Din pratică mistică, postul negru intermitent a ajuns să fie valorizat ca procedeu pentru păstrarea sănătății
Cel care a fundamentat metoda postului ca sistem de control al greutății a fost doctorul Jason Fung, la origine nefrolog. Acesta a constatat că tratamentul cu insulină face, pe termen lung, mai mult rău decât bine pacienților cu diabet de tip II. Rezistența la insulină nu ar trebui tratată cu și mai multă insulină, ci cu măsuri radicale menite să reducă de la sine nivelul insulinei.
Experiența clinică a demonstrat că abținerea de la mâncare este soluția naturală de a ține diabetul sub control și de a scăpa durabil de zeci de kilograme nedorite! În plus se obține un boost de energie și studiile sugerează că sunt ținute în loc procesele de îmbătrânire.
Nu mai departe de anii 1970, când toată lumea lua 3 mese pe zi, uneori chiar două, starea generală de sănătate era mult mai bună decât în zilele noastre, când nutriționiștii îmbrățișează calea comercială de a ne recomanda numeroase gustări între mese și de a amenința cu îngrășarea și malnutriția dacă sărim peste mese. Rezultatul este că mâncăm mai mult decât ne trebuie și mâncăm atunci când nu ne este foame – de ce ne-am mira că ne îngrășăm?
Dacă menținem un nivel ridicat al insulinei mâncând tot timpul, rezervele de energie nu vor mai fi accesate iar corpul pur și simplu își va încetini metabolismul. Imediat ce mâncăm mai mult, acest metabolism lent va conduce direct la îngrășare.
Soluția este postul, tocmai pentru a reduce insulina și a permite arderea grăsimilor. Omul activ contemporan va întreba imediat: dacă nu mănânc nu cumva o să fiu sleit de puteri, fizice și intelectuale deopotrivă? Experiența arată că efectul este contrar: marea majoritate a celor care țin post se simt mai în putere și revitalizați. Oostul nu consumă masă musculară, nu te obosește și nu te prostește, dimpotrivă, cei care îl practică afirmă că le sporește claritatea mentală. Când corpul și creierul nu se mai alimentează cu zahăr, ci cu acizi grași și respectiv cetone, „ceața de pe minte“, depășim toanele și instabilitatea cauzate de fluctuațiile mari ale zahărului din sânge, iar noua stare normală devine gândirea limpede. Nu este adevărat nici că după post vei ajunge să te îmbuibi – chiar dacă tinzi spre un surplus caloric, acesta nu acoperă nici pe departe deficitul caloric din ziua de post.
Ca să ai o sănătate ideală nu este suficient să adaugi postul în regimul de viață; trebuie să te concentrezi și asupra unor obiceiuri alimentare sănătoase: consum predominant de alimente integrale, neprocesate, evitarea zahărului și cerealelor rafinate.
Cine ține post
Oricine poate ține post, dar nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate și femeilor care alăptează. Consultați medicul dacă vreți să postiți și aveți: gută, diabet, reflux gastroesofagian sau luați medicamente.
Spre deosebire de majoritatea dietelor, postul are avantajul de a fi flexibil. Nu există durată sau tipare bătută în cuie. Puteți posti săptămâna asta o zi, săptămâna următoare cinci și în celelalte două. Viața este imprevizibilă. Postul poate fi programat oricând avem nevoie de el.
Cum se ține postul
Ca să nu fim condiționați să ni se facă foame în timpul postului trebuie să ne pregătim din vremea în care mâncăm, și anume să mâncăm numai la masă și nu în timp ce facem altceva.
Atât în post cât și în afara lui este bine să evităm îndulcitorii artificiali, chiar dacă nu au calorii – aceștia dau creierului semnalul de „dulce“ și pot stimula foamea și producția de insulină.
Strategia optimă pare a fi să iei masa principală în miezul zilei, pe la 3 după-amiaza și numai o cantitate mică la orele serii – adică exact tiparul tradițional al mesei mediteraneene.
În timpul postului e bine să fim ocupați – și nu cu chestiuni alimentare.
Dacă postul clasic exclude și lichidele, dr. Fung recomandă o variantă mai accesibilă, în care se pot consuma lichide pentru evitarea deshidratării: apă, ceai verde, negru sau de plante, cafea, condimentate cu scorțișoară sau semințe de chia, fiertură din oase preparată în casă; este menționat și „postul gras“ care presupune combinarea acestor lichide cu grăsimi relativ pure (ulei de cocos sau de măsline, smântână, unt).
