Abonații vor putea viziona cele mai îndrăgite producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, toate într-un singur loc.
Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde filme și producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic, alături de „Familia Simpson” și multe altele. În anumite țări, inclusiv România, serviciul va include și noul brand de producții de divertisment general, Star.
Parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution din cadrul companiei Walt Disney, serviciul de streaming direct către consumator, Disney+, va fi disponibil pe majoritatea dispozitivelor cu conexiune la internet.
Premieră în România
Serviciul de streaming va fi lansat în România pe 14 iunie. În prezent, fanii încă se pot bucura de oferta exclusivă cu preînregistrare la prețul de 239,90 lei. Disponibilă până pe 13 iunie la miezul nopții, înainte de lansarea Disney+, oferta este echivalentă cu 12 luni de abonament lunar standard la prețul de 8 luni. Apoi prețul standard al abonamentului lunar va fi de 29,99 de lei, iar al abonamentului anual de 299,90 de lei.
Serviciul oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă creștere, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune și de animație și scurtmetraje. Având acces la vasta gamă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduiește, de asemenea, cele mai noi lansări de la The Walt Disney Studios. Iar prin intermediul Star, oferă cele mai noi apariții de la 20th Century Studios, Disney Television Studios, FX, Searchlight Pictures și multe altele.
Ce vom putea viziona
Pe 14 iunie, în ziua lansării în România vor fi disponibile pe platforma Disney + peste 700 de filme și 900 de seriale de portofoliu, plus alte 150 de titluri originale.
Abonații pasionați de universul Star Wars vor putea viziona seria „Povestea lui Boba Fett” și ambele sezoane din serialul „The Mandalorian”. Mai mult, Disney+ include întreaga sagă a lui Skywalker, fiind disponibile toate cele 9 episoade din Star Wars.
Fanii super-eroilor vor putea urmări peste 40 de filme Marvel, inclusiv „Shang-Chi și Legenda celor zece inele”, „Eternii”, „Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” și „Captain Marvel”, nominalizate la Oscar® și peste 40 de seriale Marvel, inclusiv „Moon Knight”, „Loki” și „WandaVision”.
În plus, sunt prezente peste 280 de filme de la Disney și Pixar, inclusiv întreaga serie „Povestea jucăriilor”, „Suflet” și „Luca”, nominalizate la Premiile Oscar®. De asemenea, de la Walt Disney Animation Studios este disponibilă atât producția „Encanto”, căștigătoare a unui Premiu Oscar și care prezintă povestea unei familii extraordinare, Madrigal, cât și filmul „Cruella”, premiat cu Oscar, cu Emma Stone în rolul legendarei „Cruella de Vil”.
Din rândul producțiilor National Geographic fac parte și seria documentară „Salvarea” și filmul documentar „Free Solo” regizat și produs de E. Chai Vasarhelyi si Jimmy Chin premiați cu Oscar, precum și îndrăgitele seriale „Lumea prin ochii lui Jeff Goldblum” și „Gordon Ramsay: Călător cu gust”.
Din categoria divertisment general, abonații vor putea viziona producții originale de succes precum serialul de comedie „Crime în imobil”, mini-seria „Pam & Tommy”, „The Kardashians”, „Regine”, thriller-ul ”Moarte pe Nil” regizat de Kenneth Branagh, cât și serialele „Familia Simpson”, serialele „Anatomia lui Grey”, „9-1-1” și „Black-ish”.
Din amplul portofoliu Disney, vor fi disponibile filme clasice îndrăgite precum „Cenuşăreasa”, „O poveste încâlcită”, „Prințesa și broscoiul” şi „Mica sirenă” dar și filme recente, cu succes răsunător precum „Raya şi ultimul dragon” și „Neînfricata Mulan”. De asemenea, din catalogul Disney+ vor putea fi vizionate sute de seriale, scurtmetraje și programe speciale Disney Channel, inclusiv „Phineas și Ferb”.
Calitate și siguranță
Utilizatorii se vor putea bucura de vizionare de înaltă calitate, simultan pe patru ecrane, descărcări nelimitate pe zece dispozitive și IMAX Enhanced pentru anumite producții. În plus, vor avea posibilitatea de a crea până la șapte profiluri diferite, iar părinții vor putea crea profiluri pentru copii pentru a accesa conținut adecvat vârstei.
Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.
Drepturi de autor pentru imagine:
© 2022 Disney și entitățile afiliate