Casă & Familie

Top 5: locuri murdare din casă

Știm toate că bara de autobuz, toaletele publice, clanțele ușilor din supermarket și trotuarele sunt infestate de germeni. Când intrăm în casă ne spălăm pe mâini și suntem sigure că am scăpat de microbi. Dar chiar așa să fie? Specialiștii ne spun că în propriile locuințe mișună bacterii și germeni în cele mai neașteptate locuri.

  1. Tastatura calculatorului

Cine petrece mult în fața calculatorului sigur mai strănută din când în când sau mănâncă uneori. De fiecare dată când atingi tastatura are loc un transfer de uleiuri secretate de piele, firimituri și alte bacterii. Ce poți face? Curăță cât mai des tastatura, de preferință măcar o dată la 3-4 zile, Când n-o folosești, învelește-o într-o husă. Și nu uita să te speli pe mâini cât mai des!

2. Telefonul mobil

Nu râde, mobilul merge cu tine oriunde: în bucătărie, baie, la birou, chiar și pe jos. Te-ai gândit vreodată să-l curăți? Probabil că nu. Studiile arată că pe mobil sunt mai multe bacterii decât pe capacul de toaletă. Dezinfectează-l cu o soluție specială măcar o dată pe săptămână.

3. Prosoapele de baie

Prosoapele sunt ideale pentru înmulțirea bacteriilor, pentru că stau într-un mediu umed. De aceea ele nu trebuie împrumutate și se spală la 60 de grade măcar o dată pe săptămână.

4. Bureții de vase

În bureții de vase se pot aduna microbi foarte periculoși. De aceea ei trebuie schimbați frecvent și păstrați în locuri curate.

5. Tejgheaua din bucătărie

Frontul de lucru sau tejgheaua trebuie curățată cât mai des, adică după fiecare întrebuințare. O dată pe săptămână este bine să o dezinfectezi cu clori și apă.

6. Butoanele de la aragaz

De multe ori, după curățarea aragazinului, uităm de butoanele acestuia, dar ele sunt unele dintre cele mai murdare zone din apartament. După folosirea intensă a aragazinului, curățați bine butoanele cu o soluție specială și cu o lavetă.

7. Telecomanda, care este folosită foarte des, este aproape la fde murdară ca telefonul mobil. Curățați-o o dată la fiecare zile, de preferință cu alcool medicinal.

8. Periuța de dinți

Mai bine nu te întrebi ce se ascunde într-o periuță de dinți mai veche de trei luni de zile. Schimb-o frecvent și vei duce o viață mai curată.

Back to top button