fbpx
Timp liber

UN REGAL MUZICAL pentru o SĂRBĂTOARE REGALĂ

Dirijorul Christian Badea și violoncelistul Andrei Ioniță

După cei doi ani de restricții pandemice, Sala Radio reia o frumoasă tradiție instaurată cu mulți ani în urmă: în jurul datei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România – ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO prezintă anual un CONCERT REGAL, un eveniment de înaltă ținută artistică și care se bucură de prezența unor membri ai Casei Regale. 

Vineri, 13 mai 2022 (de la 19.00), pe scena Sălii Radio va urca dirijorul CHRISTIAN BADEA, care se bucură de o carte de vizită impresionantă creată pe toate marile scene ale lumii, unul dintre mentorii săi principali fiind celebrul Leonard Bernstein. Invitat special al serii este și violoncelistul ANDREI IONIȚĂ, laureat al mai multor competiții internaționale de prestigiu, precum Concursul Internaţional Ceaikovski (Moscova), ARD (Munchen), Emanuel Feuermann (Berlin) şi Aram Hachaturian (Erevan). Andrei Ioniţă interpretează pe un instrument de colecţie Giovanni Battista Rogeri (Brescia, 1671), oferit prin generozitatea fundaţiei  Deutsche Stiftung Musikleben.

Seara de la Sala Radio va debuta, în mod tradițional, cu IMNUL REGAL (compus de EDUARD HÜBSCH) și va continua cu Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, creație a lui GEORGE ENESCU, de la a cărui trecere în neființă s-au împlinit recent 67 de ani.  Premiera absolută a lucrării a avut loc la Salle Gaveau din Paris, pe 13 februarie 1909, când tânărul muzician român avea doar 28 de ani! La pupitrul orchestrei Colonne, George Enescu şi-a dirijat propria compoziţie, beneficiind de colaborarea renumitului solist Joseph Salmon, căruia i-a fost dedicată partitura.

În partea a doua a evenimentului veți asculta Simfonia nr. 8 semnată de compozitorul ceh ANTONIN DVOŘÁK, care a fost interpretată pentru prima oară la Praga, în februarie 1890, sub bagheta compozitorului însuși. Lucrarea este inspirată din folclorul Boemiei și a fost creată cu prilejul primirii compozitorului în Academia de Științe, Literatură și Arte de la Praga. 

De-a lungul unei cariere internaționale de peste 40 de ani, care cuprinde colaborări importante în cele mai celebre săli de concerte și teatre de operă de pe toate continentele, dirijorul CHRISTIAN BADEA și-a creat un repertoriu vast, care se întinde de la Bach şi Mozart la cele mai importante creaţii ale secolului XX şi ale compozitorilor contemporani. A dirijat orchestre ca Royal Philharmonic și BBC Symphony – Londra, Orchestra Filarmonică din Amsterdam, Beethovenhalle Orchestra – Bonn, Orchestra Santa Cecilia – Roma, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra Națională din Spania, Orchestre Philharmonique din Paris, Filarmonica din Tokio etc.

Pasionat de operă, atât ca dirijor cât și ca regizor, Christian Badea și-a început cariera profesională în 1975 la Lincoln Center – New York – cu versiunea originală a lucrării „Povestea soldatului” de Stravinsky, în dublă calitate de dirijor și regizor. La Metropolitan Opera din New York, a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast, inclusiv multe dintre transmisiunile internaționale ale MET. A colaborat cu unii dintre cei mai importanți cântăreţi ai ultimilor 40 de ani, precum Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Alfredo Kraus, Mirella Freni, Bryn Terfel, Renée Fleming, Leo Nucci, Natalie Dessay, Rolando Villazon și mulți alții. 

Cariera lui Christian Badea a început ca violonist la Bucureşti, unde a studiat cu Ștefan Gheorghiu, iar apoi a continuat la Paris, Geneva și New York, unde a studiat vioara în paralel cu specializarea în dirijat la Conservatorul Regal din Bruxelles și la Mozarteum din Salzburg, cu Herbert von Karajan. A absolvit clasa de dirijat la Juilliard School din New York, unde unul dintre cei mai importanți mentori ai săi fiind Leonard Bernstein.

În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și în același an, a înființat Fundația Română pentru Excelență în Muzică, dedicată realizării unor proiecte artistice de cea mai înaltă valoare artistică internațională. 

După un succes răsunător la debutul său cu opera „Andrea Chénier” la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost imediat invitat să revină în 2019, pentru o nouă montare a operei „Turandot”. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, continuă cu angajamente până în stagiunea 2022-23. 

Descris de publicaţia The Times  drept „unul dintre cei mai captivanţi violoncelişti care s-au afirmat în ultimul deceniu”, ANDREI IONIŢĂ a câştigat premiul I la Concursul Internaţional Ceaikovski în 2015 şi premii la competiţiile ARD, Emanuel Feuermann şi Aram Hachaturian. În 2016 a fost desemnat „BBC New Generation Artist” pentru perioada 2016-2018.

Andrei Ioniţă a interpretat concerte alături de Filarmonica din München, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra  Teatrului Mariinski și Orchestra Filarmonicii din St. Petersburg, Filarmonica Cehă, Orchestra Simfonică Radio din Viena şi Orchestra Filarmonicii din Tokyo.  A colaborat cu dirijori precum Valery Gergiev, Mikhail Pletnev şi Nicholas Collon. Agenda sa a inclus și concerte la Carnegie Hall, debutul la Wigmore Hall, precum şi apariţii la Festivalul de la Verbier sau Konzerthaus Berlin.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. 

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară. 

Back to top button