Din 2008, zilele de Rusalii au fost decretate drept zile nelucrătoare în România, așa cum se întâmplă în multe state europene (e drept ca la fel de multe state europene nu au Rusaliile drept zile libere). Iată, deci, un prilej de bucurie pentru toți cei care adoră și profită de un weekend de vară prelungit.
Totuși, de ce sunt așa de importante Rusaliile?
Cu această ocazie, a instituirii sărbătorii legale, toată lumea a aflat că stabilirea zilei de Rusalii este variabilă și depinde de Paște: Rusaliile reprezintă denumire populară a Cincizecimii, cea de 50-a zi după Paște, care este consacrată de Biserică drept ziua Pogorârii Sfântului Duh.
Înălțarea Domnului la Cer are loc în cea de-a 40-a zi după Înviere, și aceasta este mereu o joi – Joia Înălțării sau, cum este prăznuită la noi, Ziua Eroilor.
Iisus făgăduiește că după ce El se va fi înalțat la Ceruri, pe pământ va pogorî Mângâietorul cel adevărat, Duhul Sfânt. Este ceea ce se va întâmpla în această de 50-a zi după Paște, de aceea Cincizecimea mai este numită și Pogorârea Sfîntului Duh. În franceză, denumire este Pentecote – da, de aici provine și denumirea de Biserică Penticostală – dar aceasta este o altă discuție.
În Biserica Ortodoxă se sărbătorește deci Pogorârea Sfântului Duh în duminica ce corespunde celei de-a 50-a zi după Paște. Este momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât peste capetele Apostolilor și ucenicilor, făcându-i să vorbească și să înțeleagă toate graiurile pământului, pentru a propovădui cuvântul Domnului. Cum grăiau ei așa, arătau ca niște nebuni răpiți la cele sfinte, fiind totuși mai îndumnezeiți ca niciodată. Se spune că aceasta este și ziua în care ia cu adevărat ființă Biserica lui Dumnezeu, universală.
În lunea care urmează imediat după Duminica Rusaliilor Biserica sărbătorește Sfânta Treime – tocmai pentru a marca sosirea celui mai Sfânt dintre oaspeți, Duhul Sfânt. Cum 24 iunie este mereu Ziua de Naștere a Sfântului Ioan Botezătorul, în acest an 24 iunie este o zi specială, completă, care sărbătorește alături de treimea divină pe omul care s-a bucurat de întâia ei vedere în Botezul Domnului: Sfântul Ioan.
Așadar, o sărbătoare religioasă, completată și precedată de Sâmbăta Moșilor de Vară, poarta de vară a strămoșilor. Se spune că duhurile celor răposați purced în Joia Mare și pot adăsta pe pământ până la Rusalii. Apoi trebuie să plece înapoi – ca să plece fără să insiste să tulbure liniștea celor vii, duhurile trebuie îmbunate (cu bucate și daruri frumos împodobite) și oricum trebuie ținute departe (cu plante speciale – frunze de nuc, mesteacăn sau tei, cu pelin și desigur cu jocul oamenilor – Călușarii).
Se pun, desigur, numeroase întrebări, dar esențiale sunt două:
De ce numărul 50?
Intervalul de 50 de zile este comun mai multor sărbători din lumea antică – în lumea creștină a intrat ca metonimie a unei sărbători din calendarul iudaic, menită să comemoreze suferințele poporului evreu condus de Moise în Țara Sfântă. Interpretarea creștină pune accentul pe faptul că Învierea, Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt simbolizează noul legământ în care credința, iertarea și binecuvântarea lui Dumnezeu devin mai importante decât pedeapsa, prin îndurarea sacrificiului lui Iisus.
După alții, sacralitatea lui 50 apare din faptul că este ziua care urmează după ˝de șapte ori șapte˝ adică 49, numărul care încheie ciclul unui suflet în această existență. Practic, Rusaliile își trag sacralitatea de la sărbătoarea morților care le precede.
De unde denumirea de Rusalii?
De la Rosales, sărbătoarea romană peste care a fost suprapusă cincizecimea creștină. Rosales sau sărbătoarea trandafirilor este – ca și Floralia peste care s-a suprapus Intrarea Domnului în Ierusalim, dând Floriile – o celebrare a mitologiei complicate a vieții și fecundității simbolizate de destinul trandafirilor.
