fbpx
AlimentațieCasă & FamilieEducatieTimp liber

S-a deschis prima Clinică Online de Nutriție și Psihologie

pentru pacienții bariatrici, în România


Echipa Doctor Dejeu își extinde serviciile pentru a ajuta toți pacienții care luptă cu obezitatea


Echipa Doctor Dejeu, lider în serviciile medicale bariatrice și cea mai căutată echipă din România, cu peste 2,000 de pacienți pe an, anunță lansarea primei clinici online de nutriție și psihologie destinată în mod special pacienților bariatrici, dar și celor care se luptă cu obezitatea și doresc să revină la greutatea normală. Sprijinul specialiștilor în chirurgie bariatrică, nutriție și psihologie este, de la 1 martie 2024, disponibil tuturor persoanelor care au apelat la tratamentul obezității în România sau în străinătate. Consultațiile vor avea loc exclusiv online, pe bază de programare. Până acum, aceste servicii erau oferite doar pacienților care au fost operați sau au beneficiat de plasarea unui balon gastric de către Echipa Doctor Dejeu.

Conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății în 2022, 58% dintre adulții din România sunt supraponderali sau obezi. Echipa Doctor Dejeu estimează că peste 10,000 de pacienți apelează anual la un tratament împotriva obezității, fie că vorbim de intervenții chirurgicale sau non-chirurgicale, precum balonul gastric. Aceste persoane caută sprijin pentru a menține rezultatele pe termen lung, iar ghidarea lor de către nutriționiști experimentați în această patologie și psihologi specializați în terapia comportamentală legată de alimentație și greutate este esențială.

„Serviciile de îngrijire post-bariatrică sunt un răspuns direct la nevoile exprimate de pacienții noștri și de persoane care ne-au contactat de-a lungul timpului. Lupta cu obezitatea nu se termină nici la externarea din spital, nici când pacientul a reușit să scape de excesul de greutate. Ea durează toată viața. De aceea, datorită echipei noastre multidisciplinare, fiecare pacient beneficiază de o îngrijire holistică și personalizată în călătoria spre recuperare și menținere a unei greutăți sănătoase”, a spus Dr. Viorel Dejeu, medic primar chirurg și co-fondator al Echipei Doctor Dejeu.

Serviciile echipei Doctor Dejeu acoperă întreaga gamă de opțiuni de tratament, fie ele chirurgicale, non-chirurgicale (balon gastric) sau medicamentoase. Ele includ consulturi cu chirurgi, nutriționiști și psihologi, dar și sesiuni de terapie de grup, facilitate de un psiholog. Pachetele oferite sunt concepute astfel încât să răspundă atât nevoilor specifice ale pacienților care s-au operat sau au avut plasat un balon gastric în ultimele 12 luni, cât și celor care au parcurs acest proces cu mai mult timp  în urmă, dar se confruntă  în prezent cu diferite efecte secundare, recâștigarea în greutate sau pierderea motivației.

Echipa Doctor Dejeu este alcătuită din chirurgi bariatrici de top, acreditați internațional ca Master Surgeons în chirurgia bariatrică de către Surgical Review Corporation (SUA) și specialiști în nutriție și psihologie. Prin intermediul lor, pacienții vor beneficia de un plan de îngrijire personalizat, în așa fel încât să-și îndeplinească obiectivele și să se bucure de o viață echilibrată, cu obiceiuri sănătoase și durabile.

Pentru programări, accesați www.doctordejeu.ro sau sunați la +40 771 411 533.

Vezi și
Close
Back to top button