Cântările sacre ne pregătesc inimile pentru sărbătoare
În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.
Prin intermediul repertoriului special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, spectatorii sunt invitați să participe la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paștelui. Programul va include lucrări religioase clasice și moderne deopotrivă, care reliefează cu sensibilitate periplul Mântuitorului din zilele premergătoare Învierii.
Corul Madrigal va interpreta atât compoziții în primă audiție românească, cât și unele dintre cele mai iubite lucrări dedicate acestei perioade, precum fragmente alese din „Prohodul Domnului”, Arr. Nicolae Lungu, „Florilegiu bizantin”, structurat de Marin Constantin sau „Credo” din „Missa în do minor” (K427) de Wolfgang Amadeus Mozart.
Experiența emoționantă va fi îmbogățită de intervenția artistică a tinerilor actori Corneliu și Pavel Ulici, care vor completa firul dramatic al spectacolelor prin inserții ale unor texte sacre, emblematice pentru Săptămâna Patimilor. De asemenea, în cele patru orașe al turneului, coruri de copii active în Programul Național Cantus Mundi se vor alătura Corul Madrigal. Conceptul Spectacolului Extraordinar „Săptămâna Patimilor” include, totodată, decoruri impunătoare și o regie de lumini elaborată special pentru a amplifica emoția muzicală.
Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, conducerea muzicală aparține Annei Ungureanu, iar scenografia lui Vladimir Turturica.
Bilete și detalii pe platforma Bilete.ro.