fbpx
Casă & Familie

Vedete la casa de marcat Kaufland, de sărbători

București, 29 noiembrie 2022 – În pragul sărbătorilor de iarnă, Kaufland România și nume cunoscute din showbiz-ul românesc își unesc forțele într-o serie de acțiuni caritabile.

Smiley, Cătălin Botezatu, Eli Neicuț, Codin Maticiuc, Speak și Ștefania și Chef Sam vor fi pe rând casieri la magazinul Kaufland Barbu Văcărescu din capitală. Suma încasată de la clienții care își vor achita cumpărăturile la respectiva casă de marcat va fi dublată de către companie și donată către cauza aleasă de fiecare ambasador.

În perioada 05 și 20 decembrie, între orele 16:00 – 18:00, o serie de persoane publice din România, implicate activ în campanii umanitare, vor fi pe rând casieri la una dintre casele de marcat ale hipermarketului Kaufland, de pe Bulevardul Barbu Văcărescu nr. 120, București, după cum urmează:

„Ultimii ani, deși plini de încercări, ne-au confirmat că binele se face cu mai mult spor în echipă. Sunt mândră că, la Kaufland, am atras în jurul nostru prieteni care împărtășesc cu noi aceleași valori și aceeași dorință de a ajuta. Anul acesta, le oferim clienților posibilitatea de a lua ei înșiși parte la decizia de alocare de fonduri către cauzele pe care le sprijină. Implicarea noastră comună va face diferența pentru cei care au nevoie de ajutor”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

Despre cauzele susținute de ambasadori:

  • Organizația Salvați Copiii este o instituție reper în ceea ce privește lupta pentru dreptul la viață al copiilor, pentru accesul egal și nediscriminatoriu la educație și protecție împotriva violenței. Prin programe complexe de incluziune școlară și de sprijin activ, socio-educațional, Salvați Copiii România a adus la școala peste 178.000 copii. Prin programele de dotare a maternităților și secțiilor de neonatologie a asigurat deptul la viață pentru 140.000 de nou-născuți. Organizația s-a implicat activ în oferirea asistenței umanitare pentru  216.000 de copii refugiați din Ucraina si a familiilor lor.
  • Asociația Niciodată Singur – prietenii vârstnicilor luptă împotriva izolării sociale și a singurătății persoanelor vârstnice, prin mobilizarea voluntarilor și a comunităților locale. Niciodată Singur este despre „a fi împreună”: împreună în cauza singurătății vârstnicilor, împreună pentru demnitate la orice vârstă, împreună prin voluntariat și implicare, pentru un impact de durată în viața bătrânilor noștri.
  • Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susține copiii abandonați și îi pregătește pentru viața după ce ies din sistemul de protecție, de peste 8 ani. 1.600 de voluntari cu inima MARE  fac cu copiii meditații, teme, îi scot la muzeu, la teatru, în excursii, în tabere 2 ore pe săptămână. Le sunt prieteni, familie, profesori, mentori. Pentru a-i ajuta să lupte cu traumele provocate de abandon și de abuzuri, Ajungem MARI oferă și terapie și sprijin emoțional, iar pentru a-i sprijini să obțină un job, asociația îi trimite la cursuri și consiliere vocațională. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniți de voluntarii organizației, în Bucureşti şi 23 de județe din țară.
  • Scopul campaniei #SpitalePubliceDinBaniPrivați este de a aduce spitalele din România la cele mai noi standarde, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.
  • Hope and Homes for Children susține de aproape 25 de ani reforma sistemului de protecție a copilului în România, pentru ca niciun copil să nu mai trăiască trauma instituționalizării. Fundația a ajutat la închiderea a 65 de centre de plasament până în prezent, a construit 121 de case familiale pentru copiii pe care i-a scos de acolo și a ținut alături de părinți și departe de orfelinat aproape 40.000 de copii vulnerabili.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 158 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro   

Back to top button