fbpx
Timp liber

Băile Herculane, destinația care îți oferă cele mai memorabile amintiri

Odată cu trezirea naturii la viață, renaște în noi dorința de evadare, de a cutreiera în lung și-n lat, dorința de a descoperi locuri noi sau de a revedea unele dragi. Există, de asemenea, locuri care, odată descoperite, te fac să te îndrăgostești iremediabil și să le transformi în destinații perfecte pentru cele mai frumoase experiențe de călătorie.

Un astfel de loc este și stațiunea Băile Herculane! Cea mai veche stațiune din România și din sud-estul Europei, Băile Herculane a fost întemeiată în urmă cu aproape 2000 de ani de către împăratul Traian. Construită de romani, stațiunea se remarcă printr-o istorie bogată, în prezent existând încă vestigii din vremea aceea, mai exact statui și apeducte. Un astfel de vestigiu, și anume o parte a unui bazin folosit pentru baie, a fost descoperit în 2015, chiar în locul de sub centrul orașului. 

Ești iubitor de drumeții? 

Atunci ia în calcul și stațiunea Băile Herculane și bucură-te de o frumoasă ocazie de a petrece timp în natură într-un cadru aparte. În plus, vei putea fii martorul celei mai frumoase și adevărate lecții de istorie predată chiar în stațiune.

Astfel, odată ajuns în acest loc minunat, după ce te-ai cazat în Băile Herculane la hotel, rezervă-ți timp pentru o plimbare prin împrejurimi, pentru a te bucura de istoria bogată și de natura impresionantă a locului. Aventura ta începe chiar acum!

Ce poți vizita în stațiunea Băile Herculane?

Pentru pasionații de arhitectură, Cazinoul este poate cel mai important motiv să facă o vizită în stațiune. Chiar dacă în prezent nu este în cea mai bună formă, acesta a fost considerat o bună perioadă de vreme ca fiind cazinoul cel mai important din această parte a Europei. Construit în stilul baroc austriac de la începutul secolului al 19-lea, în prezent, cazinoul poate fi admirat doar din exterior. Împreună cu Parcul Central (renovat de curând) și chioșcul pentru fanfară, întreaga zonă are o mare importanță istorică. Chiar lângă scările clădirii există o Sequoia Gigantea, care se află în acel loc încă din 1864.

De asemenea, nu uita să vizitezi statuia lui Hercules, simbolul stațiunii. Turnată în anul 1847, a fost donată soldaților ce păzeau granița imperiului de către arhiducele Carol al Austriei.

Drumețiile sunt cea mai bună opțiune pentru cei care vor să petreacă timp în natură, iar pentru turiștii cazați în Băile Herculane la Afrodita Resort&Spa și Diana Resort, informații legate de trasee sunt disponibile chiar la recepția hotelului. Spre exemplu, traseul Izvorul Munk – Grota cu aburi – Grota Haiducilor are intensitate medie, o durată de aproximativ o oră și jumătate, este marcat cu punct galben și triunghi albastru, și începe de lângă izvorul Diana III.

Grota Haiducilor este ultima oprire din acest traseu și un punct de vizitat perfect pentru cei care nu doresc sau nu au posibilitatea de a merge în drumeții lungi. Această grotă are o istorie bogată: se pare că a fost folosită de oameni încă din Epoca Focului, iar mai apoi a devenit o ascunzătoare pentru hoți în perioada romană, fiind o adevărată experiență labirintică.

Iar dacă plimbările îți bucură sufletul, o cură în bazele de tatament Herculum Spa și Diviana Spa îți oferă cea mai bună îngrijire pentru trup.

Toți cei care sunt cazați în Băile Herculane la Afrodita Resort & Spa și Diana Resort au posibilitatea de a se bucura de apele termale ale stațiunii chiar în incinta hotelului, evitând aglomerația asociată cu bazinele publice. Și nu doar atât! Probabil că partea cea mai bună atunci când ai o cazare în Herculane cu piscină interioară este că poți să te bucuri de ea indiferent de vreme. 

În ce constă mai exact relaxarea într-un astfel de resort? Ei bine, poți să te răsfeți cu tratamentele wellness oferite la spa-ul hotelului și poți alege dintre tratamente pentru piele, diferite tipuri de masaj sau ședințe de împachetare. Oferta este atât de bogată încât, cu siguranță, vei putea să te relaxezi într-un mod diferit în fiecare zi. Descoperă saunele și piscinele, tratamentele wellness, băile termale minerale și tratamentele medicale oferite de Herculum Spa și Diviana Spa, cele mai inovatoare spa-uri al momentului. Nu lăsa să treacă nicio zi fără să trăiești o nouă experiență!

La finalul vacanței, când te vei întoarce acasă, te vei simți ca nou!

Alege vacanța perfectă! Alege inteligent și relaxează-te în cel mai bun mod cu putință!

Vezi și
Close
Back to top button