fbpx
Casă & Familie

Viitorul alimentar înseamnă zero risipă!

Demonstrații practice și soluții realiste pentru viitor

Pe 29 septembrie la Ministerul Agriculturii a fost celebrată Ziua Internațională de Conștientizare asupra Risipei și Deșeurilor Alimentare

Ziua Internaționalã de Conștientizare Asupra Risipei și Deșeurilor Alimentare a fost celebrată la Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale printr-un eveniment de gastronomie sustenabilă realizat de Asociația Culturală Euro-Est Alternativ. Președintele acestei asociații, dr. Iulia Drăguț, a conceput și prezentat o demonstrație complexă de gastronomie și educație, care a avut  în vedere conștientizarea și prevenirea fenomenului de risipă alimentară în rândul publicului de toate vârstele. 

La manifestare au participat Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre DAEA, președintele ANPC Horia Constantinescu, personalități și oficialități din domeniu. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost organizatorul evenimentului, în calitate de beneficiar al proiectului „Consolidarea capacității MADR de a elabora politici și reglementări specifice în vederea implementării unui sistem strategic național pentru trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare”- Cod SIPOCA/SMIS2014+: 589/126983,

Obiectivul proiectului este de a întări capacitatea MADR de a elabora propuneri de politici publice în domeniul agroalimentar bazate pe dovezi, de reducere a poverii administrative pentru mediul de afaceri și de a implementa unele măsuri de simplificare pentru cetățeni.

Trasabilitatea produselor alimentare va asigura consumatorul de originea naturală a produselor pe care le consumă, și îi va da posibilitatea de a se asigura de integritatea acestor produse.

Evenimentul și-a propus să acționeze pentru conștientizarea asupra importanței valorificării eficiente a resurselor, a rolului definitoriu al măsurilor de educație, în contextul prevenirii și diminuării risipei alimentare.

Soluții pentru evitarea risipei există atât la nivel de restaurante cât și la nivel de gospodărie și ele pot fi adoptate și de ce nu, îmbogățite, la orice vârstă. Conceptul creativ al Iuliei Drăguț, autoarea primului manual de educație gastronomică din lume, a cuprins atât idei pentru restaurantele gurmande (demonstrate spre deliciul și uimirea tuturor de Radu Zărnescu, președintele Euro-Toques Romania), precum și idei la care au lucrat cu entuziasm elevi din școli diferite: unele de specialitate Horeca, dar altele școli obișnuite și chiar o școală specială pentru copii hipoacuzici. 

S-au organizat șase echipe a câte cinci elevi, fiecare echipă reprezentând una dintre unitățile de învățământ participante: Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sf. Maria”, Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, Școala Gimnazială Barbu Delavrancea, Colegiul Tehnic Dinicu Golescu, Colegiul Economic „Viilor”. Fiecare echipă a fost coordonată de câte un bucătar profesionist. Toți coordonatorii sunt membri respectați ai Asociației Culturale Euro-Est Alternativ, campioni mondiale la prestigioase concursuri de specialitate din întreaga lume: Adrian Lucian Șipoteanu, Dora Dobay, Cristi Zamfir, Alexandru Sbâncu, Zeca Florian Mihail, David Ioan. Fiecare grupă de elevi a primit un coș cu ingrediente proaspete: legume, carne (pește, pui, vită, porc), ierburi aromatice, condimente și alte produse necesare pregătirii unor feluri de mâncare, toate provenite din producția autohtonă. Din produsele găsite în coș, elevii au creat preparate foarte gustoase, fără să irosească nici un pic de materie primă: un coșurile de gunoi rămase în urma fiecărei echipe s-au găsit numai și numai ambalaje!

La finalul evenimentului, elevii au aflat mai multe despre importanța conservării mediului înconjurător, respectul față de materiile prime folosite, necesitatea orientării către „construirea” unor meniuri echilibrate și a unui consum responsabil. De asemenea, ei au primit diplome de participare.

În final, într-o demonstrație de zile mari, Radu Zarnescu, presedintele Euro-Toques Romania a aratat cum gătitul devine economic și sustenabil pentru marile restaurante, folosind cele mai noi utilaje, care îmbina respectul pentru gust al traditiei cu inovația și caracterul practic al știintei moderne. Cei prezenți au avut ocazia să deguste o friptură de porc așa cum poate nu au savurat niciodată, iar demonstrația a fost completată de roboți care au prefăcut într-un suc memorabil legume și fructe crude. Reușind să stoarcă legumele și fructele cu totul, ele păstrează întregul gust al acestora, iar ceea ce rămâne în urmă este un îngrășământ numai bun pentru grădină,

Copiii și chefii au gătit fără să arunce nimic, iar publicul a degustat fără rest și risipa a fost numai de zâmbete și bucurie, deoarece risipa de sentimente este singura risipă care ne face bine! 

Back to top button