Casă & FamilieEducatie

Consum, deci întreb

Trei întrebări pe săptămână de Roxana Melnicu

       Scoateți o foaie de hârtie și socotiți: cum a fost vacanța asta?

Când spuneam veseli c-a venit vacanța cu trenul din Franța… iată că pentru unii a și plecat.

Așa că, până când vor fi copiii noștri torturați în mod tradițional cu tradiționalele compuneri despre ˝ce ați făcut în vacanță˝ – cu teme, fraze, figuri de stil pre-formulate, haideți să rezumăm puțin vacanțele adulților de vara asta – promit că despre teme pre-fabricate în viețile copiilor noștri școlari voi reveni, deoarece tema este nemuritoare, din nefericire, da, pre-fabricată de niște generații înaintea noastră.

Așadar, să nu divagăm și să revenim la vacanțele noastre. Sigur, cu toții ne-am înfiorat puțin de scumpiri, incertitudini fiscale, dar cum nu putem trăi în anxietate, ne-am văzut de vacanță. Unii dintre noi.

Statisticile arată că sunt mulți românii care declară că reduc sau vor reduce cheltuielile cu vacanțele și timpul liber, totuși încă nu au apărut și statisticile care să arate că românii au petrecut mai puțină vacanță anul acesta decât anul trecut.

Ceea ce s-a întâmplat totuși, inclusiv statistic, a fost scăderea turismului intern pe anume sectoare, determinate de noile prevederi legate de tichetele de vacanță. Reducerea valorii acestora și procedura greoaie de decontare i-a făcut pe mulți români să renunțe atât la aceste tichete cât și la turismul intern și să aleagă de la început servicii turistice în străinătate.

Creșteri la turismul în străinătate au fost și la capitolul ˝vacanțe scumpe˝ și la capitolul ˝vacanțe ieftine˝, și la cele planificate de luni bune și la ofertele last minute. Totuși ultimul scandal legat de falimentul unei agenții de turism destul de cunoscute a avut darul de a lăsa să cadă un val de neliniște pentru doritorii de vacanțe în străinătate, rămâne de văzut cu ce impact.

Însă și în privința turismului intern unele sectoare se află în ascensiune și se conturează noi tipuri de turiști.

Este vorba în special despre turismul de wellness și cel orientat spre aventură și mișcare în destinații deosebite – atenție, asta nu înseamnă neapărat sport extrem. Este notabil succesul Via Transilvanica – venit împreună cu succesul pensiunilor, hotelurilor și restaurantelor din apropiere. Morala e simplă și datează chiar din Imperiul Roman: dacă vrei să dezvolți o zonă, construiește drumuri care să o lege de zone mai dezvoltate!! Aplicată în epoca noastră, ar suna așa: ca să dezvolți turismul oriunde în țară, construiește căi accesibile de transport.

Și desigur, promovează! De la Marea Campanie a Frunzei încoace, promovăm desene și destinații. Frunza și pitorescul mănăstirilor.

Totuși înainte de semne și destinații, ar trebui să ne gândim să promovăm un stil de viață care să ceară respectivele destinații. În ultimele decenii, românii s-au învățat să se teamă de frig, ploaie și animale – cât de dispuși vor fi să facă drumeții montane?

Turismul de wellness este în ascensiune inclusiv la noi pentru că wellnessul se promovează intens la nivel global, mai ales în anumite sectoare sociale. Este vorba atât de wellness de tip balnear sau SPA, cât și de wellness în familie – se vede revirimentul acelei forme tipice de vacanță activă cu părinți, copiii, câteodată bunici.

Pentru acest ultim tip special de vacanțe este nevoie de destinații noi, atrăgătoare, pentru turiștii care își doresc să cheltuiască banii în țară, să se simtă bine în țară, dar care se feresc de aglomerație și un stil de vacanță pe care-l percep kitsch, neautentic și deranjant. Valea Prahovei supraaglomerată, unde e greu de stat în stațiune din pricina înghesuielii, fumului și zgomotului, dar greu e și de plimbat în pădure, din pricină de urși, are nevoie de alternative.

Alternativele desigur există, dar ele sunt mai puțin promovate și câteodată mai puțin accesibile pe șosele, iar transportul feroviar nu mai e o opțiune pentru foarte mulți.

Noii turiști își doresc cazare confortabilă, dar și idei bune și inedite de petrecut timpul liber care să fie cu adevărat interesante pentru întreaga familie. Aici teoretic sunt o multime de destinații câștigătoare, dar ceea ce devine decisiv este, alături de accesibilitate, și coerența edililor și hotelierilor. Aceștia însă procedează de multe ori punând căruța înaintea cailor, respectiv construiesc și amenajează orice oriunde și apoi încearcă să vândă acel serviciu pentru că e atrăgător. Dimpotrivă, procedând coerent, definind specificul unei destinații și tipul de public dorit, construind apoi în consecință, șansele de succes vor fi mai mari.

Promisiuni că se va proceda astfel există din mai multe părți ale țării, inclusiv din partea neuitatei perle a turismului românesc care rămâne marea.

Din motive de nostalgie culturală în proporție de peste 80%,, românii își doresc ˝vacanța la mare˝- ba chiar există o secțiune destul de consistență de populație care consideră că i se cuvine.

Dacă nu aveau prea mult timp – sau din comoditate – mulți alegeau litoralul românesc. Experimentele cu plajele și prețurile din anii trecuți, precum și penuria de tichete de vacanță i-a determinat pe mulți să lase deoparte anul acesta comoditatea și să plece totuși în străinătate.

Alții au ˝pătimit cu stoicism˝ pe litoralul românesc, postând indignare după indignare, dar rămânând pe poziție – de unde deducem că totuși marea noastră are ceva profund irezistibil.

Alții s-au pregătit pentru Litoralul pentru toți care vine cu prețuri reduse toată luna septembrie, dar de care familiile cu copii școlari nu pot profita decât o săptămână – prilej de gâlceavă pasivă între hotelieri și Ministerul Educației.

Dacă la început vă îndemnam să socotiți cum a fost vacanța asta, e timpul să mă explic un pic: când spuneam ˝socotiți˝, era și la propriu și la figurat.

Așadar, chiar vă propun un exercițiu care vă promit că vă va fi foarte util în privința vacanțelor viitoare: împărțiți foaia în două pe verticală și scrieți în dreapta cât ați investit financiar în vacanța de vară și în stânga cu ce grad de satisfacție ați venit. Deci cam așa, de exemplu: am investit 4000 de lei în vacanța la… (stațiunea, cazarea) cât de bine s-a simțit mama: 4, cât de bine s-a simțit tata: 8, cât de bine s-a simțit copilul: 10. Apoi scrieti defalcat pe rubrici: mâncare, activități, atmosferă. etc

Veți face descoperiri interesante și mai ales veți lua hotărâri absolut informate despre vacanțele din viitor.

Back to top button