Digital & TehnologieEducatie

Investitori  în sprijinul educației românești

investiție în educație

Seedblink, cunoscuta platformă de investiții, se implică în susținerea proiectului HartaEdu, dezvoltat de Narada

Narada, prin intermediul comunităţii şi mediului de business a investit în doar patru luni de la lansare peste 1,5 milioane de lei pentru a soluționa peste 100 de alerte de pe HartaEdu. Peste 9.300 de elevi au primit ajutor prin intermediul HartaEdu și încă 170.000 așteaptă ca urgențele din educație să fie soluționate

HartaEdu este proiectul lansat de Narada în toamna anului trecut, prin care se urmărește maparea în timp real a urgențelor din educație și soluționarea lor cu ajutorul comunității și mediului de afaceri.

SeedBlink (www.seedblink.com ) este o platformă de investiții specializată în găsirea, verificarea, finanțarea și scalarea start-up-urilor europene de tehnologie. Din decembrie 2021 și până la 1 martie 2022, SeedBlink a donat și va continua să direcționeze echivalentul a 1% din valoarea fiecărui bilet de investiție confirmat către HartaEdu. Fiecare investitor cu cont SeedBlink va deveni astfel parte a soluționării unei urgențe semnalate pe HartaEdu, fie că este vorba despre refacerea infrastructurii unei școli, despre dotarea cu tehnologie modernă a unei clase sau alte tipuri de necesități semnalate de personalul din învățământ.

Investim în HartaEdu pentru că valorile proiectului sunt similare cu cele care ne ghidează munca de zi cu zi: Încredere, Ambiție, Transparență. Educația este principalul motor al dezvoltării comunității”, declară Carmen Sebe, CEO SeedBlink.

Necesități concrete

În luna octombrie a anului trecut, odată cu lansarea HartaEdu, Narada atrăgea atenția asupra cifrelor îngrijorătoare din statisticile oficiale. Potrivit unui studiu realizat de Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Educației, peste 1,2 milioane de elevi din România învață în școli cu infrastructură inadecvată, fără acces la grupuri sanitare, la apă curentă, fără biblioteci, săli de sport sau laboratoare. Pandemia de coronavirus a evidențiat și mai mult minusurile din sistemul de învățământ și a impus necesitatea unei „stări de urgență” în Educație. HartaEdu este concepută de Narada tocmai pentru a răspunde acestei nevoi. „Platforma-voce” a tuturor școlilor din România oferă fiecărei instituții de învățământ, profesorilor și elevilor posibilitatea să semnaleze urgențele din educație, prin simpla adăugare pe platformă.  Ulterior, cazurile sunt soluționate prin mobilizarea comunității și a mediului de business.

Soluții punctuale

Situația școlilor din România necesită acțiune imediată, iar o abordare centralizată nu mai poate funcționa. Astăzi, doar oamenii cu o gândire de business extrem de bine articulată pot cu adevărat să acționeze pentru a crea un plan B dedicat școlilor din comunitățile defavorizate, care să le aducă la standarde de secol 21 și de aici, în viitor”, spune Andra Munteanu, președinte Narada.

În doar 4 luni de la lansare, au fost înscrise pe platforma creată de Narada peste 700 alerte. Valoarea investițiilor în alertele soluționate de pe HartaEdu se ridică la peste 1,5 milioane de lei. Amenajări de laboratoare, săli de sport și curți ale școlilor, reabilitarea infrastructurii instituțiilor, dotarea cu mobilier nou, refacerea instalației electrice, dotarea cu tehnologie modernă necesară învățării – table interactive, imprimante, video-proiectoare, tablete, laptopuri – și chiar un autobuz necesar deplasării elevilor se numără printre necesitățile semnalate pe HartaEdu și soluționate de Narada cu ajutorul comunității și a mediului de business din România.

Participare

Orice persoană care dorește să se alăture demersului de sprijinire a educației din România inițiat de Narada o poate face prin transmiterea unui SMS la 8845 cu textul „ELEV”, în valoare de 2 euro sau prin plata cu cardul pe site-ul organizației: www.narada.ro

Parteneri strategici: Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica

Partener legal: Raluca Comanescu & Partners

Partener logistic: DPD România

Narada este un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation.

Back to top button