fbpx
Casă & Familie

Natura Urbană răsare în SUD

Flower Expo în SUN PLAZA până pe 14 aprilie

A XII-a ediție de Flower Expo se poate vizita în centrul comercial SUN PLAZA din București până pe 14 aprilie. Tema expoziției este „Natura Urbană”, iar vizitatorii sunt invitați să tranziteze grădinile cu aspect industrial, care oferă prilejul unei experiențe imersive și cadre perfecte pentru poze.

Anul acesta, evenimentul a fost organizat în colaborare cu specialiștii florăriei Iris.

Expoziția florală este formată exclusiv din decorațiuni naturale care se remarcă prin experiența senzorială unică a sutelor de flori și specii de plante și atrage interesul vizitatorilor prin culoarea, parfumul și tematica aranjamentelor florale. Simțurile vor fi încântate de specii precum King Protea, Madiba, orhidee Cymbidium, Phalenopsis, Telopea, Anthurium, Aecmea și Ranunculus.

„Natura Urbană” poate fi explorată în trei zone distincte, tranzitabile, imersive, care permit vizitatorilor să realizeze fotografii instagramabile.

Zona 1 – Labirint format din cinci cadre – acest decor combină aranjamentele florale naturale  cu panouri transparente și suspendate care se succed asemenea unui labirint. 

Zona 2 – Tunelul de flori permite accesul chiar în interior și combină florile cu luminile arhitecturale. 

Zona 3 – Grădina botanică hexagonală – această construcție este formată din pereți îmbrăcați în fire textile și flori naturale, are două căi de acces simetrice și lumini care completează ambientul.

Expoziția poate fi vizitată gratuit, în orele de program ale centrului comercial, de luni până duminică, in intervalul orar 10:00 – 22:00.

„SUN PLAZA este un centru comercial care le permite tuturor vizitatorilor să se bucure de un moment plăcut cu ceilalți, să se simtă fără griji într-un spațiu plin de frumusețe. De-a lungul timpului, am creat o legătură emoțională cu cei care vin regulat la noi și, în semn de apreciere, ne dorim să venim mereu către ei cu experiențe inedite și memorabile, iar Flower Expo aduce laolaltă toți iubitorii de frumos și de natura .precizează Irina Studineanu, Deputy Center Manager SUN PLAZA.

Back to top button