Deocamdată cumpărăturile sunt în toi, fiecare se pregătește cum poate. Ca în fiecare an, părinții au nostalgia rechizitelor, copiii au mai mult anxietatea să nu li se fi învechit tipul de telefon sau tabletă și să nu mai fie cool.
Între timp nici rechizitele nu mai sunt ce-au fost, toate sunt pline de branduri și personaje destul de greu de urmărit, dar degrabă vărsătoare de fonduri de pe card. Hainele și încălțările de asemeni, la fel și ghiozdanele. Chiar Tribuna a publicat de curand o statistică destul de grăitoare care arată că anul acesta orice echipament școlar atârnă mai greu de buzunarele părinților.
Se înțelege deci prudența din ce în ce mai mare a unora, care preferă să nu cumpere prea mult și să aștepte până ce află direct de la școală ce anume este cu adevărat necesar.
Încep să se armeze, ca în fiecare an, tradiționalele discuții despre uniforme, alimentate cu entuziasm și demnitate de adepții nostalgiei Liceenilor sau de adepții libertății de alegere. În mod tradițional decidenții spun că iau în considere uniformele obligatorii, apoi ideea se pierde undeva în procesul de producție a următoarelor priorități. Așa cum este de anticipat, prea puțin probabil ca anul acesta cineva să mai fie dispus să mai facă încă o investiție, deci foarte puțin probabil să avem uniforme standardizate. Calitatea țesăturilor, bunul simț al modelelor și fireasca luare în considerare a mobilității copilului ar trebui să primeze în alegerea hainelor de școală – aici ANPC a emis câteva linii de ghidaj cât se poate de binevenite.
Toate bune și frumoase, mai scumpe, dar neschimbate, cum îi place românului, dar rămâne întrebarea: ce le spunem copiilor despre școală? Ce le spunem că vor face la școală, după școală, după absolvire?
Aici răspunsurile sunt mai variate ca oricând. Foarte puține instituții de învățământ preșcolar și școlar pot spune în momentul de față cu siguranță ce vor face copiii luni în prima zi de școală sau de marți încolo.
Ce-și doresc părinții de la școală vedem tot din ancheta Isense despre care am vorbit mai sus: își doresc în primul rând calitate a prezenței și actului de învățare. Își doresc mai mulți dascăli-modele vii și mai puține modelări computerizate.
Cu noile măsuri din educație, e greu de crezut că per ansamblu, la nivel de țară, calitatea actului de învățare va crește – rămâne de sperat că poate ea va crește pe alocuri. De exemplu, în clasele primare unde nu va exista mare mobilitate și sunt prevăzute ore remediale. În ciclul gimnazial și liceal deja se anunță procese creative de completare a normelor care includ opționale-surpriză și multe altele.
Zonele rurale vor avea din nou nevoie de adaptare – și cu siguranță că pentru fiecare profesor și director de școală în parte va fi o mare provocare să evite ca adaptarea să se facă prin abandon. Pentru mulți va fi o provocare să păstreze toți copiii în procesul de învățământ și să asigure un nivel decent de predare. Nu va fi prea ușor dacă profesorii de specialitate fac naveta câteodată și între trei județe, într-o zi cam cât păsările călătoare într-o lună.
Per ansamblu, gradul de previzibilitate scade, ceea ce ar putea fi o pregătire bună pentru ce urmează atunci când copilul părăsește școala.
Desigur că nu ne așteptam la o pregătire atât de intensă pentru viață chiar din prima zi de școală! Ministrul învățământului ne asigură că vor fi primiți copiii în școală… dincolo de asta, scenariile variază de la caz la caz. Unii poate vor face ore, alții vor primi numai titlul lecției, alții nu vor primi nimic, dar vor fi supravegheați timp de câteva ore – acum să ne imaginăm o școală în care copiii vin, stau o zi întreagă și nu fac aproape nimic – a propos, supravegherea copiilor în timp de boicot permite sau nu permite folosirea telefoanelor mobile la clasă, conform regulamentului??? Și până la urmă ce se întâmplă cu orele boicotate, vor fi recuperate din nou de-a valma în vreun weekend cu ploaie?
Dacă boicotul se referă la orele de școală obligatorii, se referă el oare și la after-school? Ori el încetează la after-school, unde fericiții ai căror părinți își permit afterschool vor avea șansa să afle mai mult decât titlul lecției – situație care va transforma învățământul obligatoriu într-un soi de învățământ privat – experimental, că tot se poartă?
Poate că zilele care urmează ne vor aduce niște răspunsuri la aceste întrebări cât de cât concrete. Rămân însă alte întrebări, care țin de modul cum pregătim copilul pentru școală, ca set psihologic și mod de viață. Specialiștii în educație au elaborat astfel de ghiduri, dar ele erau imaginate pentru situația în care numai copilul nu știa ce urmează și avea nevoie de adaptare, în timp ce părinții, profesorii și consilierii școlari îi dădeau sprijin dintr-o poziție de stabilitate.
Acum mai nimeni nu este în poziție de stabilitate, așa că nu avem încotro decât să navigăm incertitudinea împreună, părinți, copii, profesori – poate fi privită și ca o șansă neașteptată pentru a se crea solidaritatea în actul școlar pe care o visează de mult orice adult care ia contact cu școala în calitate de părinte, consilier școlar sau profesor.
Dacă un copil mai mare sau un elev de liceu a mai trăit astfel de perioade, sau oricum știe mai mult despre ce înseamnă școala, greul ăl vor duce bobocii, debutanții la grădiniță, debutanții la clasa pregătitoare, debutanții în clasa a cincea, chiar și debutanții la liceu. Atât psihologic cât și ca stil de viață. Cum motivezi un preșcolar să se trezească în zori și să meargă la clasa pregătitoare unde… nu se întâmplă nimic? Sau poate azi se întâmplă?
Nu există rețetă pentru acest fel de discuții, desigur, fiecare ar trebui să-și seteze propriile obiective în raport cu ce i se pare
- cel mai sigur fond de reziliență psihologică a copilului
- ceea ce ar putea fi cel mai prețios set cu care copilul să rămână din școală
În ce mă privește, aș sfătui orice copil:
– să nu se teamă să pună întrebări și să nu se rezume la primele răspunsuri care i se dau. Să le țină minte și să le compare.
– să se perfecționeze în arta de a pune întrebări – este la fel de prețioasă atât în relația cu inteligența și iraționalul uman, dar și cu inteligența artificială.
Tu ce sfat ai da unui copil? Gândește-te la asta, chiar dacă nu ai un copil de vârstă școlară – îți va fi de folos în relația cu părinții și copiii cu care vei avea de-a face în orice context.
Scris de Roxana Melniicu
