În continuarea seriei noastre de articole legate de accesul la informație, dedicată Zilei Internaționale a Accesului Universal la Informații, vorbim azi despre ce înseamnă accesibilizarea informațiilor publice.
Știm cu toții că dreptul la informație este unul dintre pilonii democrației si este stipulat in Constituție. Ceea ce nu poate fi însa la fel de clar reglementat este felul în care noi receptionăm informația.
UNESCO pledează pentru accesul la informație ca o libertate fundamentală și un pilon cheie în construirea unor societăți bazate pe cunoaștere incluzive. Organizația promovează drepturile și valorile prezentate în Articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Accesul la informații servește ca parte integrantă a libertății de exprimare și este un instrument important pentru promovarea statului de drept, a altor drepturi și pentru construirea încrederii. Este un factor favorizant pentru dezvoltarea durabilă în domenii precum sănătatea, mediul, combaterea sărăciei și combaterea corupției.
UNESCO ajută statele membre să respecte și să pună în aplicare tratatele și acordurile internaționale, normele și standardele legate de accesul universal la informații, precum și să contribuie la societățile pașnice (ODD 16).
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a numit UNESCO în septembrie 2015 drept agenție custode a ONU pentru monitorizarea globală a indicatorului 16.10.2 al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD): „numărul de țări care adoptă și implementează garanții constituționale, statutare și/sau politice pentru „accesul public la informație”.
Accesul la informații se bazează pe aceste drepturi recunoscute la nivel internațional și cuprinde principiile de bază ale bunei guvernări: participarea, transparența și responsabilitatea. Obstacolele în calea accesului la informație pot submina exercitarea drepturilor civile și politice, precum și a drepturilor economice, sociale și culturale.
UNESCO oferă consiliere de politică bazată pe dovezi și, acolo unde este cazul, integrată pentru a ajuta țările să pună în aplicare și să raporteze cu privire la activitatea lor privind Agenda 2030, în special prin integrarea garanțiilor constituționale, statutare și/sau politice pentru accesul public la informații. UNESCO oferă guvernelor și organizațiilor societății civile capacități de a colecta, analiza și crește disponibilitatea datelor de înaltă calitate, la timp și fiabile cu privire la ODD 16.10.2.
Guvernele naționale, principalii deținători de obligații responsabili pentru realizarea de progrese către ODD, au obligația de a monitoriza și raporta progresul cu privire la angajamentele și acțiunile lor pentru a garanta accesul publicului la informații, ceea ce este reflectat în Ținta ODD 16.10.
În cadrul acestui obiectiv, Indicatorul 16.10.2 a fost pus în aplicare pentru a urmări progresul în ceea ce privește „numărul de țări care adoptă și implementează garanții constituționale, statutare și/sau politice pentru accesul publicului la informații”, acordând atenție celor două componente esențiale ale unui astfel de obiectiv. progres: „adopție” și „implementare”.
Dacă statele, organismele lor și actorii sociali mari au responsabilitatea transparenței, dacă presa are responsabilitatea de a relata, cetățenii au și ei responsabilitatea de a se informa, respectiv de a se instrui pentru a culege și recepționa aceste informații.
Digitalizarea permite statului și actorilor sociali mari să ofere transparență, presei să fie vigilentă, însă de multe ori publicul este depășit.
Presa preia o parte din munca de accesibilizare a informației, însă în unele cazuri este nevoie de efort și din partea publicului.
Singura variabilă problematică aici este: în ce măsură? Cât din responsabilitatea pentru accesul la informație revine statului, cât reglementărilor internaționale, cât presei și organismelor civice și cât publicului?
Infosfera ne responsabilizează unii față de alții, iar tot ce facem pentru accesibilizarea informației trebuie să țină seama de proporționalitatea eforturilor făcute de fiecare din actorii sociali.
Concret, a publica informații pe un site nu înseamnă neapărat că le facem accesibile. Accesibilitate înseamnă să ținem seama de capacitatea receptorului de a înțelege adecvat ceea ce se comunică.
Organismele statului au datoria de a fi transparente si de a asigura un acces adecvat al publicului la informații. Iar publicul are la rândul sau misiunea de a-și spori nivelul de cunoștințe digitale
Prima responsabilitate este aceea de a ne informa si de a ne instrui astfel încât să putem citi și aprecia informațiile.
Nimeni nu mai are ce sa fie pasiv – pasivitatea nu este un privilegiu, ci un handicap atât pentru individul respectiv cât și pentru cei din jur.
Informațiile accesibile sunt în mod ideal informații care:
1 permit tuturor utilizatorilor și cursanților să se orienteze cu ușurință în cadrul conținutului
2 pot fi percepute și înțeles în mod eficient prin diferite canale de percepție, cum ar fi utilizarea ochilor și/sau urechilor și/sau a degetelor.
Informații accesibile înseamnă informații furnizate în formate care permit tuturor utilizatorilor să acceseze în mod egal conținutul. Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) este din ce în ce mai văzută ca un instrument major în satisfacerea nevoilor individuale de informare.
Există patru principii directoare principale ale accesibilității: conținutul comunicat trebuie să fie:
1 perceptibil – sensurile se comunică, nu se lasă la latitudinea receptorului să le deducă
2 înțeles
3 operabil – înțelegerea completă a unei informații înseamnă că o putem folosi
4 robust – valid și consistent. Informațiile trebuie să se poată verifica și mai ales să nu conțină contradicții.