Așa se face că și acum în unele zone fetele nemăritate primesc la biserică, în ziua de Rusalii, câte un trandafir roșu.
Lucrurile se complică însă, ca de obicei, atunci când începem să ne uităm la obiceiurile populare. O relatare plină de umor și sevă aflăm chiar de la Vasile Alecsandri și provine din Moldova anului 1860, în care credințele arhaice se confruntau cu progresismele și iluminismele pașoptiste. Vodevilul lui Alecsandri numit Rusaliile în Satul lui Cremine înfățișează o astfel de întâlnire de culturi, cu o ironie irezistibilă.. Totuși, dincolo de hohotul de râs, aflăm de aici despre credința țăranilor în Rusalii ca duhuri feminine care au darul de a încurca mințile oamenilor, mai cu seamă ale bărbaților.
Aici avem alt punct de întâlnire mitologică: asupra oamenilor muritori de rând, efectele Rusaliilor arată întocmai ca efectul Sfântului Duh care-i face pe bărbații apostoli să predice în limbi care și lor le erau necunoscute.
Pe de altă parte, așa ca nebunia în general, sunt efecte ambigue – dacă nu e de la Duhul Sfânt, nebunia trebuie să fie de la alte duhuri – sunt duhuri femeiești ambigui și ele. Gândul ne duce la cântecul Sirenelor – și, într-adevăr, Rusaliile sunt văzute ca duhuri feminine mai degrabă legate de ape, sirenele de apă dulce numite în folclorul slav Rusalka.
În unele zone oamenii nici nu îndrăznesc să le spună numele, le zic Ielele – sunt Zânele, Dianele care răpesc minți în dansul lor. Și, da, pe ele le imită jocul fetelor de Sânziene – iar faptul că anul acesta sărbătorile chiar coincid, deși un fapt excepțional, o coincidență care apare deoarece Paștele a picat atât de târziu anul acesta,, indică de fapt coerența lor: ele sunt una și aceeași sărbătoare.
Între Rosales – sărbătoarea trandafirilor – și Rusalka – știma apelor dulci – nu este nicio legătură directă, deși sună asemănător întrucâtva. Legătura este doar mijlocirea sărbătorii Duhului Sfânt.
Revenind la credințele populare. rurale: la nebunia indusă de efectul Rusaliilor, Ielelor, există un antidot sigur: jocul călușarilor, călăreții Soarelui.
Este ca și cum taina pogorârii Duhului Sfânt s-ar transpune în imaginarul uman ca o înfruntare în joc a două forțe opuse. Ielele-Rusaliile, feminine, lunare, încurcă mințile și limbile oamenilor – și Călușarii solari readuc lumina. Există consemnări că în unele sate chiar se juca o astfel de dramă cosmică, implicând o ceată de fete și una de băieți.
Călușarii, călăreții soarelui, singura ceată de vindecători cu adevărat șamanici care este consemnată în folclorul românesc, au fost legați de prilejul Rusaliilor. Însă dacă este să respectăm adevărul istoric și etnografic, ceata secretă, confreria călușarilor se leagă pe termen mai lung și depăsește cadrul unei singure sărbători.
Se spune despre Călușari că sunt vindecători șamanici deoarece au drept principală misiune alungarea duhurilor necurate și vindecarea celor care au fost afectat de maleficiile acestora.
S-a spus despre ei că sunt descendenți ai vindecătorilor-șamani tracici – jocul Călușarilor a devenit cult chiar în vremea în care puțini aveau curajul să vorbească despre spirit, anume în partea de aur a epocii comuniste.
Totuși, se pare că cete asemănătoare, cu reguli, statut de funcționare, îmbrăcăminte asemănătoare, chiar dansuri asemănătoare, sunt consemnate în întreaga Europă, din Spania în spațul celtic. Unii s-au grăbit să pună că acest lucru demonstrează faptul că originile nu sunt ancestrale, ci doar imită centuriile romane.
Sau, spun alții, centuriile romane sunt doar înfățișarea lor publică și rădăcinile totuși mult mai adânci. Cert este că pentru noi că acest an de vârf al soarelui a concentrat porțile luminii și spiritul cercetător al verii într-un weekend special, ce merită sărbătorit după pofta inimii.
Consumă deci responsabil, stai hidratat, gândește mult și trăiește plenar!
