Așa spune cel mai cunoscut colind și unii se reped să spună că este o confirmare a ideii conform căreia Crăciunul este despre cadouri, iar colindătorii nu vor decât să capete covrigi și nuci multe. Totuși, la o privire mai atentă și mai ales mai întemeiată istoric și antropologic, lucrurile nu stau chiar așa. Deci:
De ce colindăm?
De când lumea colindătorii fac energia să circule. Ei sunt precum curentul electric, agentul care leagă într-o rețea energetică pe toți membrii comunității. Mai mult chiar decât un simplu liant, ei fac înconjurul satului pentru a curăța și primeni raporturile energetice și psihologice care se nasc între gospodării și în sânul fiecărei gospodării. Confreria colindătorilor, ceata mitică a unei singure nopți este precum un șuvoi de apă, menit să curețe, să primenească și să lumineze sufletele și relațiile între ele. Un psiholog contemporan ar spune că fac un soi de curățare la nivelul inconștientului colectiv al comunității.
În vechime, se colinda la toate cumpenele anului, deci, se înțelege, la toate marile sărbători. Cetele de colindători treceau de fiecare dată printr-un proces de inițiere și purificare – colindătorii nu erau oameni oarecare, se consacrau și se purificau în ritualuri foarte amănunțite. Putem avea o idee despe ce însemna asta luând în considerare ce se spune acum despre Călușari. În antropologie, rolul lor mistic nu este contestat de nimeni, iar coeziunea și riturile de sonstituire, purificare și consacrare a membrilor cetei depășesc nivelul unei simple repetițiii coregrafice (necesară și aceastam deoarece dansul este complicat).
Relativ complicate sunt însă și multe dintre riturile de Crăciun care se numesc acum colinde: ursul, capra, irozii și alte mini-texte și cântece tematice semi-creștine sau semi-păgâne. „colindele de Crăciun“ au folosit pretextul sărbătorii creștine pentru a perpetua niște rituri străvechi care se pierd în negura timpului și care au legături cu sărbătorile de iarnă și cu riturile naturii.
Crăciunul a rămas timpul de aur al colindelor pentru că parcursul cetei de colindători din casă în casă repetă traseul biblic al Maicii Domnului care căuta loc de popas în Bethleem pentru a-l naște pe Mesia. Cei care primesc colindul o primesc așadar pe Maica Domnului și găzduiesc în casele lor nașterea Pruncului Sfânt, deci vestea cea bună care va mântui lumea. Pentru creștin a deschide ușa colindătorilor echivalează cu o confirmare a Crezului. Acesta este și motivul pentru care cea mai mare parte a colindelor încep în dimineața de Ajun și merg până seara când Steaua sus răsare.
Cum colindăm?
Colindele de Crăciun cuprind urări de bine, dar rostul lor de bază este acela de a integra fiecare familie-gazdă în procesul mistic al acestor zile. O mare parte dintre colinde vorbesc despre Maica Domnului și pruncul care se naște, dar suportul lor, baza pe care s-au fixat este străveche și ține de rituri ale solstițiului de iarnă și renașterii luminii care au fost aici – și pretitudindeni în lume – de când există timp și oameni să îl perceapă. Iisus pruncul este un erou al luminii, cel care ne înscrie în eternitate cu simpla condiție să îl primim, să îi integrăm condiția. Colindătorii aduc deci cea mai bună veste posibilă: deși timpul pare să se sfârșească și iarna amenință viața, de fapt viața este eternă; ea renaște etern prin Iisus din fiecare dintre noi.
Conținutul colindelor amintește de jocurile de solstițiu din toată lumea: ursul, animalul care hibernează, capra/țapul ca reprezentant al vitalității și schimbării, tricksterul etern – totodată și emblemă a zodiei care se instalează acum pe cer, Capricornul – chiar jocul de teatru al „irozilor“ care reprezintă povestea Crăciunului, făcând apel la rolurile arhetipale străvechi: Eroul, Adversarul, Mama, Ajutoarele, Bătrânul Înțelept, Omul virtuos/credincios/sărac, gata să accepte sacrul, Omul bogat/necredincios/trăitor exclusiv în profan. Este de fapt povestea luptei între lumina care vrea să iasă la iveală și factorii care o prigonesc.
În ultimii ani s-a înrădăcinat moda culturală de a dezavua „formele noi“ ale colindelor, considerate degradare a „folclorului autentic“ – ceea ce, da, este adevărat. Dacă nu trecem de aspectele strict estetice, noile colinde se raportează la o nouă realitate antropologică, care mai degrabă se cere ascultată și investigată decât dezavuată. Însă, cu sau fără analizele noastre, drumul inconștientului colectiv merge înainte – adică spiralat, așa cum o face de la începuturile umanității.
Cum și de ce îi răsplătim pe colindători? În zilele noastre oamenii se plâng că trebuie să dea colindătorilor, dar în vechime, în culturile tradiționale – care încă mai au influență în multe dintre satele de la noi – gospodarii pregăteau daruri special pentru colindători: colaci, nuci, câteodată poleite – iar aceste daruri erau apreciate de colindători. Actualmente, oamenii noștri contemporani și mai ales citadini știu că orice colindător se bucură mai degrabă de bani. Oricum ar fi situația la nivel profan, la nivel sacru colindătorii trebuie primiți și răsplătiți cu un dar. Unele colinde păstrează încă, mai mult sau mai puțin voalat, un soi de amenințare de blestem mistic, asupra celor care nu primesc colinda și nu îi răsplătesc pe colindători. Acești „avari“ necredincioși nu numai că își pun în pericol propriul statut energetic și mistic, ci perturbă și circuitul energetic al comunității. Citit astfel, „ne dați ori nu ne dați“ nu mai este despre darurile concrete, ci despre somația de a păstra armonia în comunitate, La fel, nici Moș Crăciun nu este numai despre cadouri, dar despre asta vom vorbi într-un articol viitor.
