fbpx
Casă & Familie
În tendințe

Surse de bucurie

Când te afli fără hartă în lumea fără precedent

Mai toate generațiile au avut punțile, reperele și bulversările lor, unele mai mari, altel mai mici, dar mereu acolo

Câte generații nu s-au întrebat: oare de ce eu? Oare de ce noi? De ce ne-a fost dat nouă, tocmai nouă, să trecem printr-o asemenea bulversare a istoriei? De ce noi să fim primii care trăiesc asta? Și, dacă ne uităm bine, mai toate generațiile au avut punțile, reperele și bulversările lor, unele mai mari, altele mai mici, dar mereu acolo.

Noi, da, poate am fost mai „dăruiți“ decât alții în privința aceasta: trecuți prin situații fără precedent, de „pandemie oficială“ și gestionată activ de state, încă incert rezolvată, și un război cu adevărat fără precedent, în Europa, la granița noastră, cu arme și amenințări nemiavăzute.

Amenințări și amenințări. De peste tot amenințări: boala, sărăcia, războiul, toate de neconceput acum vreo 3-4 ani. Nu la noi. Nu în Europa.

Și totuși pofta de a trăi frumos e vie și puterea de a trăi frumos e și mai vie. Și datoria de a trăi frumos. Și datoria de a ne învăța copiii să trăiască frumos.

Pentru minte

Cum să facem asta? Să începem prin a ne lăsa simțirea vie și prin a ne folosi mintea mult și intens, mintea proprie și reperele valorice moștenite. E necesar să gândim mereu cu mintea proprie, pentru a le arăta copiilor noștri cum să facă la fel. Poate e mai greu acest exercițiu zilnic, dar e singura șansă de a mai gândi. Toate fakenewsurile se bazează pe disponibilitatea noastră de a folosi tipare de gândire și scenarii cunoscute. Pornesc de la un fapt extraordinar și se completează cu disponibilitatea noastră de a judeca acest fapt pe baza reperelor cunoscute (dar care de fapt nu mai sunt valabile!). Fiecare își spune: „de aici știu cum e“ sau „cum ar trebui să fie“. Totuși acest „ar trebui să fie“ nu mai funcționează și nu ar trebui să ne mai bazăm pe el, ci doar pe o judecată proaspătă a faptelor și mai ales pe transparența cu propriile noastre sentimente. Nu le da la o parte, îți pot fi ghid. Nu te lăsa pradă lor, îți pot fi capcană.

Pentru inimă

Da, sunt timpuri solicitante în care grija noastră nu ar trebuie atâta să supraviețuim, să învingem, să fim rezilienți – cum se spune în zilele noastre – ci să ne păstrâm umanitatea și să o transmitem copiilor nostri. Este singura moștenire care conteazâ cu adevărat.

Și o facem, românii știu să o facă răspunzând fricii cu generozitate. Gestul de a dărui, de a exprima compasiune și grijă și dragoste pentru oamenii refugiați din Ucraina îi vindecă treptat de propriile frici de boală și de spaimele activate de război.

Acum mai mult ca niciodată ne este de folos să ne gândim la ce ar fi spus și cum ar fi făcut părinții, buncii și străbunicii noștri în astfel de situații. Nu neapărat ca să facem ca ei, ci ca să avem un termen de comparație, un reper. Să judecăm ce avem în comun cu ei… dar și ce ne desparte, cum au luat ei lucrurile și cum ar trebui să le luăm noi. Cum și-au păstrat ei umanitatea pentru ca noi să fim aici și acum, cum să ne păstrăm noi umanitatea.

Pentru pace

Cu toții ne dorim pacea și împreună o putem construi în relațiile noastre, în modul nostru de a gândi, de a ne exprima public, de a transmite. De a nu uita de tradiții, de a trăi frumos fără să ne scufundăm în frivolități irelevante, de a păstra rezerve de bucurie din care să hrănim uriașa poftă de bucurie sinceră a copiilor noștri.

Pace!

Back to top button