese).
O satisfacție primară
Mai mult decât atât, este vorba despre o plăcere dobândită în istoria personală mult înainte de a exista ceea ce se va chema apoi conștiință, ca urmare această plăcere de a mânca este prototipul satisfacției inconștiente.
În această calitate ea nu este total controlabilă prin porunci venite din partea conștiinței și, în calitate de proces inconștient, ea are o existență proprie și aproape autonomă, ocupă o poziție primitivă și privilegiată din care nu aude și nu înțelege ideea de „nu“, de negație enunțată de conștiință. Putem spune că poftele noastre alimentare vin din inconștient: avem mereu în noi un copil mereu nesătul, care nu aude cuvântul „nu“, dacă îl aude venind din exterior și nu îl acceptă.
De aceea nu funcționează numeroasele interdicții din dietele de slăbit: dacă „ne poruncim“ cu strășnicie și insistent: „nu ai voie să mănânci ciocolată“, inconștientul aude de aici numai „ciocolatăăăăă“ și pofta nu face decât să crească, hrănită inclusiv de frustrare. Pe scurt, dacă vrei să ai succes într-o dietă, trebuie să fie convins și inconștientul…
Cu toate acestea, satisfacția adusă de mâncare nu rămâne cantonată la acest nivel: de-a lungul vieții ea se îmbogățește cu semnificații și poate fi modelată de o serie de influențe educaționale folosite cu înțelepciune. Mai mult, este o sursă importantă de (auto)evoluție, prin integrarea superioară a componentelor fizice și psihice ale ființei noastre.
O satisfacție irezistibilă
Puterea asiguratoare și consolatoare a actului de a mânca face din mâncare ceva irezistibil – un potențial de satisfacție de obicei accesibil care poate servi drept substitut pentru alte tipuri de satisfacții care nu se pot obține la fel de ușor în viață. Orice senzație de insatisfacție, orice frustrare dobândită pe alte terenuri psihice, are potențialul de a fi „reparată“ prin mâncare. Pe scurt, dacă nu suntem atenți și nu percepem insatisfacțiile psihice pe care le avem, dacă nu le trăim și nu le formulăm ca atare, ele au tendința de a găsi drumul spre mâncare drept sursă accesiblă de calmare.
De exemplu: suntem frustrați deoarece trebuie să învățăm, suntem triști pentru că am luat notă mică, suntem supărați că nu ne iubește și nici măcar nu ne dă atenție alesul/aleasa inimii, și, în loc să ne trăim suferința și neliniștea și să-i dăm un răspuns psihic corespunzător (să învățăm mai repede și mai eficient, să ne recunoaștem greșelile, să ne asumăm faptul că nu putem obliga pe nimeni să ne iubească), noi avem tendința să percepem în mod fals neliniștea psihică drept „foame“ și să recurgem la o gustare copioasă, care ne va potoli neliniștea pe moment, dar care nu are cum să influențeze cauzele conflictului.
Nu trebuie să uităm că este vorba despre un proces inconștient, care poate implica inclusiv somatizarea, respectiv apariția unei senzații de „foame“, care va fi percepută ca atare. Se simte ca o foame autentică – ceea ce o face de multe ori greu de deosebit de foamea „adevărată“, respectiv cea care apare din deficitul caloric al organismului. Din psihanaliză știm că senzația de foame „năprasnică“ poate ascunde în profunzime conflicte psihologice, care nu și-au găsit o rezolvare la nivel psihic, dar vin cu o senzație de disconfort insuportabilă, care se traduce la nivelul percepției drept „foame irezistibilă“. Nu este ușor aici să recunoști din simpla senzație dacă este vorba despre foame din deficit caloric sau despre o senzație care provine din astfel de conflicte – în special dacă declanșatorul nu este tot timpul evident.
O satisfacție universală
Noi toți apelăm la acest tip de satisfacție alimentară de înlocuire, în circumstanțe variate. Este nerealist să ne propunem să o eliminăm și nu este deloc de dorit, deoarece este un mecanism important și eficient de reglare psihică. În starea de stres și complexă solicitare psihică specifică societăților contemporane nu avem, realist vorbind, timp și disponibilitate psihică pentru a ne trăi toate frustrările și pentru a reflecta la sursele acestora. Simplul fapt de a ne îngădui o gustare, dublat de faptul mai complex de a găsi gustarea cea mai potrivită pentru a ne aduce satisfacția și pentru a ne păstra sănătatea corpului, poate deveni o sursă de asigurare a unui nivel rezonabil de satisfacție în viață. Mai mult, cultivarea și rafinarea plăcerii de a mânca pot fi premisele unei căi de autodezvoltare. Ceea ce merită să luăm în calcul este păstrarea satisfacției alimentare la un nivel rezonabil de control, pentru a nu ajunge să ne domine viața fizică și psihică, și, mai ales, pentru a nu ajunge să ne perturbe starea de sănătate.
Un premiu de consolare
Posibilitatea de a oferi mâncare drept consolare pentru senzația de frustrare este folosită destul de des și de către de educatori. Mâncarea te umple, te acoperă, te face să uiți de suferință, îți netezește conflictele – de aceea, uneori, părinții și educatorii compensează frustrările care vin la pachet cu orice act educațional folosindu-se direct de mâncare ca recompensă. „Te-ai trezit devreme ca să te duci la grădiniță, ia o ciocolată. Dacă stai și îți faci temele până la ora 5, ai pe urmă o prăjitură.“
Cu toții știm că recompensele oferite sunt în special dulciuri. De ce dulce? În primul rând deoarece majoritatea ființelor vii reacționează pozitiv la dulce. Unii spun că „preferința pentru dulce este înnăscută“ – de fapt este vorba despre ceva mult mai primitiv, venit din istoria speciei, respectiv faptul că gustul dulce anunță detectarea unei surse incontestabile de nutrienți rapid digerabili. Carbohidrații furnizează rapid energie corpului, laptele conține carbohidrați – se înțelege că gustul dulce al carbohidraților este sursa cea mai primitivă de satisfacție.
