fbpx
Casă & Familie

TU, primarul Bucureștiului – ce soluții ai pentru problemele cele mai enervante ale capitalei

Mai în glumă mai în serios toți ne pricepem la fotbal, politică, medicină și, mai nou, la administrație publică. Ne trezim în mijlocul discuțiilor cu amicii că avem soluții pentru cele mai arzătoare probleme ale comunității în care locuim. Ba, uneori, știm ce s-ar putea face și în alte localități în care poate am trecut doar o dată sau despre care am auzit la știri.

În mod teoretic, un primar gospodărește o comunitate cam la fel cum facem și noi, adulții, cu familia noastră. Are un buget pe care trebuie să îl repartizeze astfel încât să acopere cheltuieli de toate felurile, are grijă de ”fața” localității și încearcă să le facă oamenilor viața mai bună, asigurându-le acces la servicii medicale, culturale, la educație. Doar că, așa cum suntem și noi, sunt și primarii. Unii strâng bani să-și pună centrală, ca să nu mai depindă de încălzirea ”de la stat”, alții, cu aceiași bani, își cumpără ultimul model de telefon, dar stau cu gecile pe ei în casă. La fel și primarii! Unii văd pe termen lung, alții se gândesc mai degrabă la ziua de mâine. Unii se gândesc la partea pragmatică a gospădăririi, alții la ”panseluțe”. Unii înțeleg că au acceptat un job care-I plasează în slujba cetățenilor, alții se folosesc de titlu și influență ca să-și sporească propriile averi.  

Provocarea ”TU, primarul Bucureștiului”

Azi lansăm o provocare la care sperăm să participe cât mai mulți dintre voi. Am adunat aici problemele pe care le simțim cel mai tare în București, lucrurile care ne enervează cel mai mult. Ai o soluție pe care ai analizat-o pe toate fețele și chiar o consideri fiabilă pentru una dintre aceste probleme? Spune-ne într-un comentariu cum ai rezolva situația dacă ai fi primarul Bucureștiului!

  1. Care ar fi ordinea priorităților pentru finanțare în mandatul tău? Cum ai împărți banii între:
  2. educație (școli, grădinițe, bibliotecă)
  3. sănătate (policlinică/spital)
  4. spațiu verde
  5. sport (centre indoor și outdoor)
  6. investiții (drumuri, canalizare, gaze etc)
  7. ajutor social (cantine, locuințe sociale, sprijin financiar)
  8. cultură (teatre, cinematografe, săli de expoziție)
  • Cum rezolvi lipsa școlilor și a grădinițelor de stat și dotarea slabă a celor existente?
  • Cum găsești profesori și educatori bine pregătiți, care să aplice metode de predare contemporane, astfel încât să nu mai fim fruntași la analfabetism funcțional?
  • Ce soluții ai pentru acoperirea necesarului de locuințe sociale?
  • Cum rezolvi lipsa locurilor de parcare?
  • Cum îi faci pe șoferi să nu mai parcheze pe trotuare sau în stațiile de autobuz?
  • Cum poți să fluidizezi traficul?
  • Cum elimini aglomerația din mijloacele de transport în comun?
  • Cum încurajezi folosirea bicicletei?
  • Cum îi educi pe oameni să nu mai scuipe și să nu mai arunce resturi pe jos?
  • Cum îi convingi pe oameni să recicleze selectiv gunoiul?
  • Cum crești implicarea cetățenilor în viața orașului?
  • Pentru ce poți să obții mai multe fonduri europene?
  • Cum ai putea să atragi mai mulți turiști?
  • Cum ții legătura cu alegătorii tăi, astfel încât să obții feedback la acțiunile tale și noi sesizări?
  • Care sunt cheltuielile care ți se par inutile în primărie?
  • Cum poți îmbunătăți calitatea aerului?
  • Cum oprești retrocedările abuzive?
  • Cum oprești construcțiile care nu respectă planurile de urbanism?
  • Cum salvezi clădirile-monument istoric?
  • Cum scapi orașul de câinii vagabonzi?
  • Cum faci să nu mai avem inundații pe străzi după ploile mai serioase?
  • Cum rezolvi defecțiunile care ne lasă fără apă caldă?

 

Back to top button