Paște fericit tuturor! Ați fost harnici și ați terminat toate treburile, ați făcut curat în casă, ați pregătit daruri și pe masă ați pus tot ce vi s-a spus să puneți, că să fie bogată și îmbelșugată. Ați înroșit, încondeiat, împistrit și creativ-decorat ouăle. Ați luat lumina și ați păstrat candela aprinsă.
Ați planificat vizite la majoritatea rudelor – celor pe care nu-i vizitați, le scrieți sau le-ați trimis deja cadouri. Ați planificat activități distractive azi pentru fiecare membru al familiei și pentru toți laolaltă: vânătoarea de ouă, poate o plimbare în natură.
Știați că în Norvegia distracția tipică de Paște este ca familia să citească povești de groază? Sau romane noir? Se pare că a început acum peste 100 de ani ca un truc publicitar, pentru că în această țară nordică Paștele însemna o vacanță lungă și rece și se petrecea în câte-o cabană izolată, unde adesea nu era nimic altceva de făcut decât cititul cărților. Dar nici așa, nimeni nu se aștepta să meargă chiar așa de bine! Psihologul ar spune că oamenii ar putea avea nevoie să-și evoce groaza, oroarea, ca substanță de contrast pentru ca apoi să trăiască mai din plin ușurarea, bucuria, claritatea pe care le aduce învierea.
La noi nu funcționează asta – da, literatura horror nordică se vinde bine, dar nu legat specific de Paște. Nu avem nevoie să ne provocăm groaza, cotidianul nostru o conține acum în doze vaccinale în mai multe zone ale existenței. Totuși prin asta nu devenim neapărat mai empatici. Probabil e nevoie de un alt salt aici.
Așadar, dimineața de Paste, mai spre prânz pentru că inevitabil ne trezim târziu, un pic obosiți de atâta planificare. Așteptăm masa, drobul, vinul. Nu uităm pastilele digestive. Nu exagerăm cu nimic. Nu am uitat să cumpăram legume. Poate chiar le mâncăm! Poate anul asta nu exageram nici cu aruncatul de mâncare. Deși, ca de obicei, am luat ceva mai mult. O să împărțim ce e în plus. Așa se face, da, se dă de pomană, asta e străveche. Ne gândim la tot. Suntem fericiți, avem de toate. Suntem împreună – sau visăm să fim împreună cu cineva.
În noaptea de înviere preoții tot spun: bucurați-vă! Fericiți suntem, am decis conform manualului de dezvoltare personală citit recent, dar ne bucurăm oare? Lăsăm sufletul să cânte? Mai putem fi fară griji? Câți dintre noi? Mai de mult se spunea: copii fară griji. Acum copiii se tem să nu cumva să piardă ceva din fluxul de pe tiktok și să nu-și ia hate de pe grupul de whatsapp. Cine mai are acum privilegiul de a se bucura și a lăsa grijile în mâna Domnului?
Paradoxal, sunt oamenii care trăiesc în condiții grele, care au de ce să-și facă griji în 90% din timp, dar la un moment dat decid să se comporte contraintuitiv: să dăruiască, să zâmbească. Printr-o ciudată alchimie a inimii (iar inima se ocupă adesea cu astfel de lucruri), greul lor se transformă în bine, prin generozitate. E cea mai simplă definiție a fericirii: fericirea este să dăruiești fericire. Un psihanalist foarte puțin înțeles a spus o dată: aimer c’est donner ce qu’on n’a pas. Adică: să iubești înseamnă să dăruiești ceea ce nu ai.
Indiferent cât dăruiești material, nu ai dăruit nimic până nu dăruiești fericire. Poți să vezi asta la oamenii care lucrează cu cei mai încercați dintre oameni, cu copii bolnavi, cu familii încercate de nevoi de tot felul. Îi fac pe aceștia să trăiască și să zâmbească, și, aproape pe nesimțite, fără să-și propună, se pomenesc într-o zi că-s fericiți.
Cum știi că ai dăruit fericire? Simplu, te simți tu însuți autentic fericit, deși nu poți enumera motivele – sau, când le enumeri, ele nu-ți mai par deloc spectaculoase și nici măcar motive de fericire. Nu-ți vine să faci teste de fericire. Nu te întrebi niciodată dacă ești fericit, pur și simplu ești, și întrebarea ți se pare ciudată.
Așadar, ca să fii fericit, dăruiește fericire. Dăruiește fericire fără să te aștepți să fii fericit. Pur și simplu dăruiește.
Adevărat a înviat!
