Odată cu venirea sezonului rece, mulți dintre noi ne întâlnim cu gripa, care, de obicei, ne strică planurile.
Știm cu toții că nu este deloc plăcut să „rămânem” la pat pentru câteva zile, iar tocmai de aceea putem prevenii apariția gripei, atât prin metode medicale, cât și prin cele naturale.
-
Vaccinarea anti gripală
Conform medicover, vaccinul antigripal reprezintă cea mai bună metodă de profilaxie împotriva infecției. După inoculare, vaccinul activează sistemul imun și induce producția de anticorpi specifici care oferă protecție sezonieră împotriva bolii. Este indicată efectuarea vaccinului înainte de luna noiembrie, deoarece organismului îi trebuie o perioadă de aproximativ 2 săptămâni pentru furnizarea anticorpilor protectori.
Categoriile de risc la care se recomandă administrarea vaccinului antigripal sunt următoarele:
- Vârstnicii (peste 65 de ani);
- Persoanele cu boli cronice cardio-pulmonare sau sistemice;
- Gravide pe parcursul trimestrului II și III de sarcina;
- Personalul medical.
-
Odihna / somnul
Somnul este unul dintre principalele lucruri prin care ai putea evita în mod natural gripa. Acesta te ajută să îți întărești sistemul imunitar, ceea ce îți scade riscul de îmbolnăvire. În plus, un somn normal și liniștit, de opt ore pe noapte, cât și odihna propriu-zisă, crește nivelul de melatonină.
-
Protecția și igiena
Spălatul pe mâini, igiena dentară, evitarea persoanelor răcite, dezinfectarea mâinilor și a obiectelor personale, sunt doar câteva dintre acțiunile pe care toți trebuie să le facem pentru a evita infectarea. Virușii pot supraviețui ore în șir pe orice suprafață, iar păstrarea unei igiene corecte și protejarea de anumite medii sau oameni care pot fi într-o anumită zonă de risc, sunt cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru sănătatea ta.
-
Alimentația
Dieta de zi cu zi poate fi un factor important în prevenirea gripei. Este esențial să consumăm cât mai multe alimente bogate în vitamina C, care este cunoscută pentru atribuțile sale împotriva virușilor. Fructele sunt cel mai bun exemplu. În plus, și legumele sunt alimente esențiale, pentru că întăresc și ele, la rândul lor, sistemul imunitar.
-
Sportul și plimbările în aer liber
Exercițiile fizice întăresc și ele sistemul imunitar, făcându-l mai puternic în fața gripelor și al captări virușilor. Nu trebuie să fie nicidecum vorba de un work out intens, dar până și o ușoară alergare în parc sau o sesiune de exerciții de jumătate de oră te pot ajuta la tonifierea organismului